Agenţia Naţională de Securitate (NSA) a Statelor Unite ar folosi deja noul model AI Mythos, dezvoltat de Anthropic, în ciuda interdicţiei impuse de administraţia Trump, potrivit unor surse citate de presa americană, relatează, luni, News.ro.
Conform surselor citate de Axios, modelul lansat de Anthropic recent este deja folosit în mai multe proiecte ale agenţiei americane.
Nu este clar ce anume face NSA cu Mythos, dar se ştie că acest model este cel mai adesea folosit pentru descoperirea vulnerabilităţilor software.
Până acum, Mythos a fost lăudat că ajută la identificarea şi repararea vulnerabilităţilor, dar nu este exclus ca NSA să-l folosească şi ofensiv, pentru a descoperi vulnerabilităţi pentru anumite atacuri şi spionaj.
Asta, în timp ce producătorul Anthropic şi administraţia Trump se înfruntă în instanţă, după ce guvernul a adăugat compania pe lista entităţilor în care nu se poate avea încredere.
Anthropic a spus că doar 40 de entităţi au acces la Mythos, din motive de securitate, dar nu a numit toate entităţile respective.
Informaţia apare după ce, pe surse, s-a vehiculat faptul că Anthropic şi reprezentanţi de la Casa Albă s-ar fi întâlnit pentru a negocia o înţelegere.