Criza militară din Orientul Mijlociu începe să producă efecte vizibile în mediul de afaceri din România, chiar dacă legăturile comerciale directe ale firmelor cu regiunea sunt limitate, se arată într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.
Un sondaj realizat de IMM România, în perioada 9–19 martie 2026, pe un eșantion de 1.436 de antreprenori, arată că impactul este resimțit în principal prin costuri mai mari și presiuni asupra profitabilității.
Combustibil scump, efecte în lanț în economie
Pentru antreprenori, principalul efect al conflictului este creșterea prețului combustibilului, indicată de 62,7% dintre respondenți. Această evoluție este urmată de temeri legate de accelerarea inflației și reducerea schimburilor comerciale, în timp ce impactul asupra creșterii economice este perceput ca fiind mai redus.
Chiar dacă aproape 90% dintre firme nu au relații comerciale directe cu zona Golfului Persic, efectele indirecte sunt considerate inevitabile la nivelul întregii economii.
La nivelul companiilor, tabloul este dominat de creșterea costurilor. Practic, trei din patru antreprenori (75,8%) estimează majorarea costurilor operaționale, ceea ce face din acest indicator cel mai relevant semnal de alarmă din sondaj.
Aproape jumătate dintre respondenți se așteaptă și la scumpirea produselor și serviciilor, în timp ce peste un sfert prevăd reducerea investițiilor.
În paralel, apar presiuni suplimentare legate de finanțare, aprovizionare și livrări, chiar dacă doar un procent foarte mic dintre firme consideră că nu vor fi afectate.
Efectul în lanț al scumpirii combustibililor se reflectă direct în profitabilitatea firmelor. Majoritatea antreprenorilor anticipează diminuarea profitului, pe fondul creșterii costurilor, dar și o pierdere de competitivitate.
În același timp, o parte dintre companii estimează scăderea volumului vânzărilor, ceea ce indică o presiune dublă – pe costuri și pe venituri.
Prudență: Cresc temerile, scad investițiile
Perspectivele asupra pieței sunt în mod clar pesimiste. Două treimi dintre antreprenori estimează o scădere a puterii de cumpărare a clienților, iar peste jumătate anticipează creșteri ale costurilor cu materiile prime.
În acest context, scăderea vânzărilor și amânarea investițiilor devin scenarii probabile pentru o parte semnificativă a companiilor, în timp ce opiniile optimiste sunt aproape inexistente.
În fața acestor evoluții, mediul de afaceri cere intervenția statului. Cele mai importante măsuri solicitate de antreprenori sunt:
- scăderea temporară a accizei la combustibil (71,2%)
- compensarea accizei pentru transportatori și agricultură (45,5%)
- facilitarea accesului la credite prin garanții de stat (40,9%)
- reducerea prețului la energie (38,7%)
Pe piața muncii, companiile adoptă o abordare prudentă. Majoritatea antreprenorilor spun că vor păstra actualul număr de angajați, însă există și un procent relevant care ia în calcul disponibilizări, de regulă limitate. În același timp, intențiile de angajare sunt foarte reduse, semn că firmele preferă să aștepte evoluția contextului economic înainte de a face pași de extindere.
În ansamblu, antreprenorii români văd criza din Orientul Mijlociu ca pe un factor major de risc, care amplifică problemele deja existente din economie.
Creșterea prețului combustibililor declanșează un efect în lanț asupra costurilor, inflației și consumului, iar mediul de afaceri intră într-o nouă etapă de prudență și incertitudine.