ANAF va organiza în luna noiembrie 2025 opt seminare online dedicate mai multor teme fiscale, la care contribuabilii pot participa gratuit, lista completă a acestor webinare fiind disponibilă pe site-ul instituției.
Pe lista webinarelor Fiscului se regăsesc, printre altele: eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale acordată persoanelor fizice şi juridice, aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în anul 2025, modul de declarare a veniturilor realizate de persoanele fizice din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică și altele.
Fiecare seminar are o durată de două ore, iar înscrierile se pot face până la ora de începere, în limita locurilor disponibile. Numărul maxim de participanți este de 500 pentru fiecare sesiune.
Iată lista completă a seminarelor online organizate de Fisc:
- Tratamentul fiscal şi obligaţiile de declarare a veniturilor realizate de persoanele fizice din meditaţii acordate în particular - miercuri, 5 noiembrie, ora 10.00;
- Modificări aduse Codului fiscal privind impozitul pe venit și contribuția de asigurări sociale de sănătate, prevăzute în Legea nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare - marți, 18 noiembrie, ora 10.00;
- Tratamentul fiscal al veniturilor din premii și din jocuri de noroc - joi, 20 noiembrie, ora 9.30;
- Eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale acordată persoanelor fizice şi juridice - vineri, 21 noiembrie, ora 10.00;
- Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice - marți, 25 noiembrie, ora 12.00;
- Aplicarea impozitului pe veniturile microîntreprinderilor în anul 2025 - miercuri, 26 noiembrie, ora 10.00;
- Modul de declarare a veniturilor realizate de persoanele fizice din prestarea activităților de asistență medicală/stomatologică - joi, 27 noiembrie, ora 11.00;
- Procedura de îndreptare a erorilor din documentele de plată întocmite de debitori privind obligaţiile fiscale conform prevederilor Ordinului nr. 164/2017 - vineri, 28 noiembrie, ora 11.00.
Înscrierile se fac AICI.