Actorul și antreprenorul Ryan Reynolds, campionul olimpic David Popovici, psihiatra Anna Lembke și economistul Ilian Mihov se numără printre cei aproximativ 200 de speakeri care vor urca pe scena Impact SEE’26, eveniment de business și tehnologie organizat la București, în perioada 29-30 septembrie 2026. Organizatorii estimează peste 2.500 de participanți, iar agenda include teme precum inteligența artificială, investițiile în startup-uri, competitivitatea, leadershipul și accesul la capital.
Impact SEE’26, prezentat de Mastercard, ajunge anul acesta la cea de-a treia ediție organizată în București și va avea loc la Romexpo Exhibition Center și Face Convention Center.
Programul este împărțit în opt direcții tematice, printre care AI, securitate cibernetică, leadership, economie verde și finanțe. Două dintre acestea sunt introduse în premieră la ediția din acest an: Investiții & Start-up și Cultură.
Pentru antreprenori și investitori, una dintre principalele mize ale evenimentului va fi evoluția economiei Europei de Sud-Est și capacitatea companiilor din regiune de a atrage capital, tehnologie și oameni.
Ryan Reynolds va vorbi despre creativitate, brand și antreprenoriat
Unul dintre cele mai cunoscute nume ale ediției este actorul și antreprenorul Ryan Reynolds, aflat, potrivit organizatorilor, la prima sa vizită oficială în România.
Reynolds va urca pe scenă în cea de-a doua zi a evenimentului și va vorbi despre rolul creativității în dezvoltarea unei afaceri și construirea unui brand.
Dincolo de cariera de actor, Reynolds s-a implicat în business prin proiecte precum Maximum Effort, Aviation Gin și Mint Mobile, folosind un stil de comunicare construit în jurul umorului și al propriului brand personal.
Tema legăturii dintre brand și business va fi continuată de Louise McEwen, Chief Marketing Officer al McLaren Racing, într-o discuție moderată de Sergiu Mircea, Director Executiv Marketing, Comunicare & Customer Care al Băncii Transilvania.
„Economia dopaminei”: cum se luptă companiile pentru atenția clienților
Prima zi a Impact SEE’26 va fi deschisă de Dr. Anna Lembke, psihiatru la Stanford University și autoarea cărții „Dopamine Nation”.
Ea va participa apoi, împreună cu Omer Tetik, CEO Banca Transilvania, și Cosmin Vladimirescu, General Manager Romania & Croatia Mastercard, la panelul „Economia dopaminei: leadership, tehnologie și competiția pentru atenția consumatorilor”.
Discuția va analiza relația dintre comportamentul uman, tehnologie și modul în care companiile încearcă să câștige și să păstreze atenția clienților într-un mediu digital în care numeroase produse și platforme concurează pentru timpul utilizatorilor.
De unde poate veni următorul val de creștere al Europei de Sud-Est
Un alt punct important al agendei pentru antreprenori va fi competitivitatea economiilor din Europa de Sud-Est.
Economistul Ilian Mihov, fost decan al INSEAD, va analiza factorii care ar putea influența competitivitatea regiunii în următorul deceniu.
El va participa apoi, alături de Bartosz Ciołkowski, Southeast Europe Divisional President Mastercard, și Erdem İnan, CEO Trendyol Group, la discuția „Noile reguli ale competitivității: Talent, Tehnologie și capital”.
Pe agenda economică sunt anunțați și reprezentanți ai guvernelor și instituțiilor din regiune, printre care ministrul român al Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, ministrul Economiei și Inovării din Albania, Delina Ibrahimaj, și Michał Baranowski, subsecretar de stat în Ministerul Dezvoltării Economice și Tehnologiei din Polonia.
Anca Dragu, guvernatoarea Băncii Naționale a Moldovei, Emir Kurtić, viceguvernator al Băncii Centrale a Bosniei și Herțegovinei, și Endrit Yzeiraj, ministru adjunct al Finanțelor din Albania, vor discuta despre rolul instituțiilor financiare, tranziția economică și integrarea europeană.
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, va aborda perspectivele Europei de Sud-Est într-o economie globală tot mai fragmentată.
AI intră din faza de experiment în operațiunile companiilor
Inteligența artificială ocupă un spațiu important în programul ediției din acest an.
Una dintre întrebările propuse de organizatori este din ce în ce mai relevantă pentru companii: unde generează AI valoare reală, ce nivel de autonomie ar trebui să primească sistemele automate și cum pot fi măsurate rezultatele?
Track-ul dedicat AI și securității cibernetice va analiza folosirea tehnologiei în mediul de lucru, în relația cu clienții și în infrastructura care susține operațiunile companiilor.
Printre speakeri se numără Kelly Devine, Președinte Mastercard Europe, Itai Green, fondator și CEO Innovate Israel, europarlamentarul Andi-Lucian Cristea, ministrul Transformării Digitale din Macedonia de Nord, Stefan Andonovski, CEO-ul Vodafone România, Nedim Baytorun, și Marek Cynowski, Director pentru Europa de Est la Adobe.
La eveniment este anunțată și Diella, ministru de stat pentru Inteligență Artificială din Albania.
AI va fi discutată și din perspectiva serviciilor financiare și a comerțului online. Reprezentanți ai UniCredit Bulbank și BCR vor analiza folosirea inteligenței artificiale în operațiuni și relația cu clienții, iar Brice van de Walle, Executive Vice President, Core Payments Lead Mastercard Europe, va aborda o problemă care devine relevantă odată cu dezvoltarea agenților AI: ce se întâmplă cu relația de încredere dintre comerciant și client atunci când decizia de cumpărare este luată de un sistem automatizat în numele consumatorului.
Investițiile și lipsa de capital pentru startup-urile din regiune
Noua direcție „Investiții & Start-up” aduce în program și problema accesului la finanțare pentru companiile aflate în creștere.
Radu Georgescu, președintele Consiliului de Administrație SeedBlink, va participa la o discuție despre investițiile în Europa de Sud-Est și despre deficitul de capital și talent care poate frâna dezvoltarea companiilor.
Maya Zlatanova, cofondatoare și Director General TrialHub, va vorbi despre dificultățile introducerii schimbării într-o industrie conservatoare.
David Popovici, despre performanță și viitoarea generație de lideri
Pe scenă va urca și campionul olimpic la înot David Popovici.
El va participa alături de Raluca Negulescu Balaci, Director Executiv UiPath Foundation, la o conversație despre excelență, oportunități și rolul inteligenței artificiale în dezvoltarea următoarei generații de lideri.
Discuția va fi moderată de Michael Atalla, Director de Marketing la UiPath.
Networking și întâlniri cu investitori și companii din regiune
Impact SEE’26 nu va include doar discuțiile de pe cele trei scene.
Organizatorii pregătesc sesiuni de networking, formate dedicate executivilor și un Evening Networking Cocktail. Participanții își pot planifica întâlnirile înainte de eveniment pe baza listei companiilor confirmate.
Potrivit organizatorilor, la ediția precedentă de la București, două companii au ajuns la un acord de colaborare chiar înainte de finalul evenimentului. Pentru firmele din România și Europa de Sud-Est, evenimentul urmărește să faciliteze contactul cu investitori, potențiali parteneri și companii din alte piețe.
Impact SEE’26 are loc în 29 și 30 septembrie 2026, la București. Organizatorii estimează peste 2.500 de participanți, aproximativ 200 de speakeri internaționali, iar peste 35% dintre participanți ar urma să ocupe poziții de nivel C-suite.