România are deja pe radar fonduri care au atras sau vizează peste 1,2 miliarde EUR pentru regenerabile și infrastructură energetică, iar proiectele românești concurează pentru acești bani cu investiții din alte piețe europene. În același timp, statul a pierdut deja 458,7 milioane EUR din PNRR și are alte circa 770 milioane EUR în risc din cauza unor reforme neîndeplinite. Dacă raportăm această sumă la precedentul primului apel românesc pentru baterii, unde 79 milioane EUR de sprijin public au venit în dreptul unor investiții totale de circa 603 milioane EUR, ordinul de mărime este spectaculos: o sumă de aproximativ 1,23 miliarde EUR ar putea susține investiții totale de peste 9 miliarde EUR. Miza devine, așadar, nu doar câți bani există, ci cât de repede reușește România să construiască rețeaua, stocarea și cadrul care îi transformă în proiecte reale.
Problema este cu atât mai importantă cu cât cererea de energie poate crește puternic în următorii ani. Accelerated Infrastructure Capital și ClusterPower au anunțat o regiune de infrastructură AI de până la aproximativ 800 MW în sud-vestul României, pe două campusuri, la Mischii și Făurești.
Ca ordin de mărime, un reactor de la Cernavodă are o putere instalată de aproximativ 700 MW. Asta înseamnă că, dacă cele două campusuri ajung la capacitatea maximă anunțată, infrastructura lor de alimentare va trebui dimensionată pentru o putere mai mare decât cea instalată a unui reactor nuclear întreg.
Comparația trebuie citită corect. Nu înseamnă că cele două centre vor consuma permanent 800 MW. Dar arată foarte bine scara noii cereri de energie pe care România ar putea fi nevoită să o integreze.
Separat, în județul Cluj a fost anunțat un proiect de centru de date de 80 MW la Luna. Numai cele trei amplasamente duc astfel pipeline-ul anunțat către aproape 900 MW.
Studiile vedeau o Românie mult mai mică în 2031
Dimensiunea proiectelor contrastează cu estimările existente privind piața românească de centre de date.
European Data Centre Association estimează că necesarul de putere IT al centrelor de date europene va crește puternic până în 2031 și identifică accesul la energie printre principalele constrângeri ale industriei.
O estimare Mordor Intelligence vede piața românească la aproximativ 93 MW în 2026 și 232 MW în 2031.
Prin comparație, numai proiectele Mischii și Făurești sunt de peste trei ori mai mari decât întreaga piață românească estimată de această analiză pentru 2031. Nu înseamnă că toate capacitățile anunțate vor fi construite. Înseamnă însă că investitorii testează deja în România o scară pe care prognozele construite pe piața actuală abia încep să o surprindă.
Fondurile au banii. România trebuie să câștige competiția pentru ei
Fondurile și strategiile de investiții identificate de StartupCafe.ro au împreună peste 1,2 miliarde EUR capital atras sau vizat pentru regenerabile și infrastructură energetică. Banii nu sunt rezervați exclusiv României. Proiectele locale concurează pentru ei cu proiecte din alte state europene.
Unul dintre cele mai clare semnale vine de la francezii de la RGREEN INVEST și Renalfa Solarpro Group. Cei doi parteneri angajează 200 milioane EUR capital propriu într-o platformă care urmărește finanțarea unui pipeline de aproximativ 800 milioane EUR în România și Polonia, în proiecte regenerabile de mari dimensiuni combinate cu sisteme de stocare.
ALFI Green Fund a intrat deja strategic pe piața românească. Primul fond a atras 104 milioane EUR, iar administratorul pregătește un nou fond pentru care vrea să atragă 300 milioane EUR.
ETIC Partners vizează un fond de 200 milioane EUR pentru proiecte fotovoltaice, eoliene și de stocare, cu accent important pe Europa Centrală și de Est.
QRP Investment indică numai două piețe strategice: România și Cehia, iar investitorul caută proiecte fotovoltaice și de stocare aflate într-o fază avansată.
Mesajul este simplu: capitalul există, dar proiectele românești trebuie să câștige competiția pentru el.
Iar cerințele fondurilor sunt tot mai asemănătoare: acces real la rețea, proiecte mature, reguli stabile, baterii și termene de autorizare care pot fi introduse într-un model financiar.
Nu ajunge să producem energie. Trebuie să o putem și muta în timp
Creșterea regenerabilelor schimbă economia întregului sistem. Tot mai multe centrale fotovoltaice produc simultan în mijlocul zilei, iar oferta mare poate împinge prețul în jos exact atunci când parcurile produc cel mai mult.
Fără suficiente capacități de stocare, energia trebuie consumată, exportată sau producția redusă. Bateria schimbă ecuația: energia produsă la prânz poate fi păstrată pentru orele de seară, când fotovoltaicele nu mai produc, cererea rămâne ridicată și prețul crește.
La 1 aprilie 2026, potrivit Transelectrica, România avea aproximativ 599 MW putere instalată în sisteme de stocare și circa 1,13 GWh capacitate energetică.
Este puțin dacă ne uităm la viteza cu care crește atât producția regenerabilă, cât și noua cerere.
Bulgarii și-au construit baterii. Noi le vindem ieftin ziua și cumpărăm scump seara
Cea mai bună demonstrație nu este o prognoză, ci ceea ce s-a întâmplat deja pe piața regională.
În aprilie 2026, România a exportat energie la prețuri medii de aproximativ 50 EUR/MWh, dar a ajuns să importe în orele de vârf ale serii la prețuri care au urcat până la 250 EUR/MWh, potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă.
În aceeași lună, România a cumpărat din Bulgaria electricitate în valoare de aproximativ 33,4 milioane EUR, în timp ce exporturile românești către Bulgaria au valorat numai circa 5 milioane EUR. Cantitatea importată a fost de aproximativ două ori mai mare, dar valoarea facturii a fost aproape de șapte ori mai mare.
Mecanismul poate fi spus foarte simplu:
noi vindem curent ieftin ziua, Bulgaria îl poate stoca și ne vinde energie scumpă seara și noaptea.
Nu înseamnă că fiecare MWh cumpărat de România seara este fizic același MWh pe care l-am exportat la prânz. Dar acesta este exact avantajul economic al stocării: cumperi sau produci când energia este abundentă și ieftină și o valorifici când devine rară și scumpă.
Bulgaria a accelerat spectaculos. Până în vara lui 2026, capacitatea sa de stocare ajunsese la aproximativ 4.800 MW și 14 GWh. Cu numai doi ani înainte avea circa 200 MWh.
Transformarea a fost finanțată și cu bani europeni. Bulgaria a selectat 82 de proiecte de stocare, însumând aproximativ 9,7 GWh, susținute cu aproape 588 milioane EUR din Mecanismul de Redresare și Reziliență.
Diferența dintre România și Bulgaria nu este, așadar, doar una tehnologică. Este și una legată de viteza cu care banii europeni sunt transformați în infrastructură.
Primul apel BESS arată cât capital poate mobiliza un grant public
România are acum deschis un nou apel pentru sisteme BESS independente, finanțat prin Fondul pentru Modernizare. Schema are un buget de 150 milioane EUR și urmărește instalarea a minimum 2.174 MWh de capacitate nouă de stocare. Ajutorul poate ajunge până la 69.000 EUR/MWh.
Dar precedentul primului apel românesc este poate și mai important.
Potrivit unei analize Energy Policy Group, aproximativ 79 milioane EUR de sprijin public au venit în dreptul unor proiecte cu investiții totale de circa 603 milioane EUR, pentru aproximativ 1,55 GWh de stocare.
Raportul este remarcabil: 1 euro de sprijin public a venit în dreptul a aproximativ 7,6 euro de investiții totale.
Nu înseamnă că fiecare euro public va genera automat 7,6 euro în orice schemă viitoare. Dar precedentul arată efectul pe care îl poate avea un program bine construit.
Statul nu trebuie să găsească singur toate miliardele necesare transformării sistemului energetic. Trebuie să pună grantul, garanția și rețeaua care pot debloca miliardele private.
În același timp, România pierde bani europeni
Aici apare contradicția.
România a pierdut deja definitiv 458,7 milioane EUR din PNRR, după neîndeplinirea integrală a unor jaloane și reforme. Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat pierderea definitivă după evaluarea Cererii de plată nr. 3.
Aproximativ 180 milioane EUR din această sumă sunt legate chiar de guvernanța companiilor energetice de stat, unde Comisia Europeană a identificat probleme privind procedurile de selecție și numire a conducerilor, mandatele și indicatorii de performanță.
Iar după expirarea termenului de 31 august 2026 pentru îndeplinirea jaloanelor și țintelor PNRR, nota poate crește. Pîslaru estima la 1 septembrie că România are aproximativ 860–870 milioane EUR din granturi cu risc ridicat de a nu mai putea fi trase.
Cea mai mare parte, circa 770 milioane EUR, este legată de legea salarizării unitare. În acest caz nu vorbim despre o constrângere tehnică sau despre un fenomen natural. Termenul era cunoscut, iar reforma nu a fost adoptată la timp.
Dacă adunăm suma deja pierdută și această mare expunere, rezultă aproximativ 1,23 miliarde EUR.
România nu a pierdut încă definitiv întreaga sumă. Cei 770 milioane EUR sunt în risc și urmează evaluarea Comisiei Europene. Dar acesta este ordinul de mărime al banilor deja pierduți și al principalei expuneri generate de o reformă nefinalizată.
Ce ar putea susține o sumă de 1,23 miliarde EUR
Actuala schemă BESS ne oferă un prim reper. La plafonul de 69.000 EUR/MWh, o sumă de 1,23 miliarde EUR ar reprezenta teoretic sprijin public pentru proiecte însumând aproape 18 GWh de capacitate de stocare.
Comparația nu înseamnă că banii pierduți pe jaloane puteau fi transferați direct către baterii. Fondurile europene au reguli și destinații diferite. Dar arată dimensiunea resursei financiare aflate în joc.
Mai relevant pentru titlu este precedentul primului apel românesc. Dacă folosim strict ca reper raportul observat acolo, unde aproximativ 79 milioane EUR de sprijin public au venit în dreptul unor investiții totale de circa 603 milioane EUR, o sumă publică de 1,23 miliarde EUR ar corespunde, la același raport, unor investiții totale de peste 9 miliarde EUR.
Nu este o prognoză și nu înseamnă că acei bani PNRR puteau fi direcționați automat spre aceste investiții. Este un ordin de mărime care arată cât capital privat poate ajuta un grant public să pună în mișcare.
Pierderea granturilor poate pune presiune și pe deficit
Cei aproximativ 1,23 miliarde EUR reprezintă, ca ordin de mărime, circa 0,3% din PIB-ul României.
Asta nu înseamnă că deficitul ESA crește automat cu 0,3 puncte procentuale. Dacă un proiect este abandonat odată cu grantul, dispare și cheltuiala. Dacă statul continuă însă investiția, finanțarea europeană dispare, iar factura trebuie acoperită din buget sau din împrumuturi. Atunci pierderea granturilor pune presiune pe deficit, datorie și necesarul de finanțare.
Comisia Europeană estimează un deficit de aproximativ 6,2% din PIB în 2026, după 7,9% în 2025.
Cu alte cuvinte, România încearcă să reducă deficitul într-un moment în care riscă simultan să piardă bani europeni nerambursabili din cauza unor reforme pe care tot statul și le-a asumat.
Rețeaua este blocată și de proiecte care nu se construiesc
Chiar dacă banii există, investitorii se lovesc de o altă resursă limitată: capacitatea de racordare.
OX2 estima în primăvara lui 2026 că există aproximativ 80 GW de proiecte cu permise de racordare în pipeline, deși numai 10–15% dintre acestea vor ajunge probabil să fie construite. Lăcrămioara Diaconu-Pințea explica pentru The Diplomat-Bucharest că blocarea capacității de către proiectele care nu vor fi realizate întârzie investițiile reale și afectează inclusiv planificarea Transelectrica.
ANRE confirmă amploarea fenomenului. Numai în 2025 au expirat ATR-uri pentru 9.248 MW, iar președintele Autorității spunea că raportul dintre proiectele cu finanțare și „ATR-urile fantomă” ajunsese la aproximativ 1 la 12. ANRE
În mai 2026, garanția financiară pentru racordarea proiectelor de peste 1 MW a fost majorată de la 5% la 20% din tariful de racordare. Au fost introduse și termene mai stricte pentru trecerea proiectelor către autorizare și construcție.
Mecanismul trebuie însă calibrat atent. Alexandru Pătrașcu, Country Lead România al Scatec, avertiza că noile costuri și termene nu trebuie stabilite astfel încât, odată cu proiectele speculative, să fie eliminate și investițiile reale.
Soluția nu este doar introducerea unor garanții mai mari. Este un mecanism care elimină proiectele speculative fără să facă nefinanțabile proiectele reale.
Chiar și după curățarea ATR-urilor avem nevoie de miliarde în rețea
Chiar dacă toate proiectele speculative ar dispărea mâine, problema fizică nu ar fi rezolvată.
BERD estimează că necesarul de investiții în rețelele de distribuție poate ajunge la aproximativ 20 miliarde EUR până în 2030, iar pentru infrastructura centrală de transport administrată de Transelectrica necesarul ar putea urca până la aproximativ 7 miliarde EUR.
Banii investiți în rețea nu finanțează doar cabluri, linii și stații. Ei fac posibilă investiția altor bani privați în centrale, baterii, fabrici și centre de date.
De aceea, modernizarea rețelei poate fi privită nu numai ca o politică energetică, ci și ca o politică de atragere a capitalului privat.
Care sunt soluțiile?
România nu trebuie să inventeze capitalul. O parte din bani există deja, iar fondurile care urmăresc piața locală caută proiecte pe care să le poată finanța.
Problema este dacă România poate crea condițiile care le fac investibile: capacitate de racordare disponibilă și transparentă, eliminarea proiectelor speculative fără blocarea celor reale, investiții mai rapide în rețea, reguli predictibile, dezvoltarea stocării, o piață PPA mai matură și autorizări cu termene clare.
Primul apel pentru baterii oferă și demonstrația că banii publici nu trebuie să acopere integral investiția: 79 milioane EUR de sprijin au venit în dreptul unor proiecte de 603 milioane EUR.
Statul trebuie să folosească mai repede și mai eficient fondurile europene pentru a crea infrastructura și condițiile care pot debloca banii privați deja disponibili.
StartupCafe.ro a solicitat autorităților competente să prezinte măsurile concrete pe care intenționează să le ia în perioada imediat următoare pentru a accelera atragerea fondurilor europene, a compensa sumele deja pierdute sau aflate în risc și a reduce presiunea pe bugetul național, în condițiile în care pierderea granturilor europene se poate reflecta în deficit și în necesarul de finanțare al României.