Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice începe luni, 20 iulie, ora 10:00, a anunțat, marți, Administrația Fondului pentru Mediu.
„Românii care vor să își schimbe mașina veche și poluantă cu un autovehicul nou, mai eficient și mai puțin poluant, se vor putea înscrie în Programul Rabla Auto 2026 începând cu data de 20 iulie 2026, ora 10:00”, conform AFM.
Sesiunea va rămâne deschisă până la 31 decembrie 2026, ora 23:59, sau până la epuizarea bugetului alocat.
Bugetul alocat sesiunii din acest an este de 300 de milioane de lei.
Persoanele fizice pot beneficia de următoarele ecotichete:
- 18.500 lei pentru un autovehicul nou pur electric sau cu pilă de combustie cu hidrogen;
- 15.000 lei pentru un autovehicul nou plug-in hibrid sau o motocicletă electrică;
- 12.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie hibrid;
- 10.000 lei pentru un autovehicul nou cu sistem de propulsie termică (mai puțin motorizările diesel), inclusiv GPL/GNC, sau o motocicletă.
Înscrierea se va face online, prin aplicația informatică disponibilă pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu. Vezi AICI.
Rabla Auto 2026, lansat în condițiile similare ultimei sesiuni din 2025
Programul Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice va fi lansat în condiții similare ultimei sesiuni din 2025, după cum a anunțat, luni, Ministerul Mediului.
„Unul dintre obiectivele Ministerului Mediului este ca Programului Rabla să fie lansat anul acesta într-un termen rezonabil. Am propus un nou ordin, aflat în transparență chiar zilele acestea. Răspurile primite de la unele autorități publice a fost că ar fi avut nevoie de încă câteva luni de zile pentru a analiza noul ordin propus de Ministerul Mediului. În acest moment, cea mai responsabilă decizie este să nu prelungim incertitudinea. Orice întârziere suplimentară ar afecta direct beneficiarii, ar bloca decizii de achiziție și ar pune presiune suplimentară pe piața auto. De aceea, am decis să lansăm programul în forma deja cunoscută și aplicată în ultima sesiune Rabla pentru persoane fizice din anul 2025. În același timp, nu renunțăm la obiectivul de a introduce criterii mai clare privind originea vehiculelor eligibile, urmând să purtăm discuțiile tehnice, inclusiv cu reprezentanții Comisiei Europene, în perioada imediat următoare pentru a susține aceste criterii pentru anul viitor”, a declarat Diana Buzoianu, ministra Mediului, apelor și pădurilor.
Ministerul Mediului a decis lansarea Programului Rabla Auto 2026 pentru persoane fizice în condiții similare celor aplicate în ultima sesiune a programului din anul 2025.
Noile criterii propuse privind originea geografică a autovehiculelor eligibile nu vor fi introduse în sesiunea din acest an. Clarificările primite de la reprezentanții Comisiei Europene au indicat necesitatea parcurgerii unor proceduri suplimentare la nivel european, care ar întârzia lansarea programului cu cel puțin 3 luni.
Astfel, Ministerul spune că va continua demersurile și discuțiile tehnice necesare, inclusiv la nivel european, pentru susținerea introducerii acestor criterii în Programul Rabla din 2027.