Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de 2 milioane de lei în urma unor controale la 630 de operatorii economici care vând sucuri şi băuturi răcoritoare.
La mai mult de trei sferturi dintre aceștia au fost constatate nereguli precum: vânzarea de sucuri expirate, produse cu ambalaje deteriorate, păstrarea produselor la temperaturi mai mari decât cele recomandate de producător, conform News.ro.
De asemenea, echipele de control au oprit definitiv de la comercializare peste 36.000 de litri de băuturi răcoritoare.
Reprezentanţii ANPC au anunţat, joi, că în perioada 28 iulie – 8 august, comisarii instituţiei au desfăşurat la nivel naţional mai multe acţiuni de verificare a modului de etichetare, prezentare şi publicitate a băuturilor răcoritoare, sucurilor şi nectarurilor de fructe.
Au fost controlaţi 630 de operatori economici, iar la 484 dintre aceştia au fost constatate deficienţe. Totodată, au fost verificaţi aproximativ 650.000 litri produse (sucuri, nectaruri şi băuturi răcoritoare), peste 82.000 dintre acestea neîncadrându-se în prevederile legale în vigoare.
În urma deficienţelor constatate au fost date aproape 400 de amenzi contravenţionale în valoare de aproximativ 2 milioane de lei. De asemenea, echipele de control au oprit definitiv de la comercializare peste 36.000 de litri de băuturi răcoritoare, nectaruri şi sucuri din fructe în valoare de aproximativ 150.000 de lei, acestea fiind improprii consumului uman.
Principalele nereguli constatate au fost:
- comercializarea unor sucuri cu modificări organoleptice;
- comercializarea unor produse cu ambalaje deteriorate;
- comercializarea unor sucuri cu data durabilităţii minimale depăşită;
- comercializarea unor produse fără elemente de identificare şi caracterizare (eticheta ruptă/deteriorată) sau fără a fi traduse în limba română, pe etichetă;
- prezentarea incorectă la raft a produsului (fără a avea precizate informaţiile necesare referitoare la acesta).
De asemenea, alte abateri au fost: nerespectarea condiţiilor de depozitare şi comercializare a băuturilor răcoritoare, sucurilor şi nectarurilor de fructe (expunerea la temperaturi mai mari decât temperaturile recomandate de către producător), folosirea unor agregate frigorifice neigienizate, cu depuneri de reziduuri, praf în zona de ventilaţie, depozitarea, în spaţii nedelimitate, a produselor conforme şi a celor neconforme, depozitarea în spaţii care nu asigură condiţiile tehnice şi igienice stabilite de producător, depozitarea produselor direct pe paviment, nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor, lipsa afişării sau afişarea într-o formă ilizibilă a preţului sau a preţului pe unitatea de măsură, lipsa autorizaţiei de funcţionare.
Comisarii ANPC au făcut câteva recomandări pentru consumatori, la cumpărarea sucurilor, nectarurilor şi a băuturilor răcoritoare.
Aceștia sunt sfătuiţi să acorde o atenţie deosebită modului de prezentare a ambalajului, etanşeităţii recipientelor; în cazul în care ambalajul este bombat, rezultă că a început procesul de fermentare şi produsul nu mai este optim pentru consum.