Patronatul Tinerilor Întreprinzători din România (PTIR) derulează, în perioada 1 august 2024 – 30 septembrie 2026, proiectul „Go Social” – ID 311119. Acest proiect, finanțat prin Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021-2027, Axa Prioritară 3: Protejarea dreptului la demnitate socială, este realizat în parteneriat cu Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) și Blocul Național Sindical (BNS). Valoarea totală a proiectului este de 14.888.772,35 lei, din care 5.955.508,94 lei reprezintă contribuția FSE+.
Proiectul urmărește să sprijine dezvoltarea economiei sociale prin încurajarea înființării de întreprinderi sociale în mediul rural din regiunea București-Ilfov. Grupul țintă este format din cel puțin 132 de persoane care locuiesc în mediul rural și sunt interesate să dezvolte afaceri sociale. În cadrul selecției, se va pune accent pe respectarea egalității de gen (cel puțin 50% dintre participanți vor fi femei) și pe nediscriminare, asigurându-se participarea a cel puțin 20 de persoane de etnie romă și minim 27 de persoane vulnerabile din mediul rural.
Principalele rezultate așteptate ale proiectului includ:
-
132 de persoane vor participa la cursuri acreditate de Antreprenoriat în economia socială, primind la final o subvenție de 900 de lei și un certificat recunoscut de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS);
-
Între 1 decembrie 2024 și 31 martie 2025 va avea loc un concurs de planuri de afaceri, în urma căruia 34 de idei de afaceri sociale vor fi selectate pentru a primi un ajutor de minimis în valoare de 307.000 lei fiecare;
-
Cei 34 de câștigători vor beneficia de servicii de mentorat pentru a-și implementa afacerile;
-
Se vor crea 136 de locuri de muncă în cadrul celor 34 de întreprinderi sociale (câte patru locuri de muncă în fiecare);
-
Cele 34 de întreprinderi sociale vor fi monitorizate pe parcursul celor 14 luni de implementare a planurilor de afaceri, precum și în perioada de sustenabilitate de 13 luni.
„Prin proiectul Go Social, ne propunem să stimulăm spiritul antreprenorial în mediul rural din regiunea București-Ilfov, oferind un sprijin concret celor care doresc să îmbine dezvoltarea afacerilor cu impactul social în comunitatea din care provin. Credem cu tărie că întreprinderile sociale pot deveni un motor de schimbare pozitivă, contribuind la crearea de locuri de muncă și la creșterea calității vieții în comunitățile vulnerabile.” afirmă Daniel Urîtu, Președinte executiv PTIR.
Prin acest proiect, Go Social, cei 3 parteneri aduc o contribuție semnificativă la dezvoltarea comunității și mediului rural din regiunea București-Ilfov, promovând antreprenoriatul social ca instrument de incluziune și demnitate socială.
Pentru informații suplimentare referitoare la proiect, vă rugăm să utilizați următoarele date de contact:
Asociaţia „Patronatul Tinerilor Ȋntreprinzători din România”
Daniel Urîtu – Manager de proiect
Tel: +40 762 333 447
E-mail: gosocial@ptir.ro
Accesați: gosocial.ptir.ro