ANAF a prezentat recent un nou mini-ghid, privind înregistrarea fiscală a persoanelor fizice, care face referire la Persoanele Fizice Autorizate (PFA), avocați, medici, arhitecți și alte persoane care desfășoară profesii liberale, persoane care obțin venituri din drepturi de autor, la situațiile de identificare fiscală pe baza CNP, precum și la nerezidenții care au nevoie de NIF.
Materialul informativ, prezentat de Direcția ANAF Iași și Administrația Finanțelor Suceava într-un seminar, face referire la PFA, întreprinderi individuale și familiale, categorie denumită generic comercianți.
Contribuabilii care au calitatea de comercianți și care au obligația înregistrării si autorizării la Oficiile Registrului Comerțului se înregistrează fiscal potrivit art. 82, alin.(1). lit.b) din Codul de Procedură Fiscală.
Aceștia primesc, ca urmare a înregistrării la ONRC, codul unic de înregistrare (CUI), acesta fiind și codul de identificare fiscală, neavând obligația înregistrării fiscale la organele fiscale teritoriale (ANAF). Registrul Comerțului este cel care emite certificatul de înregistrare, ce conține codul unic de înregistrare și care atestă autorizarea funcționării și luarea în evidență de către organul fiscal competent. Materialul informativ arată și cum se realizează înregistrarea PFA-urilor în scopuri de TVA.
În cazul profesiilor libere (avocați, notari, medici, psihologi, arhitecți etc.), declarația de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la data începerii activității. E vorba de formularul 070- Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni/ declarație de radiere pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere. Declarația rebuie să fie însoțită de copii ale documentelor doveditoare ale informațiilor înscrise în aceasta. Apoi, organul fiscal competent eliberează certificatul de înregistrare fiscală, care conține codul de identificare fiscală, în termen de 10 zile.
Cererile, înscrisurile sau a orice alte documente se trimit la organele fiscale doar prin intermediul Spațiului Privat Virtual, de către contribuabilii/ plătitorii persoane juridice, asocieri și entități fără personalitate juridică, precum și de către persoanele fizice care desfășoară o profesie liberală sau exercită o activitate economică în mod independent.
Documentele care nu sunt încă digitalizate sau disponibile în format electronic pot fi transmise prin Formularul de contact disponibil în serviciul SPV.
Pentru persoanele fizice care dețin cod numeric personal (CNP), altele decât cele care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, codul de identificare fiscală este CNP-ul.
Declarația de înregistrare fiscală - formularul 020 "Declarație de înregistrare fiscală/Declarație de mențiuni pentru persoanele fizice române și străine care dețin cod numeric personal” se depune în termen de 30 de zile de la data obținerii primului venit sau dobândirii calității de angajator de către:
- persoanele fizice care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, care solicită inregistrarea în scopuri de TVA
- persoanele fizice care au calitatea de angajator
- contribuabilii care realizează venituri din desfășurarea altor activități.
Mini-ghidul ANAF face referire și la străini, nerezidenți în România, care nu dețin CNP. Pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal, codul de identificare fiscală este numărul de identificare fiscală (NIF) atribuit de organul fiscal. În cazul obținerii ulterioare a codului numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit anterior se înlocuiește de către organul fiscal, cu preluarea informațiilor fiscale înregistrate în perioada deținerii numărului de identificare fiscală pe codul numeric personal. Rămân valabile actele administrative fiscale, de executare sau alte acte emise de organele fiscale care fuseseră comunicate anterior înlocuirii numărului de identificare fiscală.
Pentru a obține numărul de identificare fiscală, acești contribuabili (fără CNP) trebuie să depună, în termen de 30 de zile de la data obținerii primului lor venit, Formularul 030 -Declarație de înregistrare fiscală/ Declarație de mențiuni/ Declarație de radiere pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal.
Formularul 030 se depune insoțit de următoarele documente:
- copia documentului național de identitate sau pașaportului, după caz
- certificat de naștere (în cazul minorilor) eliberat de organele abilitate,
- documentul din care să reiasă motivul pentru care se solicită eliberarea Numărului de identificare fiscală (ex: copia actului de proprietate al spațiului care se închiriază în România, copia actului constitutiv sau orice alte acte prin care se prezintă motivul solicitării, declarația pe propria răspundere din care să reiasă motivul solicitării, de ex: înmatriculare mașină, dobândire bunuri).
Mențiuni ulterioare- Formularul 700
Pentru toate categoriile de persoane enumerate, pentru care s-a realizat înregistrarea fiscală, mini-ghidul ANAF face referire și la mențiunile ulterioare înregistrării fiscale.
Modificările ulterioare ale datelor din declarația de înregistrare fiscală trebuie aduse la cunoștința organului fiscal central, în termen de 15 zile de la data producerii acestora, prin completarea și depunerea declarației de mențiuni.
În cazul modificărilor intervenite în datele declarate inițial și înscrise în certificatul de înregistrare fiscală, contribuabilul/ plătitorul depune, odată cu declarația de mențiuni, și certificatul de înregistrare fiscală, în vederea anulării acestuia și eliberării unui nou certificat. Declarația de mențiuni este însoțită de documente care atestă modificările intervenite.
Înregistrarea/ modificarea în mediu electronic a mențiunilor ulterioare înregistrării fiscale, precum și pentru radierea înregistrării fiscale se realizează prin intermediul formularului 700 și se transmite prin intermediul portalului e-guvernare.
Declarația 700 se depune pentru operațiuni ca:
- înregistrarea/modificarea domiciliului fiscal,
- înregistrarea în vectorul fiscal a unor noi categorii de obligații fiscale sau modificarea categoriilor de obligații fiscale declarative înscrise inițial în vectorul fiscal;
- declararea sediilor secundare care nu au obligația înregistrării fiscale;
- înregistrarea în scopuri de TVA a persoanelor impozabile care solicită, ulterior înregistrării fiscale, înregistrarea în scopuri de TVA,
- mențiuni referitoare la vectorul fiscal privind TVA, ulterior înregistrării în scopuri de TVA;
- încetarea uneia sau mai multor activități desfășurate de persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere.
- Alte cazuri.
Descarcă materialul informativ ANAF privind înregistrarea fiscală a persoanelor fizice: