Ministerul Energiei a decis să prelungească cu 30 de zile sesiunile de înscrieri la finanțările europene pentru surse regenerabile și stocare de energie, din cadrul Fondului pentru Modernizare.
Este vorba despre două apeluri de proiecte cu bugete în valoare totală de 300 de milioane de euro pentru anul 2024, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii din România, precum și companiile mari și regiile autonome pot obține ajutoare pentru investiții în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile, inclusiv pentru autoconsum. Fondurile pe care le poate primi un beneficiar nu pot depăși 20 de milioane de euro.
Astfel, ambele apeluri de proiecte se vor prelungi cu 30 de zile, respectiv până la data de 22.08.2024, ora 17.00, a transmis ministerul Energiei.
Condițiile de desfășurare ale apelurilor și toate documentele aferente acestora rămân neschimbate, a mai spus ministerul.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis săptămâna trecută, la solicitarea StartupCafe.ro, că îi invită pe antreprenori și consultanți să trimită cereri scrise cu justificări temeinice dacă vor să se prelungească sesiunile de înscrieri, urmând ca ministerul să ia o decizie în urma adreselor pe care le va primi.
„La acest moment, analizăm. Toți cei care solicită prelungire sunt invitați să trimită adrese oficiale și să justifice solicitările. Nu anticipez o prelungire mai mare de 30 de zile, dacă va exista o prelungire. Decizia o vom lua în urma adreselor oficiale primite” - a transmis Burduja, chestionat de StartupCafe.ro.
Amintim că apelurile ( disponibile AICI și AICI) de proiecte s-au deschis în 25 aprilie 2024 și erau programate să se închidă pe 23 iulie 2024.
Unii dintre solicitanții care s-au apucat să atragă această finanțare au solicitat prelungirea perioadei de depunere a proiectelor cu 2 luni.
Oamenii s-au plâns că nu au avut timp suficient pentru a clarifica o serie de condiții care trebuie îndeplinite, conform ghidurilor solicitantului, în raport cu situațiile complexe pe care le au anumite companii.
La redacția StartupCafe.ro au ajuns o serie de argumente invocate de solicitanții care au cerut prelungirea sesiunii de accesare a fondurilor europene. Multe aspecte care țin de eligibilitatea solicitanților și a proiectelor nu au fost clarificate până acum și îngreunează decizia finală a firmelor de a aplica la ajutorului de stat, întrucât resursele financiare necesare în pregătirea unor astfel de proiecte nu sunt de neglijat.