Firmele românești de transport vor putea obține finanțări de până la 18 milioane EUR pe proiect pentru achiziția de camioane sau alte vehicule cu emisii zero, printr-o linie de fonduri europene pentru care s-a publicat Ghidul solicitantului.
Ministerul Transporturilor a publicat Ghidul solicitantului pentru sprijinirea investițiilor destinate achiziției de vehicule cu emisii zero pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri.
Banii europeni provin din Fondul pentru modernizare (FM).
Ghidul solicitantului a fost aprobat prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 824/2026, publicat împreună cu anexa în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 și 751 bis din 4 septembrie 2026.
Ghidul stabilește condițiile specifice de accesare a finanțării acordate din fondul pentru modernizare, în cadrul Programului – cheie 9, pentru investiții destinate achiziției de vehicule cu emisii zero, atât pentru transportul rutier și feroviar de mărfuri, precum și pentru transportul maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri.
inanțarea urmărește reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră și creșterea eficienței energetice în sectorul transporturilor și contribuția la obiectivele naționale și europene privind decarbonizarea. Schema de ajutor de stat aferentă Ghidului a fost aprobată prin Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 756/2025, cu modificările și completările ulterioare.
Bugetul alocat schemei este echivalentul în lei la cursul InforEuro din luna iunie 2026 (5,2481 lei), al sumei de 299.000.000 euro și reprezintă sume nerambursabile din Fondul pentru modernizare și va fi alocat de către Ministerul Transporturilor în cadrul mai multor proceduri de ofertare concurențiale succesive până la epuizarea bugetului.
Bugetul mediu anual al schemei nu va depăși 149.500.000 euro, în cadrul fiecărei proceduri de ofertare concurențială fiind stabilit bugetul afectat procedurii concurențiale respective, fiind organizate în termenul maxim de valabilitate al schemei până la epuizarea bugetului alocat.
Valoarea ajutorului de stat care poate fi solicitată, prin prezenta schemă, este de maxim 18 milioane euro pe întreprindere (echivalent în lei la cursul InforEuro din luna iunie 2026 – 5,2481 lei).
O întreprindere poate depune o singură cerere de finanțare în cadrul unui apel anual de finanțare pentru o categorie de vehicule. În cazul în care, o întreprindere va depune o nouă cerere de finanțare în cadrul unui alt apel de finanțare, valoarea totală a ajutorului de stat solicitat în cadrul cererilor de finanțare depuse de aceeași întreprindere nu va depăși 18.000.000 euro.
În cazul în care bugetul alocat schemei de ajutor de stat pentru prima sesiune nu se consumă integral după primul apel, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii va organiza o nouă procedură de ofertare concurențială pentru suma rămasă neutilizată.
Intensitate 100%
Măsurile de sprijin acordate beneficiarilor pentru realizarea de investiții constau în acordarea de granturi din Fondul pentru modernizare. Valoarea ajutorului de stat solicitat nu poate depăși 18.000.000 euro pe întreprindere, echivalent în lei.
Intensitatea ajutorului de stat acordat este de maxim 100% din costurile eligibile pentru achiziționarea vehiculelor astfel încât să se califice ca vehicule cu emisii zero, fiind bazată pe o procedură de ofertare concurențială care, pe lângă criteriile obiective îndeplinește și următoarele condiții prevăzute:
a) ajutorul se acordă pe baza unor criterii de selecție și de eligibilitate obiective, clare, transparente și nediscriminatorii, definite ex ante și publicate cu cel puțin șase săptămâni înainte de termenul de depunere a solicitărilor de sprijin, pentru a permite o concurență efectivă;
b) în timpul punerii în aplicare a schemei, în cazul unei proceduri de ofertare în care toți solicitanții primesc ajutor, modul în care este concepută procedura respectivă trebuie corectat pentru a restabili concurența efectivă în cadrul sesiunilor de depunere ulterioare, de exemplu, prin reducerea bugetului;
c) sunt excluse ajustările ex post ale rezultatului sesiunii de depunere (cum ar fi negocierile ulterioare privind rezultatele solicitărilor sau raționalizarea);
d) Punctajul în cadrul procedurii competitive se acordă astfel:
- (i) 85% din totalul criteriilor de selecție utilizate pentru clasificarea solicitărilor și, în cele din urmă, pentru alocarea ajutorului în cadrul sesiunii concurențiale se definesc în termeni de ajutor de stat solicitat per vehicul cu emisii zero. Dacă în cadrul unei procedurii competitive proiectul depus conține achiziția mai multor vehicule, potențialul beneficiar va oferta în cadrul licitației cuantumul ajutorului de stat pe care îl dorește per vehicul, cuantum stabilit prin împărțirea cuantumului ajutorului de stat solicitat pe proiect la numărul de vehicule conținute de proiect), urmând ca valoarea ajutorului de stat solicitată pe vehicul să fie punctată conform formulei de calcul.
- (ii) 15% din totalul criteriilor de selecție sunt definite în funcție de km parcurși sau milele marine/fluviale, după caz pe teritoriul României în anul precedent depunerii cererii de finanțare, dovediți prin documente justificative de transport, după cum urmează:
- 15 puncte dacă din totalul de km parcurși, peste 70% sunt pe teritoriul României
- 10 puncte dacă din totalul de km parcurși, între 50% si 70% sunt pe teritoriul României
- 5 puncte dacă din totalul de km parcurși, între 40% și 49% din km parcurși sunt pe teritoriul României
- 0 puncte daca mai puțin de 40% din totalul km parcurși sunt pe teritoriul României
Beneficiarul își asumă prin documentația depusă în cadrul procedurii concurențiale faptul că va realiza cu vehiculul (ele) achiziționat(e) prin intermediul schemei cel puțin procentajul de kilometri parcurși pe teritoriul României cu care a licitat, din totalul kilometrajului parcurs de acest(e) vehicul(e), procentaj care va fi monitorizat și raportat pe toată perioada de durabilitate a proiectului. În cazul nerespectării de către beneficiar, a procentelor kilometrajelor parcurse pe teritoriul României conform celor asumate în cererea de finanțare depusă în cadrul procedurii competitive, MTI în calitate de administrator și furnizor al ajutorului de stat, va proceda la recuperarea ajutorului, inclusiv cu dobânzi.
e) punctajul obținut în conformitate lit. d) va duce la ordonarea descrescătoare a aplicațiilor în cadrul acestei scheme, conform formulei de calcul prevăzută în Anexa nr. 2.2 - Grila de evaluare tehnico-economică a ofertelor.
Codurile CAEN eligibile și alte condiții
Solicitanții trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiții de natură instituțională, legală și financiară:
a) Solicitanții pot fi operatorii de transport rutier și feroviar de mărfuri, maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și marfă, deja existenți, care dețin licență/certificat de transport conform legislației naționale în vigoare, microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii, dar și întreprinderi mari, care sunt legal constituite în conformitate cu legislația națională sau în conformitate cu legislația specifică din statul membru a cărei naționalitate o dețin și înregistrate la Oficiul Național al Registrului Comerțului în România până la data primei plăti din ajutorul de stat acordat în cadrul prezentei scheme, precum și întreprinderile nou-intrate și dețin Cod CAEN eligibile conform prevederilor Regulamentului GBER
• Cod CAEN 4920 - Transporturi de marfă pe calea ferată
• Cod CAEN 4941 - Transporturi rutiere de mărfuri
• Cod CAEN 5010 - Transporturi maritime și costiere de pasageri
• Cod CAEN 5020 - Transporturi maritime și costiere de marfă
• Cod CAEN 5030 - Transporturi de pasageri pe cai navigabile interioare
• Cod CAEN 5040 - Transportul de marfă pe cai navigabile interioare
b) Solicitantul NU se încadrează într-una din situațiile de mai jos
- 1) face obiectul unei decizii de recuperare neexecutate a Consiliului Concurenței, a Comisiei Europene, a unui furnizor sau administrator de ajutor de stat sau a instanței, prin care un ajutor de stat/minimis a fost declarat ilegal și incompatibil cu piața internă sau, dacă a făcut obiectul unei astfel de decizii, creanța este integral recuperată;
- 2) este în incapacitate de plată/în stare de insolvență conform prevederilor Legii nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenței și de insolvență, cu modificările și completările ulterioare, după caz;
- 3) este în stare de faliment, lichidare, are afacerile conduse de un administrator judiciar sau activitățile lor comerciale sunt suspendate ori fac obiectul unui aranjament cu creditorii sau sunt într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege, ori fac obiectul unei proceduri legale pentru declararea lor în stare de faliment, lichidare, conducerea afacerilor de un administrator judiciar;
- 4) nu și-au îndeplinit obligațiile de plată a impozitelor, taxelor și contribuțiilor de asigurări sociale către bugetele componente ale bugetului general consolidat și ale bugetului local, în conformitate cu prevederile legale în vigoare în România;
- 5) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a fost condamnat prin hotărâre definitivă a unei instanțe judecătorești, pentru comiterea uneia dintre următoarele infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat (art. 367din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, cu modificările și completările ulterioare), infracțiuni de corupție (art. 289-294 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare) și infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție (art. 10-13 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, cu modificările și completările ulterioare), infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene (art. 181 -185 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare), acte de terorism (art. 32-35 și art. 371-38 din Legea nr. 535/2004, cu modificările și completările ulterioare), finanțarea terorismului (art. 36 din Legea nr. 535/2004), spălarea banilor (art. 49 din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare), traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile (art. 209-217 din Legea nr. 286/2009, cu modificările și completările ulterioare) și frauda, în sensul articolului 1 din Convenția privind protejarea intereselor financiare ale Comunităților Europene din 27 noiembrie 1995;
- 6) este declarat într-o situație gravă de încălcare a prevederilor legislației privind achizițiile publice/sectoriale și/sau a obligațiilor asumate printr-un contract/acord de finanțare din fonduri publice, conform prevederilor legale în vigoare aplicabile;
- 7) solicitantul/reprezentantul legal al solicitantului a suferit condamnări definitive din cauza unei conduite profesionale îndreptată împotriva legii, decizie formulată de o autoritate de judecată ce are forță de res judicata;
- 8) este întreprinderi în dificultate;
c) Solicitantul/ reprezentantul legal al solicitantului/responsabilul de proiect, nu se află în situație de conflict de interese;
d) demonstrează capacitate de management de proiect pentru susținerea activităților proiectului;
e) demonstrează capacitatea financiară pentru implementarea proiectului prin
- îndeplinirea criteriului de solvabilitate, respectiv prin raportul dintre datorii totale și capitaluri proprii care trebuie să fie pozitiv și mai mic de 7,5 în ultimul an financiar. În cazul în care solicitantul nu îndeplinește criteriul privind indicatorul de solvabilitate, acesta va fi obligat să prezinte, în etapa de contractare, o scrisoare privind bonitatea bancară/scrisoare de confort.
- asigurarea contribuției proprii - diferența până la valoarea totală a proiectului se acoperă de către beneficiar. Acesta trebuie să aducă o contribuție financiară pentru diferența până la totalul costurilor proiectului fie din resurse proprii, fie din surse atrase, sub o formă care să nu facă obiectul niciunui ajutor public.
f) se angajează să respecte perioada de durabilitate a proiectului, respectiv de 5 ani de la finalizarea implementării proiectului. Pe perioada de durabilitate a proiectului, beneficiarul trebuie să respecte următoarele:
- să nu înceteze activitatea cu bunul pentru care a obținut finanțare;
- să nu înstrăineze bunurile care au făcut obiectul pentru care s-a obținut finanțare;
- să nu realizeze o modificare substanțială care afectează natura, obiectivele sau condițiile de realizare și care ar determina subminarea obiectivelor inițiale ale investiției.
g) Solicitantul are obligația ca în termen de 60 de zile de la recepția vehiculului/ vehiculelor cu emisii zero, să facă dovada casării vehiculului/vehiculelor pentru care s-a solicitat înlocuirea.
h) Solicitantul își asuma prin documentația depusa în cadrul procedurii concurențiale faptul că va realiza cu vehiculul (ele) achiziționat(e) prin intermediul schemei cel puțin procentajul de kilometri parcurși pe teritoriul României cu care a licitat, din totalul kilometrajului parcurs de acest(e) vehicul(e), procentaj care va fi monitorizat și raportat pe toată perioada de durabilitate a proiectului. În cazul nerespectării de către beneficiar, a procentelor kilometrajelor parcurse pe teritoriul României conform celor asumate în cererea de finanțare depusă în cadrul procedurii competitive, MTI în calitate de administrator și furnizor al ajutorului de stat, va proceda la recuperarea ajutorului, inclusiv cu dobânzi.
i) Solicitantul justifică necesitatea finanțării proiectului prin ajutor de stat;
j) Solicitantul își asumă că vehiculul/vehiculele pentru care s-a solicitat înlocuirea sunt în proprietate și operarea sa de cel puțin un an.
Costuri eligibile la finanțare
Costurile eligibile sunt costurile de investiții, astfel cum sunt prevăzute în Metoda de calcul a diferențelor de preț pentru achiziția de vehicule pentru a se încadra în categoria vehiculelor cu zero emisii.
Ajutorul de stat se acordă numai investițiilor destinate achiziției de vehicule HGV pentru transportul rutier de mărfuri, de vehicule pentru transportul feroviar de mărfuri, și de vehicule pentru transportul maritim și pe căi navigabile interioare de pasageri și mărfuri, pentru a se califica drept vehicule cu emisii zero.
Ce înseamnă HGV - Heavy goods vehicles? Vehiculele grele sunt cele cu o greutate totală mai mare de 3.500 kg (vehicul + încărcătură).
Ulterior încheierii contractului de finanțare, beneficiarul nu va mai putea primi finanțări din alte surse publice pentru aceleași cheltuieli eligibile ale proiectului, sub sancțiunea rezilierii Contractului de finanțare și a returnării sumelor rambursate, inclusiv de dobânzi calculate conform prevederilor OUG nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenței nr. 21/1996, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 376/2023, cu modificările și completările ulterioare.
În cazul în care Beneficiarul nu se încadrează cu finalizarea proiectului în perioada de eligibilitate a cheltuielilor va restitui sumele obținute din Fondul pentru modernizare, inclusiv dobânzile aferente.