Firmele din România ar trebui să-și poată deduce taxa pe valoare adăugată (TVA) pentru organizarea teambuildingurilor, consideră Camera Consultanților Fiscali (CCF), care a cerut Ministerului Finanțelor lămuriri pentru această speță.
Organizarea unui teambuilding nu ar trebui să fie considerată o prestare de servicii în mod gratuit de către companii, astfel încât să intervină obligația colectării TVA, spun consultanții, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.
Camera Consultanților Fiscali a transmis o adresă către Ministerul Finanțelor prin care cere lămuriri în privința acestui lucru.
În opinia CCF, analizând inclusiv jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), teambuildingul este un instrument strategic pentru creșterea productivității și eficienței companiei, scopul principal al acestuia fiind de a îmbunătăți performanțele angajaților prin îmbunătățirea stării de bine a acestora, iar beneficiul propriu al angajatului în legătură cu participarea la teambuilding este considerat accesoriu beneficiului principal.
Scopul principal al participării la teambuilding de către angajați nu îl reprezintă beneficiul adus acestora, ci este un demers de management cu scopul principal de a îmbunătăți relațiile dintre membrii echipelor și de a dezvolta colaborarea.
De aceea, teambuildingul este important pentru sistemul de management al performanței din cadrul companiilor, consideră consultanții.
Prin adresa trimisă, Camera solicită Ministerului Finanțelor să confirme dacă se poate deduce TVA aferentă achizițiilor efectuate în vederea organizării unui teambuilding (servicii de transport, cazare, organizare eveniment etc.) întrucât organizarea unui astfel de eveniment este în beneficiul activității economice a companiei.
Totodată, potrivit CCF, firma nu are nici obligația de a colecta TVA atât timp cât:
- activitatea este recomandată de către departamentul de resurse umane în vederea consolidării motivării angajaților, având efecte pozitive în ceea ce privește performanța și rentabilitatea
- societatea deține controlul asupra utilizării serviciilor de care beneficiază, întrucât angajatul nu are posibilitatea de a alege niciun aspect care ține de organizarea unui astfel de eveniment (dată, locație etc.)
În opinia CCF, companiile au dreptul să deducă TVA aferentă achizițiilor efectuate în legătură cu
organizarea unui teambuilding întrucât aceste achiziții sunt efectuate în strânsă legătură cu activitatea economică a companiilor, lucru confirmat de Curtea de Justiție a Uniunii Europene.
„Considerăm că organizarea unui teambuilding este efectuată în beneficiul activității economice a companiei, iar beneficiul propriu al angajatului în legătură cu participarea la team building este considerat unul accesoriu beneficiului principal”, a transmis organizația consultanților fiscali din România.