Românii care au strâns ceva economii vor putea să depună și în iulie bani la programul de titluri de stat Fidelis, pentru a obține dobânzi, iar acum se va introduce o nouă opțiune de investiție, însă dobânda maximă scade ușor față de ediția din iunie 2025.
Cea de-a șasea ediție FIDELIS din 2025 se va desfășura între 4-11 iulie și vine cu dobânzi de până la 8,25% la emisiunile în lei și de până la 6,3% la cele în euro, a precizat, luni, Ministerul Finanțelor, într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe.ro. Reamintim că în iunie, dobânda maximă la lei a fost de 8,35%, iar la euro a ajuns până la 6,5%.
Noutatea principală este că se introduce o tranșă specială pentru donatorii de sânge și la titlurile denominate în euro. Până acum, donatorii de sânge aveau dobândă preferențială doar pentru lei.
Persoanele fizice rezidente și nerezidente cu vârsta peste 18 ani pot subscrie în titlurile de stat FIDELIS denominate în lei și în euro prin intermediul băncilor partenere BT Capital Partners & Banca Transilvania, Banca Comercială Română, B.R.D. – Groupe Société Générale, Alpha Bank și TradeVille în parteneriat cu Libra Bank, titluri care sunt listate la Bursa de Valori București.
Cei care vor să-și investească economiile în Programul FIDELIS, ediția din iulie, vor beneficia de dobânzi atractive și neimpozabile:
în lei:
• de 7,25% - cu scadența la 2 ani
• de 8,25% - cu scadența la 2 ani pentru donatori
• de 7,70% - cu scadența la 4 ani
• de 7,95% - cu scadența la 6 ani
în euro:
• de 3.40% - cu scadența la 2 ani
• de 4.40% - cu scadența la 2 ani pentru donatori
• de 5.50% - cu scadența la 5 ani
• de 6.30% - cu scadența la 7 ani
Noutate pentru donatorii de sânge: tranșa specială în euro
Tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în euro, dedicată tuturor celor care fac dovada donării de sânge începând cu 1 ianuarie 2025, va avea o dobândă de 4,40%, cu scadența la 2 ani.
De asemenea, donatorii de sânge beneficiază și de tranșa specială de titluri de stat FIDELIS, emise în lei, cu scadență la 2 ani, la o dobândă de 8,25%. Donatorii-investitori se bucură de un prag minim de subscriere redus de la 5.000 de lei la 500 lei, în limita unui plafon maxim de 100.000 lei.
Noua structură a programului FIDELIS, împreună cu programul Tezaur, care include maturități de 1, 3 și 5 ani, oferă investitorilor și celor care doresc să economisească prin titluri de stat întreaga paletă de maturități, de la 1 la 7 ani, cu opțiuni atât în moneda națională, cât și în euro.
Cei care investesc în titlurile de stat FIDELIS se bucură de facilități precum:
• posibilitatea de a vinde titlurile înainte de maturitate, primind dobândă aferentă perioadei de deținere în funcție de prețul primit pe bursă;
• veniturile obținute ca urmare a deținerii titlurilor sunt neimpozabile;
• flexibilitate în administrarea și diversificarea portofoliului.
Reamintim că valoarea nominală a unui titlu de stat FIDELIS este de 100 de lei pentru emisiunea în lei și 100 de euro pentru emisiunea în euro, iar pragul minim de subscriere este de 5.000 de lei, respectiv 1.000 de euro.
Românii „s-au înghesuit” să împrumte statul, pentru a obține dobânzi
• suma totală investită în anul 2025 în programul Fidelis este de peste 10,7 miliarde de lei;
• 115.429 ordine de subscriere;
• 16.789 donatori de sânge au investit la Fidelis.
• peste 1,142 miliarde de lei este suma totală investită de donatori de sânge.
„Pe parcursul anului 2025 evoluția emisiunilor de titluri de stat din Programul FIDELIS demonstrează stabilitatea încrederii românilor în ofertele Ministerului Finanțelor, în colaborare eficientă între sectorul public și cel financiar, în beneficiul celor care doresc să investească sau să economisească prin aceste instrumente financiare.
Suma totala investită de la începutul anului, de peste 10,74 miliarde de lei, din partea a peste 115.000 de investitori, alături de contribuția remarcabila a donatorilor de sânge, este o dovadă a creșterii vizibilității acestui program și a spiritului civic al românilor. Mulțumim tuturor pentru participare!”, a declarat ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare.