În zona persoanelor fizice apar uneori probleme în bazele de date când vine vorba despre taxele plătite la ANAF, fiind considerat un coșmar dacă apar erori legate de plățile făcute. Dan Bărăscu, Head of Tax, Partener BDO, a povestit la TaxEU Forum ce a pățit recent.
„Acum două săptămâni am vorbit cu cineva din zona de administrare a persoanelor fizice de la ANAF. Aveam o problemă cu niște plăți care nu se duceau pe un program al lor. Spunea: «La noi vin datele de la Trezorerie cu taxele pe care le plătesc persoanele fizice, vine un nene dimineața și le pune la fiecare cu copy/paste. Nu se duc automat». Dacă ăla n-are chef sau vine mai târziu, nu se duc datele acolo”, a povestit Bărăscu.
Dialogul cu persoana de la ANAF:
„I-am zis: Dar de ce sunt astea cu minus?
- Probabil au greșit. Au crezut că sunt plăți.
- Și cum rezolv?
- Datele nu le mai avem de la Trezorerie că ele se arhivează. Trebuie să mergeți dvs. să le luați de la Trezorerie sau să veniți cu dovada că s-au încasat.
- Da, dar eu nu știu ce a venit de la Trezorerie până aici.
- Nu, că vine un nene și le pune”.
„La persoane fizice este un coșmar”, concluzionează Bărăscu.
e-Factura, e-Transport, e-Case de marcat și altele sunt făcute pentru contribuabilii cinstiți
La TaxEU Forum s-a discutat și despre modificările fiscale așteptate în acest an. În acest sens, Dan Bărăscu nu crede că vom scăpa de cotă unică de 16% la impozitul pe salarii, în primă fază.
Dacă se va întâmpla asta, avocatul Gabriel Biriș este de părere că angajații vor cere banii de la angajatori.
La rândul său, Dan Schwartz, managing partner la RSM România a spus: „Până când nu știm unde sunt banii noștri, până când nu-i vedem concretizați în servicii publice de toate naturile, o să fim nemulțumiți și o să considerăm că suntem supraimpozitați”.
În România, afirmă Schwartz, cel puțin 30% din trazacțiile economice sunt la negru.
„Uitați-vă la gap-ul de TVA, la evaziunea fiscală care se transferă de la o generație la alta și nu se mai rezolvă. e-Factura, e-Transport, e-Case de marcat etc. sunt făcute pentru contribuabilii cinstiți”, concluzionează reprezentantul RSM România.
La rândul său, Dan Bărăscu, a afirmat: „Bani albi nu ai cum să faci din economie neagră. Faci tot bani negri și asta e. Ciclul trebuie să se închidă. Ce cred că au făcut E-urile astea, deși la momentul ăsta pare că sunt complet inutile, e să conștientizeze oamenii că cineva are datele alea. În momentul în care vor fi analizate cum trebuie, va fi un moment important. Sper să nu vină peste 5 ani, cum se vine de obicei”, a mai spus el.
Cu alte cuvinte, aceste E-uri pot funcționa, momentan, ca o sperietoare.
---
Florin Bărbuță este consultant în comunicare economică/fiscală și jurnalist, cu o experiență de peste 17 ani în domeniu.