ANAF a pregătit proiectul de ordin pentru Formularul 212, Declarația unică precompletată, ce va fi utilizat începând cu 2026 și va trebui depus până pe 25 mai inclusiv, pentru veniturile realizate în 2025 de persoanele fizice.
Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, drepturi de proprietate intelectuală, cedarea folosinţei bunurilor, investiţii, activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură au obligația stabilirii obligațiilor datorate și depunerii Formularului 212 - Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
Prin proiectul de ordin se propune aprobarea procedurii de precompletare, verificare şi transmitere a formularului 212 - Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice.
ANAF va transmite contribuabililor, conform informațiilor disponibile în bazele sale de date, Declaraţia unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, precompletată cu datele privind veniturile realizate şi impozitul pe venit datorat, baza de calcul al contribuţiei de asigurări sociale (CAS) şi al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), precum şi cuantumul contribuţiilor datorate.
ANAF va pune la dispoziția contribuabililor datele referitoare la categoriile de venituri identificate, pentru precompletarea declaraţiei unice, începând cu data de 31 martie inclusiv a anului următor celui de raportare.
Datele se pun la dispoziția contribuabililor, care au realizat venituri supuse impozitului pe venit și contribuțiilor sociale, în cadrul aplicației dedicate pentru precompletarea declarației unice.
Declarația unică precompletată se pune la dispozitia contribuabililor în format electronic, prin preluarea automată a datelor în formularul 212, la momentul accesării acestuia prin intermediul serviciului Spațiul privat virtual (SPV) sau în format letric, la sediul organului fiscal competent, la solicitarea contribuabilor care nu sunt înrolați în SPV.
Persoanele fizice verifică datele precompletate și depun declarația completată în conformitate cu situația fiscală personală, la organul fiscal competent, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de raportare.
Prevederile ordinului se aplică pentru precompletarea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, pentru veniturile realizate începând cu anul 2025.
Declarația unică precompletată: De unde își va lua ANAF datele
În cadrul aplicației de precompletare sunt evidențiate scopul declarației unice precompletate, sursele de date utilizate, precum și obligațiile fiscale care îi revin contribuabilului.
Sursele de extragere a datelor utilizate pot fi, după caz:
- a) Declarații depuse de plătitorii de venituri: formular 205 „Declaraţie informativă privind impozitul reţinut la sursă şi câştigurile/pierderile din investiţii, pe beneficiari de venit”, formular 112 „Declarație privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate";
- b) Declarații depuse de contribuabili/asocieri: formular 212 „Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice” din anul anterior, formular 204 "Declaraţie anuală de venit pentru asocieri fără personalitate juridică şi entităţi supuse regimului transparenţei fiscale";
- c) Evidența contractelor de închiriere, organizată pe baza Cererilor de înregistrare a contractelor de locațiune;
- d) Registrul contribuabililor;
- e) Informaţii obţinute de la autorităţi sau entităţi care organizează şi deţin evidenţe privind calitatea de pensionar a persoanelor fizice;
- f) Informații privind normele anuale de venit.
Lista persoanelor fizice pentru care organul fiscal pune la dispoziție date în aplicația de precompletare cuprinde persoanele fizice care, pentru anul de raportare, îndeplinesc următoarele condiții:
- a) au realizat venituri pentru care au obligația stabilirii și declarării impozitului pe venit;
- b) au realizat venituri pentru care se datorează, potrivit legii, contribuții de asigurări sociale și/sau contribuții de asigurări sociale de sănătate.
Compartimentul de specialitate pune la dispoziție date în aplicația de precompletare pentru persoanele fizice pentru acestea.
Datele puse la dispoziție sunt cele disponibile în evidența fiscală, după caz:
- datele de identificare ale persoanei fizice;
- date privind activitatea desfășurată;
- date privind veniturile realizate și impozitul pe venit datorat;
- date privind totalul venitului brut/net/norma de venit realizat și contribuția de asigurări sociale reținută la sursă de plătitorii de venituri în cursul anului de impunere;
- date privind totalul venitului brut/net/norma de venit/câştigul /venitul impozabil realizat şi cuantumul contribuţiei de asigurări sociale de sănătate reținută la sursă de plătitorii de venituri sau pentru care contribuabilii și-au exercitat opțiunea de plată în cursul anului de impunere.
Pentru persoanele fizice asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu au obligaţia asigurării în sistemul public de pensii potrivit legii, precum şi persoanele care au calitatea de pensionari potrivit informațiilor disponibile, nu se pun la dispoziție date în aplicația de precompletare în subsecțiunea referitoare la contribuția de asigurări sociale.
Datele referitoare la categoriile de venituri și sursele de informații identificate se pun la dispoziția persoanelor fizice prin intermediul aplicatiei de precompletare, cel târziu începând cu data de 31 martie inclusiv a anului următor celui de raportare, în format electronic, în cadrul serviciului SPV sau în format letric, la sediul organului fiscal competent, la solicitarea contribuabililor care nu sunt înrolați în SPV.
Persoanele fizice care și-au îndeplinit obligațiile declarative, pot verifica datele puse la dispoziție în cadrul aplicației de precompletare și, dacă este cazul, corectează declarația anterioară prin depunerea unei declarații rectificative.
Prin excepție, declarația unică nu se depune la organul fiscal în situația în care persoanele fizice cărora li s-au pus la dispoziție date în cadrul aplicației de precompletare a declarației unice, nu au obligații declarative, potrivit situației fiscale personale (de ex. au realizat venituri cu impunere finală, nu datorează contribuția de asigurări sociale și se încadrează în categoriile de persoane exceptate de la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate, prevăzute la art.154 din Codul fiscal).
Persoanele fizice cărora nu li s-au pus la dispoziție date în cadrul aplicatiei de precompletare nu sunt exonerate de la obligația depunerii formularului 212 Declaraţie unică privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, dacă le revine această obligație.
Descarcă de AICI Proiectul de ordin al președintelui ANAF pentru aprobarea procedurii de precompletare, verificare şi transmitere a formularului 212 „Declarație unică privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice”.