Numărul companiilor din agricultura românească intrate în insolvență a crescut cu aproape 80% în prima jumătate a anului 2026, comparativ cu perioada similară din 2025. Deteriorarea se vede mai ales în rândul firmelor mari, potrivit unei analize realizate de Casa de Insolvență Transilvania (CITR), pe baza datelor Oficiului Național al Registrului Comerțului (ONRC) și a informațiilor financiare din sector.
În primele șase luni din 2026 au intrat în insolvență 226 de companii agricole, față de 127 de firme în primul semestru din 2025.
Practic, încă din 15 aprilie 2026, numărul insolvențelor din agricultură ajunsese deja la nivelul înregistrat în întregul prim semestru al anului trecut.
Creșterea cea mai puternică apare în categoria companiilor cu active imobilizate de peste 4 milioane de euro. Dacă în primul semestru din 2025 intrase în insolvență o singură asemenea companie, în primele șase luni din 2026 numărul acestora a ajuns la 19.
Cele 19 societăți cumulează active imobilizate de peste 235 de milioane de euro. Suma reprezintă mai mult de 57% din totalul activelor companiilor mari intrate în insolvență, la nivelul întregii economii.
Criza ajunge la companiile agricole mari
Datele arată că dificultățile nu mai sunt concentrate doar la nivelul fermelor mici sau al exploatațiilor familiale, ci se extind către companii cu investiții importante și cu rețele extinse de furnizori, distribuitori și finanțatori.
Un exemplu recent este Grup Șerban Holding, companie agricolă românească listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București. Mai multe societăți din grup au intrat în insolvență în 2026, după o perioadă de extindere și investiții finanțate inclusiv prin credite.
Ulterior, Grup Șerban a vândut, pentru 16,5 milioane de euro, platformele avicole din Tătărăști și Parincea, județul Bacău, și Simila-Zorleni, județul Vaslui. Fermele au fost cumpărate de compania Sagem, parte a Holding Familia Safir, controlat de familia Safir.
StartupCafe.ro a scris despre tranzacție și despre planurile noilor proprietari în articolul Familia Safir, care a cumpărat ferme de 16,5 milioane EUR de la Șerban: „Mulți dintre angajați aveau o vechime considerabilă și riscau să rămână fără un loc de muncă”.
Aproape întreaga sumă obținută de Grup Șerban din vânzarea activelor a fost destinată achitării obligațiilor financiare garantate.
„Dacă în anii anteriori vulnerabilitățile din agricultură erau absorbite în special de exploatațiile mici sau familiale, în primul semestru din 2026 asistăm la o extindere a crizei către companii de impact, cu rețele extinse de furnizori, distribuitori și finanțatori”, spune Paul-Dieter Cîrlănaru, CEO CITR.
Potrivit acestuia, efectele climatice severe, scumpirea creditării și perturbările din lanțurile globale au creat o undă de șoc care afectează acum companii de dimensiuni mari.
„Când un jucător mare din agricultură intră în incapacitate de plată, unda se transmite imediat pe întregul lanț de aprovizionare local și regional”, afirmă reprezentantul CITR.
Patru din zece companii agricole mari sunt în zona de risc
CITR a analizat un eșantion de 3.700 de companii agricole, dintr-un total de aproximativ 13.700 de firme care și-au depus bilanțurile și au active totale de cel puțin un milion de euro.
Conform analizei, 40% dintre companiile incluse în eșantion se află într-o zonă de risc financiar ridicat.
Dintre acestea:
- 631 de companii se află în stare de insolvență iminentă;
- 855 de firme sunt considerate restructurabile și ar avea nevoie de măsuri de reorganizare financiară și operațională.
Companiile care se află în dificultate, dar au în continuare cifre de afaceri importante și un număr semnificativ de angajați, ar trebui să reprezinte cazuri prioritare pentru intervenții timpurii de restructurare, susține CITR.
Printre soluțiile posibile se numără renegocierea datoriilor, reorganizarea operațională și atragerea unor forme de finanțare specializată.
Creditele garantate de stat au o rată de neperformanță de peste 11%
Deteriorarea situației financiare este vizibilă și în evoluția creditelor neperformante.
Potrivit datelor Băncii Naționale a României citate de CITR, rata creditelor neperformante în rândul companiilor nefinanciare a urcat la 5,6%. Pentru microîntreprinderi și firmele mici, categorie din care fac parte majoritatea fermierilor români, rata depășește 7%.
Creditele garantate de stat, utilizate pe scară largă de firmele agricole în perioada 2020-2022, au ajuns la o rată de neperformanță de 11,3%.
Datele sugerează că finanțările acordate în perioada crizelor succesive au ajutat firmele să își continue temporar activitatea, dar nu au rezolvat problemele structurale ale afacerilor.
Județele cu cele mai multe companii agricole în risc
În rândul insolvențelor care implică firme cu active de peste 4 milioane de euro se remarcă județele Bacău și Hunedoara, urmate de Vaslui, Bihor și Ialomița.
După numărul total al companiilor agricole aflate în risc financiar, clasamentul este condus de:
- Timiș - 147 de companii;
- București - 85 de companii;
- Arad - 77 de companii;
- Constanța - 76 de companii;
- Teleorman - 74 de companii;
- Brăila - 72 de companii.
Distribuția arată că presiunea financiară afectează atât exploatațiile agricole tehnologizate din vestul țării, cât și marile bazine cerealiere din sud-estul și estul României.
De ce au ajuns fermierii în această situație
CITR indică mai multe cauze care s-au acumulat în ultimii ani:
- volatilitatea prețurilor cerealelor;
- costurile ridicate de producție și finanțare;
- secetele recurente;
- scumpirea energiei și a îngrășămintelor;
- perturbările produse de războiul din Ucraina;
- lipsa capitalului circulant;
- fragmentarea excesivă a terenurilor;
- infrastructura insuficientă de procesare.
O altă problemă este decalajul dintre momentul în care fermierii fac cheltuielile și cel în care încasează banii din vânzarea recoltelor.
În perioadele în care prețurile sunt sub pragul de rentabilitate, agricultorii preferă să păstreze cerealele în depozite și să amâne vânzarea. Decizia poate fi justificată comercial, dar pune o presiune suplimentară asupra lichidităților.
„Fermierii preferă să rețină stocurile decât să vândă sub pragul de rentabilitate, punând presiune atât pe fluxul de numerar, cât și pe încrederea din lanțul de aprovizionare”, spune Paul-Dieter Cîrlănaru.