Comisia Europeană anunță măsuri de combatere a produselor neconforme trimise din afara Uniunii Europene către consumatorii din UE, prin platforme de comerț online din țări terțe, cum ar fi Temu, Shein sau Amazon Marketplace, și cere Parlamentului European și statelor membre să elimine scutirile de taxe pentru coletele cu valoare mai mică de 150 de euro, aduse în UE.
Într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, Comisia Europeană a anunțat, miercuri, „măsuri pentru a combate riscurile” care decurg din importurile cu valoare scăzută vândute prin intermediul comercianților cu amănuntul online din afara UE și al platformelor de marketplace care găzduiesc selleri din afara UE. Deși nu menționează nume de companii, măsurile Comisiei vizează în primul rând giganții e-commerce Temu și Shein, de origine chineză, precum și platforma americană Amazon Markeplace.
Aceste acțiuni fac parte din Comunicarea privind comerțul electronic, „Un set cuprinzător de instrumente al UE pentru un comerț electronic sigur și durabil”, pe care Comisia a propus-o miercuri oficial.
Astfel, executivul comunitar îndemană la acțiuni în domeniul vamal și comercial, cum ar fi lansarea de controale vamale, protecția consumatorilor și acte legislative privind serviciile digitale și piețele digitale.
În anul 2024, aproximativ 4,6 miliarde de comenzi cu valoare mică, adică bunuri cu o valoare care nu depășește 150 EUR, au intrat pe piața UE, echivalentul a 12 milioane de colete pe zi.
Acest volum este de două ori mai mare decât în 2023 și de trei ori mai mare decât în 2022, iar multe dintre aceste produse „s-au dovedit a fi neconforme cu legislația europeană” - precizează Comisia.
„Această creștere exponențială ridică numeroase semne de întrebare. În principal, din ce în ce mai multe produse dăunătoare intră în UE” - avertizează CE.
Mai mult, comercianții europeni, care respectă standardele UE ridicate în materie de produse, riscă să fie afectați de „practicile neloiale și de vânzarea de bunuri contrafăcute” prin intermediul platformelor de marketplace.
În plus, numărul mare de colete expediate și transportate are o amprentă ecologică și climatică negativă.
„În Europa, consumatorii ar trebui să se bucure de întregul potențial al comerțului electronic și să aibă acces online la produse convenabile, la prețuri accesibile, sigure și de înaltă calitate. De asemenea, întreprinderile europene ar trebui să beneficieze de condiții de concurență echitabile pe piața unică” - mai spune CE.
În comunicarea sa, Comisia Europeană prezintă toate instrumentele pe care UE le are deja la dispoziție și evidențiază inițiativele care sunt discutate în prezent de colegiuitori, respectiv Parlamentul European și Consiliul UE (miniștrii statelor membre).
Taxe la importuri și alte măsuri propuse de UE
- Comisia propune și noi acțiuni comune pentru a răspunde preocupărilor generate de creșterea bruscă a numărului de produse nesigure, contrafăcute și, în caz contrar, neconforme sau ilicite care intră pe piață:
- Reforma vamală, inclusiv solicitarea adresată colegiuitorilor de a adopta rapid pachetul de reformă a uniunii vamale propus, care să permită punerea rapidă în aplicare a unor noi norme pentru a asigura condiții de concurență echitabile în domeniul comerțului electronic. Printre acestea se numără eliminarea scutirii de taxe pentru coletele cu valoare scăzută mai mică de 150 EUR și consolidarea capacităților de control, cum ar fi îmbunătățirea schimbului de date și a evaluării riscurilor. De asemenea, Comisia invită colegiuitorii să ia în considerare măsuri suplimentare, cum ar fi o taxă de manipulare nediscriminatorie, pentru articolele de comerț electronic importate în UE direct către consumatori, pentru a aborda costurile de scalare ale supravegherii conformității a miliarde de astfel de transporturi cu normele UE.
- Măsuri specifice pentru mărfurile importate, inclusiv lansarea unor controale coordonate între autoritățile vamale și autoritățile de supraveghere a pieței, precum și acțiuni coordonate privind siguranța produselor, cum ar fi prima acțiune de verificare a siguranței produselor. Acest lucru ar trebui să conducă la eliminarea de pe piață a mărfurilor neconforme și să contribuie la colectarea de dovezi pentru a alimenta analiza riscurilor și acțiunile complementare. Controalele viitoare vor fi intensificate pentru anumiți operatori, mărfuri sau fluxuri comerciale, în mod continuu, în lumina analizei riscurilor. Cu cât este mai mare rata de neconformitate, cu atât ar trebui să fie mai mare nivelul de vigilență în etapele ulterioare, în timp ce sancțiunile ar trebui să reflecte cazurile de neconformitate sistematică.
- Protejarea consumatorilor pe piețele online, evidențierea practicilor de comerț electronic ca prioritate clară în materie de asigurare a respectării legislației în temeiul Actului legislativ privind serviciile digitale, precum și a unor instrumente precum Actul legislativ privind piețele digitale și a celor care se aplică tuturor comercianților: Regulamentul privind siguranța generală a produselor, Regulamentul privind cooperarea în materie de protecție a consumatorilor și Rețeaua pentru protecția consumatorilor.
- Utilizarea instrumentelor digitale, care pot contribui la facilitarea supravegherii peisajului comerțului electronic prin intermediul pașaportului digital al produselor și al noilor instrumente de inteligență artificială pentru detectarea produselor potențial neconforme.
- Protecția mediului, inclusiv adoptarea primului plan de acțiune referitor la Regulamentul privind proiectarea ecologică a produselor sustenabile și solicitarea adoptării rapide a modificării specifice a Directivei-cadru privind deșeurile.
- Capacitarea consumatorilor și a comercianților prin campanii de sensibilizare privind drepturile consumatorilor, riscurile și mecanismele de recurs.
- Cooperarea și comerțul internațional, inclusiv furnizarea de activități de formare privind normele UE în materie de siguranță a produselor și evaluarea oricăror dovezi care pot apărea în legătură cu dumpingul și subvenționarea.
- Comisia invită statele membre să se reunească pentru a juca un rol important în cadrul Echipei Europa, pentru a îmbunătăți eficacitatea acțiunilor întreprinse de autoritățile naționale și de Comisie.
- Rețeaua de cooperare pentru protecția consumatorilor (CPC) a autorităților naționale de protecție a consumatorilor și Comisia au informat, de asemenea, Shein cu privire la lansarea unei acțiuni coordonate.
Pașii următori pentru măsurile din comerțul online
Comisia invită statele membre UE, colegiuitorii și toate părțile interesate să coopereze pentru a pune în aplicare măsurile prezentate în comunicare.
În termen de un an, Comisia va evalua efectul acțiunilor anunțate și va publica un raport privind constatările controalelor intensificate.
În lumina rezultatelor și în consultare cu autoritățile relevante ale statelor membre și cu părțile interesate, Comisia va analiza dacă cadrele existente și activitățile de asigurare a respectării legislației sunt suficiente și adecvate. În caz contrar, vor fi luate în considerare acțiuni și propuneri suplimentare pentru a consolida punerea în aplicare și asigurarea respectării normelor UE.
Riscuri legate de siguranța și conformitatea produselor importate în UE din state terțe, prin intermediul platformelor online
Comerțul electronic aduce numeroase beneficii consumatorilor, întreprinderilor – inclusiv IMM-urilor – și economiei UE în ansamblu, aproximativ 70% dintre europeni achiziționând în mod regulat produse online.
Cu toate acestea, prezintă, de asemenea, anumite provocări. Acest lucru este valabil în special în ceea ce privește importul de bunuri de comerț electronic care sunt vândute și livrate direct consumatorilor din UE prin intermediul comercianților cu amănuntul și al piețelor online.
Autoritățile vamale se confruntă cu un volum de muncă din ce în ce mai mare și apar riscuri legate de siguranța și conformitatea produselor, de bunurile ilicite, de durabilitate și de concurența neloială pentru întreprinderile responsabile.
De exemplu, aproximativ jumătate din produsele contrafăcute confiscate la frontierele UE care au încălcat drepturile de proprietate intelectuală ale IMM-urilor au fost achiziționate online, a menționat Comisia Europeană.