Cluj-Napoca va reuni în această toamnă reprezentanți ai instituțiilor europene, administrației publice, universităților, industriei IT și mediului de afaceri, la cea de-a doua ediție a Transilvania Digital Innovation Summit, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Mai multe informații despre program, speakeri și bilete sunt disponibile AICI. Agenda completă poate fi consultată AICI.
Evenimentul revine după o primă ediție la care au participat peste 500 persoane și 60 speakeri, iar organizatorii anunță pentru 2026 un format cu un accent mai puternic pe rezultate concrete: proiecte care au trecut de faza de testare, tehnologii deja implementate și exemple de transformare digitală care pot fi replicate.
Summitul va avea loc în data de 8 octombrie 2026 la Elitis Events Center, Cluj-Napoca, și va include keynote-uri, trei paneluri pe scena principală, sesiuni pentru antreprenori și investitori, demonstrații tehnologice live într-o zonă expozițională dedicată, ateliere și întâlniri directe între participanți, companii, speakeri și experți prin matchmaking pe tot parcusul zilei.
Inteligența artificială va fi una dintre temele centrale ale ediției din acest an. După o perioadă în care multe companii și instituții s-au aflat în etapa de testare, discuțiile de la TDIS 2026 vor merge mai departe: cum poate fi transformat AI-ul într-un instrument real pentru productivitate, competitivitate și servicii publice mai bune.
Pe agenda summitului se regăsesc teme precum pregătirea companiilor pentru adoptarea inteligenței artificiale, dezvoltarea competențelor digitale, securitatea cibernetică, digitalizarea administrației și accesul IMM-urilor la tehnologiile emergente.
Programul este construit în jurul a patru direcții: Digital Transformation, Artificial Intelligence, Upskilling & Reskilling și Cybersecurity, Trust & Compliance.
Organizatorii își propun să aducă la aceeași masă companiile IT și startup-urile care dezvoltă tehnologie și organizațiile care trebuie să o adopte, de la firme din industrii tradiționale până la administrații publice, universități și investitori.
Speakerii de la Transilvania Digital Innovation Summit 2026
Printre primii speakeri confirmați se numără Victor Negrescu, Vicepreședinte al Parlamentului European, Michela Magas, Chair of Industry Commons, și Mirela Mărcuț, scientific project officer, Joint Research Centre din cadrul Comisiei Europene.
Lor li se alătură Dr. ing. Adrian Victor Vevera, Director General al ICI București, Corina Vasile, Director Executiv ANIS România, Claudiu Salanță, Arhitect Șef al Consiliului Județean Cluj, Bianca Muntean, The European Digital Innovation Hub in Transilvania; Laura Dioșan, Universitatea Babeș-Bolyai; Marius Purcar, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca; Oana Raita, INCDTIM Cluj-Napoca; Ciprian Morcan, Hygia; Alexandru Chifu, Nucleo Investments și mulți alții.
Lista completă a invitaților urmează să fie anunțată pe măsură ce sunt confirmate noi participări.
„Digital Bloom”, de la promisiunea tehnologiei la maturizarea ecosistemului
Conceptul creativ al ediției din 2026 este „Digital Bloom” și pornește de la ideea că ecosistemul digital din România intră într-o nouă etapă. Dacă în ultimii ani discuțiile s-au concentrat în special pe adopție, alfabetizare digitală și experimentare, accentul începe să se mute către efectele concrete ale tehnologiei în economie și societate.
Pentru organizatori, provocarea este să arate ce se întâmplă după ce decizia a fost luată: ce funcționează, ce nu funcționează, ce greșeli pot fi evitate și ce proiecte pot fi duse la scară mai mare. De aici și logica ediției din 2026: de la întrebarea „de ce avem nevoie de transformare digitală?”, la „cum o facem?” și, în final, „ce rezultate obținem?”.
Transilvania Digital Innovation Summit 2026 este organizat sub egida TEDIHT 2.0 – The European Digital Innovation Hub in Transilvania, proiect finanțat de Uniunea Europeană prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare 2021–2027.