Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că este exclus ca taxa pe valoare adăugată (TVA) să se mărească din 2025 și a mai spus, de asemenea, că nu a exclus menținerea cotei unice, precizând că este un instrument „mult mai ușor de colectat”.
„Când am preluat funcţia de premier, toţi analiştii şi experţii, inclusiv Comisia, mi-au cerut să măresc TVA, lucru care era foarte uşor de implementat dar un lucru foarte incorect, pentru că în acel moment puneai o taxă neţinând cont de cât anume câştigi, o taxă egală pentru toată lumea, şi pentru cei care câştigă foarte puţin care mai ales pentru cei care câştigă foarte mult. Era total incorect”, a spus Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.
„Este exclus ca TVA să se mărească, este total incorect, într-o societate dezvoltată, să pui povara, să fie plată şi egală pentru toată lumea. Nicio societate dezvoltată din lume nu ia astfel de măsuri, ca cei bogaţi să aibă aceeaşi povară cu cei săraci. Nu există o astfel de abordare. Dacă dommul preşedinte Iohannis ajunge prim-ministru, sunt ferm convins că are un plan al dânsului. Ţinând cont că este un om de dreapta, poate dânsul măreşte TVA-ul”, a precizat președintele PSD.
El a fost întrebat și dacă își păstrează ideea impozitării progresive pentru anul viitor.
„Întotdeauna, am văzut că ne-au cerut-o toţi, şi Banca Mondială şi toate organismele financiare. Dar întotdeauna, eu nu am exclus menţinerea cotei unice, fiidcă este un instrument mult mai uşor de colectat. Dar trebuie puse toate pe masă, să vedem cum e. Dacă am introduce acum adevărata cotă unică, fiindcă acum sunt vreo 50 de excepţii la cota unică, deci noi nu mai avem cotă unică, doar aşa, în fluturașii electorali, în acest moment ar fi o mărire de taxe, iarăşi un lucru rău. Pentru că, atunci când ai o creştere eocnomică mare, nu vii cu taxe noi, pentru că împovărezi zona economică şi vine un revers”, a spus Ciolacu.
El a precizat că sestabilizează o creştere economică în România între 3,2% şi 3,4%.
„Se estimează că vom avea, am văzut, am plecat modest cu 1,8%, cu 2,2%, eu am zic de la început că ne încadrăm la peste 3%. Deja se stabilizează o creştere economică în România între 3,2% şi 3,4%. Cred că va fi cea mai mare creştere economică din România. E prematur să vii cu măriri de taxe. Dar noi avem, în cererea de plată nr 4, reforma fiscală. Acel lucru nu poţi să îl faci peste noapte, pentru că este o reformă fiscală de fond. Nu este că scoţi nişte excepţii, lucru care s-a întâmplat anul trecut, când aveam un deficit, în septembrie, de 6,8%. Şi am respectat ceea ce am convenit cu Comisia”, a mai spus Marcel Ciolacu.
Premierul a subliniat că „reforma fiscală se va discuta la începutul anului viitor, se va aproba la jumătatea anului, cu şase luni înainte de a începe un an fiscal”.