Christian Tour, una dintre cele mai mari agenții de turism din România, a încheiat cu succes Oferta Publică Inițială derulată în perioada 21 - 28 mai, valoarea tranzacției ridicându-se la aproximativ 149 de milioane de lei, potrivit unui comunicat transmis, vineri, StartupCafe.ro.
Prețul Final al Ofertei a fost stabilit la 1,895 lei/acțiune, reprezentând o capitalizare de piață anticipată de aproximativ 410 milioane lei.
Oferta a atras o sumă totală de aproximativ 149 de milioane lei, din care 121,8 milioane lei reprezintă suma brută aferentă componentei de majorare a capitalului social, care va reveni agenției de turism pentru a susține următoarea etapă de creștere.
„Încheierea cu succes a acestui IPO marchează un moment definitoriu pentru Christian Tour și transmite un semnal puternic privind direcția în care se îndreaptă atât compania noastră, cât și piața turismului din România. În urmă cu 30 de ani, am pornit Christian Tour cu ambiția de a construi o companie capabilă să stabilească noi standarde în turismul românesc. Astăzi, încrederea demonstrată atât de investitorii de retail, cât și de cei instituționali validează nu doar businessul pe care l-am construit, ci și amploarea oportunității pe care o avem în față. Credem că piața de turism din România intră într-o nouă etapă de creștere, profesionalizare și consolidare, iar Christian Tour va avea un rol principal în modelarea acestei transformări. Nu mai suntem doar un tour-operator tradițional, construim o platformă regională integrată de turism, cu capacități digitale solide, distribuție diversificată și poziția de piață necesară pentru a accelera consolidarea într-o piață extrem de fragmentată”, a declarat Cristian Pandel, Fondator și CEO al Christian Tour.
Oferta a generat o cerere ridicată din partea investitorilor, gradul total de subscriere ajungând la 121% la un Preț Final de Ofertă de 1,895 lei per acțiune. În cadrul procesului de alocare, nu au fost realocate acțiuni între tranșa destinată investitorilor de retail și cea destinată investitorilor instituționali. Totodată, având în vedere interesul semnificativ din partea investitorilor, a fost exercitată opțiunea de supra-alocare, permițând alocarea de acțiuni suplimentare în cadrul tranzacției pentru susținerea lichidității ulterior listării Companiei la Bursa de Valori București.
Ce va face Christian Tour cu banii strânși în perioada de IPO
Fondurile atrase prin Oferta Publică Inițială vor susține prioritățile strategice de dezvoltare ale companiei românești, axate pe trei piloni principali: consolidare și M&A, transformare digitală și brand, distribuție și eficiență operațională.
Agenția vrea să își întărească prezența regională și poziția pe piața de turism prin achiziții țintite ale unor jucători complementari, extinderea în noi segmente de călătorie și integrarea capacităților operaționale și tehnologice.
„Capitalul atras prin acest IPO ne oferă posibilitatea de a acționa mai rapid și de a gândi la o scară mai mare. Vom accelera investițiile în tehnologie, infrastructură digitală, experiența clienților și dezvoltare operațională, urmărind totodată achiziții strategice care pot crește cota noastră de piață și ne pot extinde în continuare activitatea. În acest moment, avem deja discuții avansate cu mai mulți jucători din piață pentru posibile achiziții, iar obiectivul nostru este să consolidăm în jurul Christian Tour cel mai mare ecosistem de travel construit vreodată. Digitalizarea rămâne unul dintre pilonii centrali ai strategiei noastre de dezvoltare. Lucrăm deja la lansarea unei aplicații de tip trip builder cu integrari multiple si interactiuni in timp real facilitate de Inteligenta Artificiala, prima de acest tip din România, prin care utilizatorii își vor putea construi și personaliza singuri vacanțele, într-un mod simplu, intuitiv și complet digital. Este un proiect gândit cu precadere pentru noile generații de turiști, în special Generatia Z, care consumă travel diferit, sunt permanent conectați și își doresc experiențe rapide, flexibile și customizate direct din telefon”, a adăugat Cristian Pandel.
Christian Tour vrea să continue investițiile în dezvoltarea platformei sale OTA proprietare, integrarea sistemelor și automatizare, infrastructură digitală scalabilă, securitate cibernetică și soluții pentru îmbunătățirea experienței clienților. Compania urmărește, de asemenea, să își extindă în continuare capacitățile de distribuție omnicanal, să își consolideze poziționarea brandului și retenția clienților, să optimizeze capitalul de lucru și să îmbunătățească standardizarea și eficiența operațională la nivelul platformei.
În urma încheierii cu succes a Ofertei, Christian Tour va parcurge toate etapele procedurale necesare pentru admiterea la tranzacționare a acțiunilor sale pe Piața Reglementată administrată de Bursa de Valori București („BVB”), inclusiv înregistrarea majorării capitalului social. Tranzacționarea este estimată să înceapă în jurul datei de 22 iunie 2026, sub simbolul bursier TRIP.