Apple a anunţat în mod oficial conferinţa WWDC, care va avea loc anul acesta în perioada 9 - 13 iunie 2025, potrivit News.ro.
Găzduită, la fel ca în ultimii ani, la sediul Apple Park din Cupertino, California conferinţa WWDC 2025 va fi una disponibilă complet online.
Doar discursul din prima zi, pe care-l va ţine şeful companiei Tim Cook, va putea fi urmărit în persoană de către dezvoltatorii şi reprezentanţii presei invitaţi.
Compania este aşteptată să facă anunţuri concrete legate de viitorul suitei Apple Intelligence şi de facilităţile de inteligenţă artificială pe care are de gând să le lanseze în viitorul apropiat.
Ca în fiecare an, Apple va prezenta cele mai noi funcţii pe care le va introduce începând din toamnă în cadrul propriilor sisteme de operare, de la iOS la tvOS.
Anul acesta, Apple este aşteptată să lanseze un nou design pentru sistemele sale de operare, inspirat de la sistemul de operare de pe căştile Vision Pro.
Nu este exclus ca gigantul american să aducă la WWDC 2025 şi noutăţi legate de produsele sale hardware, însă focusul principal al acestui eveniment rămâne software-ul.