Răzvan Ambrozie (foto) a lucrat opt ani în ANAF, în zona de inspecție fiscală, iar ulterior și-a continuat parcursul profesional în mediul privat, în zona corporate. La începutul acestui an a intrat în antreprenoriat și a lansat Ambrozie Tax, un cabinet de consultanță fiscală, precum și FiscalMind, o platformă de fiscalitate bazată pe inteligență artificială. Prin aceste proiecte, își propune să ajute antreprenorii să înțeleagă mai bine componenta fiscală a afacerii lor și să aibă acces la soluții care le simplifică gestionarea obligațiilor fiscale.
Un rol important în dezvoltarea sa antreprenorială l-a avut și experiența din cadrul BT Stup, unde Răzvan a participat la programul „Avânt în antreprenoriat”, destinat celor care vor să înțeleagă mai bine toate componentele unui business.
„Programul Avânt în antreprenoriat este un fel de mini MBA. Treci, practic, prin toate etapele unui business, de la concepere și dezvoltare până la lucrurile adiacente care țin de marketing, financiar. Sunt aproximativ nouă module, iar pentru fiecare modul există un alt profesor. […] Pe partea de vânzări și marketing au fost lucruri noi pe care nu le știam până în acel moment. În programul de anul acesta, în grupa în care am fost eu, au participat aproximativ 15 persoane. Majoritatea aveau business-uri deja dezvoltate, însă erau și persoane care aveau doar o idee conturată”, spune Răzvan Ambrozie.
Banca Transilvania sprijină antreprenoriatul românesc prin proiecte dedicate dezvoltării mediului de afaceri local. BT Stup este un spațiu accesibil atât fizic, pe Calea Șerban Vodă nr. 206-218 din București, cât și online, unde antreprenorii pot beneficia de consultanță personalizată și suport din partea echipei și a partenerilor băncii pentru creșterea și consolidarea afacerilor.
La BT Stup, antreprenorii găsesc tot ce le trebuie pentru a-și lansa sau dezvolta afacerea: înființare firmă, soluții de facturare, magazin online, semnătură electronică, fotografie de produs și alte servicii conexe, care simplifică activitatea de zi cu zi.
Business CheckIn. Răzvan ajută antreprenorii să înțeleagă mai bine componenta fiscală a afacerii lor
StartupCafe.ro: Cine sunt și ce face afacerea mea?
Răzvan Ambrozie: Mă numesc Răzvan Ambrozie, am 36 de ani. Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității din București și am lucrat aproximativ opt ani în ANAF, pe partea de inspecție fiscală. Am fost inspector fiscal atât la nerezidenți, cât și la Antifraudă.
Ulterior, ca parte a evoluției mele profesionale, am simțit nevoia să văd și zona de corporate, respectiv fiscalitatea din mediul privat. Astfel, am lucrat o perioadă la Deloitte, iar apoi la Mușat și Asociații, o firmă de avocatură destul de cunoscută.
De la începutul acestui an am pornit pe cont propriu. Pe de-o parte, desfășor activitatea de consultanță fiscală prin Ambrozie Tax, așa se numește cabinetul meu de consultanță, iar pe de altă parte am lansat FiscalMind, o platformă de fiscalitate. Practic, este un AI fiscal care integrează foarte multe funcții utile antreprenorilor, cu scopul de a-i ajuta să își gestioneze singuri obligațiile fiscale.
StartupCafe.ro: Ce-mi definește afacerea?
Răzvan Ambrozie: Firma de consultanță fiscală Ambrozie Tax a fost lansată în același timp cu societatea de avocatură a fratelui meu, Ambrozie Legal & Strategic Counsel. Practic, colaborăm pe aspecte comune și lucrăm împreună pe diverse spețe de consultanță.
Eu m-am axat pe controale fiscale și încerc să aduc o abordare nouă în zona fiscalității, mai degrabă orientată spre prevenție. Din experiența mea, atât în ANAF, cât și în Big 4, contribuabilii apelau la consultanță când era deja prea târziu sau în ultimul moment. Ceea ce încerc să fac, prin webinare, prin prezența mea în online și prin modul în care lucrez, este să conving antreprenorii că este necesar ca, periodic, să aibă o imagine de ansamblu asupra afacerii lor și din perspectivă fiscală, nu doar contabilă. Deși cele două domenii sunt complementare, ele presupun perspective diferite: cea a contabilului și cea a consultantului fiscal.
Cu fratele meu colaborez pe zona de investigații, la intersecția dintre fiscal și penal: audituri fiscale și investigații interne. Practic, oferim servicii complete, însă Ambrozie Legal este o entitate separată de Ambrozie Tax.
În ceea ce privește FiscalMind, există anumite categorii de contribuabili, în special companii mici, care nu sunt încă pregătite din punct de vedere financiar să plătească servicii de consultanță la tarif orar oferite de o firmă de avocatură sau de consultanță fiscală. Din acest motiv, preferă să gestioneze aceste aspecte fie împreună cu contabilul, fie pe cont propriu. Tocmai de aceea am considerat că o platformă AI de fiscalitate este necesară, pentru că ar putea să le ușureze munca.
Chiar văd în practică utilitatea platformei. Nu a trecut foarte mult timp de la lansare și avem deja 20-30 de abonamente active. Platforma este folosită destul de mult și de intens pentru diverse nevoi de fiscalitate.
În spate sunt trei AI-uri care răspund la întrebări de fiscalitate, în principal pe baza legislației românești și, într-o anumită măsură, a celei europene. Atunci când nu are toate informațiile necesare, sistemul face singur căutări online și găsește răspunsuri care nu sunt neapărat integrate în baza de date, deoarece, în esență, funcționează pe baza unei astfel de baze de date.
O parte dintre abonamente, aproximativ 40%, provin de la firme de contabilitate și consultanță care utilizează aplicația. Așadar, pe de-o parte sunt antreprenori și companii din diverse domenii, însă majoritatea utilizatorilor provin din zona contabil-fiscală.
Încerc să mențin o relație apropiată cu clienții, în sensul că le solicit constant feedback din platformă. Acest lucru mă ajută să remediez diverse probleme sau bug-uri.
AI-ul oferă răspunsuri doar în măsura în care sunt bune, unde nu mai are claritate sau certitudine, nu fabulează ca alte AI-uri, ci te îndeamnă către firma de consultanță Ambrozie Tax.

FiscalMind are mai multe funcții. Una dintre ele este analiza de documente. De exemplu, poți încărca un contract sau o balanță, iar platforma poate genera răspunsuri la contestații, dar, din punctul meu de vedere, acestea ar trebui întotdeauna validate de un specialist. Am vrut să ofer și celor care nu au bugete pentru consultanță acces la un instrument care să îi ajute.
Așa cum spuneam, în spatele platformei sunt trei AI-uri care fac toată munca. Dacă întrebările sunt mai simple, răspunde primul AI, iar dacă sunt mai complexe, intervine cel de-al doilea și așa mai departe. Evident, există un cost mai mare din perspectiva dezvoltatorului atunci când este utilizat constant al treilea AI, însă pentru client prețul rămâne același, indiferent de complexitatea solicitării.
Ca funcționalități, platforma poate genera XML-uri pentru e-Factura, poate crea checklist-uri pentru controale fiscale, astfel încât să vezi dacă ești pregătit în cazul unui control, validează fișiere SAF-T și generează rapoarte financiare despre companii. De asemenea, include diverse calculatoare și permite accesarea bazelor de date ale ONRC și ANAF. Poți verifica, de exemplu, coduri de TVA, VIES și a altor coduri intracomunitare. Poți calcula impozite, verifica dacă o firmă este radiată și obține informații relevante despre o companie.
Practic, platforma își ia informațiile din mai multe surse, astfel încât, pe lângă componenta de fiscalitate și contabilitate, să ofere utilizatorilor posibilitatea de a verifica o companie cu care lucrează sau cu care va lucra.
Mai sunt și alte funcționalități care urmează să fie implementate și la care se lucrează în prezent. De exemplu, posibilitatea de a trimite factura direct în SPV din platformă sau de a genera codul UIT pentru e-Transport. Aceste funcționalități necesită colaborare cu ANAF, care este în curs.
Așadar, continuăm dezvoltarea pe partea de declarații fiscale, unde implementarea este mai dificilă, deoarece ANAF acceptă un singur format de fișier. În prezent, platforma poate genera un model de declarație, de exemplu un D300, însă acesta nu poate fi încă încărcat direct în SPV, deoarece nu este generat în formatul agreat de ANAF.
StartupCafe.ro: Cel mai util sfat primit?
Răzvan Ambrozie: Cel mai util sfat pe care l-am primit a venit chiar din cadrul Stup: un business care nu produce profit este doar un hobby. Mi-am notat atunci că în antreprenoriat, generarea de profit nu este un detaliu secundar, ci o parte esențială a jocului. Practic, poți avea cea mai bună idee sau cea mai nobilă misiune, dar dacă nu produce profit, rămâne doar o pasiune pe care o plătești din buzunarul propriu.
Și sfatul a fost, mai ales că am participat la programele Avânt: dacă faceți ceva, e foarte bine că vă doriți să aveți ceva al vostru, dar, într-un final, trebuie să aducă și bani. Și trebuie să știi și când să te oprești.
Este un sfat pe care cumva l-am dus cu mine și în Ambrozie Tax. Dar, deși nu pun preț pe chestia asta, pentru că mai degrabă caut să aduc valoare, totuși cred că și aspectele acestea trebuie măsurate corect.
StartupCafe.ro: Ultima provocare bifată?
Răzvan Ambrozie: Partea de dezvoltare a platformei a fost o provocare pentru mine, pentru că a fost realizată în proporție de aproximativ 80% de mine. Am ca pasiune partea de dezvoltare. Dacă este ceva ce poate fi numit hobby în cazul meu, este faptul că îmi place să mă joc cu codarea și cu dezvoltarea.
De-a lungul anilor, am mai realizat diverse site-uri mai mici, până am ajuns să construiesc lucruri mai complexe. Este cumva o pasiune pentru mine. Evident, în cazul platformei, această pasiune a fost completată și validată cu ajutorul unor profesioniști, pentru că anumite aspecte depășeau experiența mea.
Când am pornit afacerea, provocarea cea mai mare cred că a fost legată de faptul că, la început, nu ai un orizont clar și nu știi în cât timp se vor materializa lucrurile, când vor apărea clienții. Pentru mine, cel puțin, acesta a fost un aspect provocator: să nu am toate informațiile, să merg cu încredere către ceva care nu era încă foarte clar.

Între timp, lucrurile s-au clarificat, iar în prezent funcționează și sper să rămână în aceeași direcție. Chiar dacă este un business aflat la început, văd semnale pozitive din comunitate. Atât din partea celor care cumpără platforma, cât și a celor care mă contactează pentru consultanță, există cerere. Obiectivul meu a fost, în primul rând, să văd că funcționează și că există cerere din acel moment.
StartupCafe.ro: Cum a fost experiența de la BT Stup?
Răzvan Ambrozie: Prima mea experiență cu Stup a fost în urmă cu mai mulți ani, chiar în perioada în care s-a lansat. Atunci se organizau și primele seminare la sediul din Tineretului. Cred că primul curs la care am participat a fost susținut de Monica Jitariuc și a fost despre marketing. Cursul m-a atras și mi-a placut, astfel că, atunci când am început businessul pe cont propriu, am reluat seria de seminarii.
Inclusiv săptămâna aceasta voi merge la un meet-up. Am participat și la programul Avânt în antreprenoriat, care este un fel de mini MBA și prin care treci, practic, prin toate etapele unui business. De la concepere și dezvoltare până la lucrurile adiacente care țin de marketing, financiar. Sunt aproximativ nouă module, iar pentru fiecare modul există un alt profesor.
Majoritatea profesorilor sunt din cadrul Ascendis și te ajută să structurezi un business așa cum ar trebui să fie pentru a funcționa: cu cifre, cu exemple practice, spețe și cazuri concrete de business. De asemenea, mai vin și absolvenți ai programelor, care între timp au dezvoltat afaceri mai mici sau mai mari și care îți dau un pic de know-how.
Pe partea de vânzări și marketing au fost lucruri noi pe care nu le știam până în acel moment. În programul de anul acesta, în grupa în care am fost eu, au participat aproximativ 15 persoane. Majoritatea aveau business-uri deja dezvoltate, însă erau și persoane care aveau doar o idee conturată.
Cred că este un program potrivit pentru cei care vor să aibă o vedere din interior a business-ului. Uneori, ca antreprenor, mai ales dacă ai o companie mai mare, anumite zone precum financiarul sau marketingul sunt domenii pe care poate nu le acoperi, nu știi exact ce se întâmplă acolo și cum funcționează lucrurile. Mi se pare util ca un CEO să aibă control sau să vadă toate departamentele.
Pe lângă acest program, am mai participat la diverse cursuri organizate de Stup. De asemenea, prin BT Stup am accesat și servicii care țin de semnătura digitală, datorită parteneriatelor pe care Stup le are.
StartupCafe.ro: Primul client nu o să-l uit pentru că…
Răzvan Ambrozie: Nu-mi amintesc acum primul client, însă îmi amintesc o poveste care merită menționată din perioada în care eram inspector la ANAF. Am fost atunci într-un control la o companie farmaceutică.
Am descoperit o mică neregulă, am aplicat o amendă, iar noi, inspectorii, aveam procesele verbale de contravenție. Acestea se scriau într-un caiet, cu indigo, apoi se rupea pagina și i se înmâna contribuabilului.
CEO-ul companiei era din Danemarca, nu era român, și era prima dată când vedea un astfel de document. M-a întrebat: „Ce este asta?”. I-am spus: „Este amenda”. A scos telefonul și m-a întrebat cum poate să o plătească. I-am explicat că trebuie să meargă la Trezorerie pentru a achita amenda.
Era o sumă infimă, de 300 de lei. Cert este că el mi-a spus: „La noi amenzile se dau pe tabletă. Îți pune inspectorul tableta în față, semnezi și banii se retrag automat din cont”. Aceste unul dintre motivele pentru care am considerat că este nevoie de ceva diferit în zona de fiscalitate.
Totodată, vreau să punctez că, uneori, nici munca oamenilor din sectorul public, a inspectorilor, nu este una ușoară. Am fost într-o inspecție în care am ajuns la una dintre companiile Big 4, care era reprezentantă pentru contribuabil, iar acolo ne-au pus la dispoziție documentele necesare. Camera era plină până sus, până în tavan, cu documente. Veneau lize încontinuu cu dosare.
StartupCafe.ro: Ce urmează?
Răzvan Ambrozie: Referitor la partea de consultanță, îmi doresc să lucrez mai mult pe zona de prevenție, să conving antreprenorii că este bine să facă o analiză internă înainte de a veni un control. Cred că s-ar rezolva mai multe lucruri, de ambele părți, dacă ar exista mai multă prevenție în zona fiscală.
Așa cum am spus, FiscalMind este într-o continuă dezvoltare și vor apărea noi funcționalități. Una dintre cele mai importante este posibilitatea de a-ți face declarațiile direct prin intermediul platformei.
În prezent, am reușit să creez anumite legături directe. Nu este neapărat o colaborare propriu-zisă, ci sunt niște link-uri din platformă către diverse site-uri, precum Ghișeul.ro, astfel încât utilizatorii să aibă cât mai multe resurse într-un singur loc, încă de pe prima pagină, fără să fie nevoiți să intre pe șapte site-uri diferite atunci când au o problemă.
De asemenea, un alt lucru pe care vreau să-l dezvolt și la care deja am început să lucrez este o secțiune separată de newsletter și știri, care să compileze informații fiscale din diverse surse. Pe termen lung, planul este să creez o secțiune dedicată de știri, cu informații editate intern, nu doar preluate, astfel încât să devină și un portal de informare pentru zona fiscală.
Notă: Acest interviu a fost editat pentru concizie și claritate.