Apple continuă de experimenteze şi să dezvoltate produse de realitate virtuală, în pofida faptului că prima cască a companiei nu a avut impactul aşteptat, potrivit News.ro.
Apple ar avea în lucru două căşti de VR: una este urmaşul căştii Vision Pro, iar cealaltă va lucra în tandem cu Mac-urile companiei, conform Bloomberg.
Cu urmaşul Vision Pro, Apple are două obiective principale, să reducă preţul şi să obţină o greutate mai mică, care să facă această cască mai uşor de purtat.
A doua cască, conform aceloraşi surse, se va conecta la Mac pentru a-i folosi puterea de procesare şi pentru a proiecta totodată conţinutul pe ecranul acestuia.
Scopul final al companiei în acest domeniu ar fi dezvoltarea unor căşti suficient de uşoare pentru a putea fi purtate şi folosite toată ziua, inclusiv în zona de enterprise.
Anul acesta, Apple pregăteşte un update major pentru iPadOS, sistemul de operare care stă la baza iPad-urilor. Următorul update va veni cu o serie de noutăţi de productivitate şi multitasking, care să facă operarea aplicaţiilor similară cu ceea ce există la Mac-uri.
Asta, pe lângă schimbarea de design pe care atât iPadOS, cât şi iOS o vor aduce cu ocazia lansării actualizărilor din această toamnă.