Deși România are o rată de adoptare a inteligenței artificiale la muncă sub media europeană, utilizatorii români înregistrează cele mai mari câștiguri de productivitate din toată Europa, potrivit unui raport transmis, luni, comunității antreprenoriale StartupCafe.ro.
18% din respondenți români ai unui studiu folosesc AI în scop profesional, față de media UE de 24,3%, arată datele din raportul „Utilizarea AI la locul de muncă - România în context european”, realizat de Mercury Research.
Cu toate acestea, utilizatorii români de inteligență artificială raportează cele mai mari câștiguri de productivitate din toată Europa: 19 ore economisite pe lună (la nivel total), respectiv 15,7 ore pentru angajați, față de o medie europeană de 7,8 ore/lună, respectiv 7,4 ore/lună.
Astfel, un român care folosește inteligența artificială la locul de muncă economisește de trei ori mai mult timp decât un coleg din Germania (6,2 ore), de peste patru ori mai mult decât un coleg din Cehia (4,2 ore), și de peste șase ori mai mult decât un coleg din Slovacia (3 ore).
Cercetătorii încearcă să explice această situație prin fenomenul de „adopter selectiv”: utilizatorii timpurii de AI din România provin preponderent din ocupații cu potențial ridicat de automatizare și aplică tehnologia pe sarcini cu impact maxim de productivitate.
Țările cu adoptare ridicată, ca Finlanda, Suedia sau Olanda, se presupune că au intrat deja în zona randamentelor descrescătoare, AI fiind aplicat și în sarcini cu potențial de automatizare redus.

România, pe locul doi în grupul regional la productivitate AI
La adoptare, România (18%) se plasează în mijlocul grupului, depășind Bulgaria (11,1%), Croația (13,3%) și Grecia (7,1%), dar rămâne sub Cehia (22,2%), Polonia (19,8%) sau Slovacia (21,7%).
La capitolul ore economisite, însă, România domină grupul regional cu o distanță considerabilă: 19 ore/lună total, față de 12,2 ore în Bulgaria, 9,1 ore în Croația sau doar 3 ore în Slovacia.
O extindere relativ modestă a adoptării AI ar putea genera câștiguri agregate de productivitate disproporționat de mari față de orice altă țară europeană aflată în stadiu similar de adoptare, consideră experții Mercury Research.
În același timp, 7 din 10 (71,9%) angajați români care folosesc AI nu exprimă nicio teamă de disponibilizare, față de o medie europeană de 59,4%. În ceea ce privește teama privind securitatea locului de muncă, România se află la distanță considerabilă de țări ca Grecia (61,5% teamă) sau Polonia (60,5% teamă).
Paradoxal, țările cu adoptare mare și experiență îndelungată cu AI (Suedia, Cipru) raportează și ele niveluri de teamă scăzute, ceea ce sugerează că familiarizarea cu tehnologia reduce anxietatea.
Un alt rezultat distinct al raportului: la nivel de gen, România prezintă o diferență de gen aproape inexistentă în utilizarea profesională a AI (bărbați 17,8% vs. femei 18,2%), comparativ cu un decalaj de 5 puncte procentuale la nivelul UE. În schimb, deficitul structural cel mai grav identificat de analiza realizată de Mercury Research, vizează categoria tehnicienilor și meseriilor asociate: 27,4% adoptare în România față de 40,7% în UE, un deficit de 13,3 puncte procentuale. Această categorie, cu competențe suficiente pentru instrumente AI specializate, reprezintă zona cu cel mai mare potențial de productivitate latentă.

Raportul a fost realizat pe baza datelor brute furnizate de Comisia Europeană din modulul ad-hoc integrat în sondajele Consumer Surveys din februarie-martie 2026, colectate în 18 state membre UE și 4 state candidate. Datele pentru România au fost colectate de Mercury Research.