România a devenit una din piețele importante pentru carVertical, aplicația lituaniană folosită pentru a depista mașinile second hand cu probleme în istoricul lor, inclusiv în segmentul B2B, unde veniturile au crescut cu 22% în 2025, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
Compania de date carVertical, care operează aplicația de verificare, și-a majorat veniturile cu 40%, de la 53,9 milioane EUR în 2024 la 75,8 milioane EUR în 2025.
România contribuie la expansiunea firmei, impulsionată de cererea tot mai mare de transparență pe piața mașinilor SH.
carVertical și-a reorientat strategia de dezvoltare acum câțiva ani către țările din Europa Centrală, Polonia devenind una dintre piețele sale cu cea mai rapidă creștere. În același timp, compania și-a consolidat prezența pe piețele din Europa de Vest, inclusiv în Franța, Germania și Italia. În prezent, această expansiune s-a extins în Regatul Unit, unde compania își consolidează în mod activ poziția. Compania își menține atenția și asupra țărilor nordice, oferind soluții adaptate nevoilor specifice ale acestor piețe.
În majoritatea țărilor menționate anterior, carVertical a înregistrat o creștere situată între 40% și 256%.
„Încă de la începutul anului 2025 știam că acesta va fi unul dintre cei mai competitivi ani din toate timpurile – nu doar o fază temporară, ci o nouă realitate. carVertical continuă să se dezvolte pe mai multe fronturi. Vestea bună este că, în ciuda concurenței acerbe de care ne lovim pe multe dintre piețele pe care activăm, ne menținem ritmul de creștere. În 2026, ne propunem să obținem rezultate și mai bune și să ne extindem pe piețe noi. Deja avem pe listă piețe din regiuni aparte”, a declarat Rokas Medonis (foto), directorul general carVertical.
Creșterea companiei se reflectă și în activitatea B2B, care a luat avânt în ultimii ani. Veniturile din segmentul B2B au crescut cu 47% în 2023, cu 101% în 2024 și cu 83% în 2025, evidențiind cererea tot mai mare de soluții bazate pe date în rândul clienților din mediul de afaceri.
În România, veniturile din activitatea B2B au crescut cu 22%, evoluție bazată pe creșterea cererii și pe dezvoltarea continuă a produselor, spune carVertical.
Anul trecut, aplicația a intrat pe șase piețe noi: Irlanda, Austria, Moldova, Noua Zeelandă, Bosnia și Herțegovina și Țările de Jos.
„Strategia noastră de creștere nu se bazează pe noroc sau pe inerție ci pe o investiție masivă și susținută în calitatea datelor. Datele reprezintă factorul cheie care ne permite să oferim clienților noștri o valoare adăugată mai mare și informații mai detaliate. Anul acesta vom continua să ne extindem și vom oferi rapoarte privind istoricul vehiculelor și mai detaliate și mai cuprinzătoare, contribuind astfel la o transparență mai bună pe piața mașinilor second-hand”, subliniază Medonis.
carVertical este o companie IT de date, de origine lituaniană, care colectează și standardizează volume uriașe de date din domeniul auto provenite din peste 1.000 de surse internaționale, printre care se numără cele aparținând autorităților de aplicare a legii, registrelor naționale și regionale, instituțiilor financiare și portalurilor cu anunțuri publicitare din 37 de țări. Aceste date sunt transformate în produse B2B și B2C inovatoare și ușor de utilizat.
---
TUTORIAL Cum adaugi StartupCafe.ro ca sursă preferată de știri în Google