O comunitate de voluntari profesioniști în WordPress organizează pe 28 mai o nouă întâlnire dedicată antreprenorilor și profesioniștilor care folosesc platforma pentru dezvoltarea afacerilor online, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Participarea este gratuită, în baza înscrierii AICI.
Evenimentul, intitulat „Cum îți optimizezi site-ul WordPress pentru a crește conversiile”, va include un studiu de caz bazat pe exemple practice despre optimizarea unui website.
Acesta îl are ca invitat pe Sabin Briciag, web developer și co-fondator AstronautulRoz.ro, care va analiza un site real și va arăta, pas cu pas, unde se pierd conversiile și care sunt blocajele care afectează experiența utilizatorilor.
Prezentarea este practică și gândită pentru antreprenori, nu doar pentru specialiști tehnici: ce verifici prima dată, ce poți repara rapid și cum poți transforma un site care doar arată bine într-un site care chiar ajută business-ul să obțină rezultate, transmite comunitatea WordPress Bucharest Meetup.
Multe site-uri arată bine, dar nu vând. Iar problema nu este datorată design-ului, ci acelor blocaje care apar între ce își dorește utilizatorul să obțină și rezultatul final. Optimizarea unui website ar trebui să înceapă cu întrebări concrete: unde se blochează vizitatorii, ce informații lipsesc, ce pagini sunt lente, ce acțiuni nu sunt măsurate și ce date folosim atunci când luăm decizii.
Aspecte care blochează conversiile
- Viteza paginilor: Pentru magazinele online, paginile importante sunt coșul și checkout-ul. Pentru site-urile de servicii, pagina de contact sau formularul de cerere ofertă poate face diferența dintre un lead și un utilizator pierdut, transmite comunitatea;
- Experiența de checkout: Prea mulți pași, informații neclare sau costuri afișate prea târziu îi pot face pe utilizatori să abandoneze procesul înainte de finalizare;
- Lipsa instrumentelor de analiză: Datele analitice arată ce se întâmplă, dar tool-uri ca Microsoft Clarity ajută în identificarea modului în care oamenii folosesc site-ul: unde se opresc, unde dau click inutil sau ce elemente creează confuzie;
- Cookies și consent: Consent-ul nu este doar o obligație legală. Dacă tracking-ul nu este implementat corect, datele folosite pentru decizii pot fi incomplete sau greșite.
„Un site nu trebuie optimizat doar ca să obțină un scor bun într-un tool. Trebuie optimizat acolo unde utilizatorul ia decizia: pe produs, în coș, în checkout sau în formularul de contact. Aceste lucruri care par mici, influențează direct decizia utilizatorului. Un vizitator care nu intelege cat va plati, nu gaseste rapid informatia de care are nevoie sau nu are suficienta incredere sa continue poate abandona site-ul fara sa lase niciun semn evident”, a declarat Sabin Briciag.
La finalul prezentării, participanții vor putea pune întrebări concrete specialiștilor în sesiunea Help Desk Support. Aceștia pot veni cu site-urile lor, iar specialiștii WordPress vor oferi gratuit sfaturi practice și recomandări aplicate direct pe diferitele situații.
Luminița Ciobanu este co-organizator voluntar al WordPress Bucharest Meetup și WordPress Web Designer cu o experiență de peste 10 ani în domeniu. Alături de un grup de profesioniști WordPress, susține dezvoltarea comunității WordPress în România prin meetup-uri lunare sau WordCamp-uri.