Rețeaua socială TikTok anunță, vineri, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că a încheiat un acord cu FIFA pentru conținut original, un hub personalizat și un program pentru susținerea creatorilor care vor acoperi Cupa Mondială FIFA 2026.
TikTok va deveni, astfel, „prima Platformă Preferată (Preferred Platform) din istoria FIFA”, lucru care înseamnă o acoperire mai cuprinzătoare a Cupei Mondiale FIFA 2026, inclusiv mai mult conținut original.
Noul acord vine după colaboarea pentru Cupa Mondială Feminină FIFA 2023, care a generat zeci de miliarde de vizualizări.
Derulat până la finalul anului 2026, parteneriatul deschide și oportunități pentru partenerii media oficiali ai Cupei Mondiale FIFA 2026 pe TikTok, inclusiv posibilitatea de a transmite în direct fragmente din meciuri, de a publica mai multe selecții de videoclipuri și de a accesa conținut special produs de FIFA pentru platformă.
Totodată, radiodifuzorii vor putea monetiza conținutul despre Cupei Mondiale FIFA prin soluțiile premium de publicitate ale rețelei sociale.
„Obiectivul FIFA este să transmită entuziasmul Cupei Mondiale FIFA 2026 către cât mai mulți fani, iar noi nu ne putem imagina o modalitate mai potrivită de a ne îndeplini această misiune, în cadrul celui mai mare eveniment sportiv din istorie, decât prin desemnarea TikTok drept „Platformă Preferată” a turneului”, a declarat Mattias Grafström, Secretarul General al FIFA.
„Este o colaborare inovatoare și creativă care va conecta mai mulți fani din întreaga lume la Cupa Mondială FIFA în moduri fără precedent, ducându-i în culise și mai aproape de acțiune ca niciodată. Pe măsură ce fotbalul crește și evoluează - unind din ce în ce mai mulți oameni - la fel trebuie să evolueze și modul în care este distribuit și promovat.”
Parteneriatul implică și un nou hub interactiv dedicat Cupei Mondiale FIFA 2026, construit pe baza TikTok GamePlan, care le va permite fanilor să descopere conținut captivant ce va aduce la viață turneul cu 48 de echipe, alături de informații despre bilete și modalități de vizionare, precum și stimulente de participare precum stickere personalizate, filtre și funcții de tip gamification.
În plus, TikTok și FIFA vor dezvolta un program dedicat creatorilor, care va oferi unui grup select de creatori globali acces fără precedent la momente din culise, cum ar fi conferințe de presă și antrenamente.
„Fotbalul a cunoscut o creștere explozivă la nivel global pe TikTok în ultimii ani, iar în calitate de prima Platformă Preferată din istoria FIFA, suntem încântați că fanii fotbalului vor putea să trăiască experiența Cupei Mondiale FIFA 2026 dincolo de cele 90 de minute, cu conținut exclusiv și acces fără precedent pentru creatori”, a declarat James Stafford, Global Head of Content, TikTok.
„TikTok GamePlan transformă pasiunea fanilor în rezultate de business măsurabile pentru partenerii noștri din sport: fanii sunt cu 42% mai predispuși să urmărească meciuri live după ce consumă conținut sportiv pe TikTok. Ajungem la noua generație de suporteri - în special la publicul tânăr și feminin - și transformăm această pasiune în audiențe reale și engagement la o scară fără precedent.”