Firma de implanturi cerebrale a miliardarului Elon Musk, Neuralink, vrea să lanseze în octombrie un studiu clinic destinat persoanelor cu tulburări de vorbire, pentru a le ajuta să îşi transpună gândurile direct în text, a anunţat preşedintele Dongjin D.J.Seo, citat de Reuters.
Acesta a declarat la Institutul Avansat de Ştiinţă şi Tehnologie din Coreea că cercetarea vizează pacienţii care şi-au pierdut capacitatea de a vorbi, oferindu-le posibilitatea „să treacă direct de la creier la voce, fără tastaturi intermediare”, conform News.ro.
„Dacă îţi imaginezi că spui ceva, putem capta acel semnal”, a explicat el.
FDA a acordat dispozitivului statutul de „Breakthrough Device” pentru tulburările de vorbire, ceea ce permite accelerarea dezvoltării şi aprobării.
Neuralink a început testele pe oameni în 2024, după ce a răspuns îngrijorărilor de siguranţă ridicate anterior de autorităţile americane.
Până acum, 12 persoane din lume au primit implantul, acumulând peste 15.000 de ore de utilizare. Primul pacient a reuşit să joace jocuri video, să navigheze pe internet, să posteze pe reţele sociale şi să mişte un cursor pe laptop folosind cipul.
Dispozitivul este conceput pentru a ajuta pacienţii cu leziuni ale măduvei spinării şi alte afecţiuni neurologice.
Musk spunea, în august 2024, că milioane de oameni vor avea implantate în creier cipurile sale Neuralink în următorii 10 ani, așa cum am mai scris pe StartupCafe.ro.