Poliţiştii de la Transporturi au dat zeci de amenzi în urma unor verificări privind legalitatea transportului în regim de taxi sau a celui alternativ, în zona aeroporturilor civile din România, potrivit News.ro.
Luni, 18 august, polițiștii de la Transporturi au organizat o acţiune de control în ceea ce priveşte legalitatea desfăşurării transportului rutier în regim „taxi”, „în regim de închiriere” şi în domeniul transportului alternativ, în zona aeroporturilor civile din România.
Activităţile derulate pe parcursul acţiunii au avut ca obiective eliminarea pirateriei în domeniu şi în mod special verificarea activităţii taximetriştilor autorizaţi, impunerea respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport persoane, diminuarea concurenţei neloiale, verificarea stării tehnice a autovehiculelor taxi, verificarea funcţionării corecte a aparatelor de taxat.
Au fost verificate 215 autovehicule, legitimate 375 de persoane, pentru neregulile constatate fiind aplicate 85 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 45.000 de lei. La acţiune, au participat poliţişti, poliţişti de frontieră, jandarmi şi specialişti R.A.R.
Din totalul sancţiunilor:
- 13 au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 38/2003, privind transportul de persoane în regim de taxi şi în regim de închiriere;
- 5 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 49/2019 privind activităţile de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto;
- 63 pentru încălcarea normelor privind circulaţia pe drumurile publice;
- 4 la alte acte normative.
Pentru defecţiuni tehnice, dotări suplimentare nepermise de lege sau nerespectarea prevederilor legale, au fost retrase 11 certificate de înmatriculare, reţinute 4 plăcuţe de înmatriculare şi o autorizaţie de taxi.
Poliția informează că aceste acţiuni vor continua, în scopul impunerii respectării normelor legale care reglementează activitatea de taximetrie.