Taxarea câștigurilor din criptomonede și investiții la bursă, majorarea impozitului pe dividende la 16%, creșterea TVA-ului redus de la 5% la 9% pentru energie și lemne de foc, precum și uniformizarea celorlalte cote reduse la 19%, cu excepția celor aplicate alimentelor și medicamentelor, se numără printre măsurile incluse într-un draft al Programului de guvernare 2025-2028, consultat de StartupCafe.ro.
Documentul conține o listă de măsuri prin care viitorul Guvern condus de Ilie Bolojan speră să obțină mai mulți bani la buget și să combată evaziunea fiscală.
LISTA măsurilor fiscale pe care le au în vedere viitorii guvernanți
Conform unui draft al Programului de guvernare 2025-2028, sunt prevăzute creșteri de taxe astfel:
- Creștere cotă redusă de la 5% la 9% (energie, lemne de foc). Creșterea restului cotelor reduse la 19% (fără alimente și medicamente);
- Creștere accize cu 10%;
- Impunere CASS la pensiile de peste 4.000 de lei;
- Creștere impozit pe dividende 16%, egal cu cel pe profit;
- Creșterea impozitului pe proprietate la persoane fizice (jalon PNRR) (corelare cu piața imobiliară)
- Taxare Ecologică (jalon PNRR)
- Creștere valorii pentru taxa de rovignetă
Alte măsuri:
- ANAF, Antifraudă, VAMA plasate în afara algoritmului politic și supuse reorganizare, indicatorilor de performanță. Finalizarea digitalizării. Controale pe baza analizelor de risc;
- Înăsprirea legislației privind evaziunea fiscală și executării silite – criminalizarea evaziunii fiscale;
- Parteneriat cu cetățenii pentru combaterea evaziunii fiscale;
- Legea insolvenței modificată – înăsprirea regimului și evitarea insolvențelor în cascadă;
- Combatere evaziunii fiscale cu prioritate pe: domeniul petrolier, importul de legume și fructe, importuri în relația cu Asia (Portul Constanța, Vămi);
- Combaterea evaziunii fiscale în industria de servicii;
- Taxarea suplimentară a jocurilor de noroc, pariuri și a tranzacțiilor bancare asociate acestora. Descentralizarea autorizării și taxării către autoritățile locale;
- Taxarea câștigurilor din criptomonede și a celor de la bursă;
- Taxarea închirierii proprietăților pe termen scurt (AirB&B, Booking, platforme naționale etc.);
- Taxarea veniturilor de pe platformele social media (Facebook, Tiktok, Youtube etc);
- Eliminare facilităților de TVA la tranzacțiile imobiliare;
- Fiscalizarea obligatorie a tuturor activităților care beneficiază de programe de sprijin guvernamental;
- Analiză excepțiilor fiscale și corectarea acestora;
- Sediu fiscal în România pentru companiile din comerțul electronic, aerian;
- Taxarea profitului excesiv al băncilor pe o perioadă limitată;
- Reducerea deductibilității pentru categorii de cheltuieli care facilitează diminuarea profitului(ex cheltuieli de consultanță a companiilor mamă pentru sucursale etc).
Conform documentului, ANAF, Antifrauda și Vama vor fi scoase din „orice algoritm politic și reorganizate profund”.
„Vor funcționa pe bază de indicatori clari, digitalizare completă și controale bazate pe analiză de risc realizate pe volume mari de date”, se arată în document.
Viitorul guvern are în plan criminalizarea evaziunii fiscale și cea în formă organizată, revizuirea legislației privind insolvența și luarea de măsuri în sectoarele cu evaziune structurală, de la importurile de produse agroalimentare și petrol, la cele privind importurile în relația cu Asia prin Vămi și Portul Constanța.
„În același timp, renunțăm la o serie de privilegii fiscale care s-au acordat fără să prevadă termene de valabilitate. Această filosofie de stimulare a unor industrii trebuie schimbată. Facilitățile au sens pentru anumite perioade, cu obiective precise, cu monitorizarea rezultatelor și mai ales dacă reduc dezechilibrele balanței comerciale și rezultatul este fiscalizat și parte a unei viziuni de ansamblu. Toate excepțiile și facilitățile fiscale vor fi evaluate și eliminate dacă nu produc efecte economice clare. Vom modifica regimul fiscal pentru a elimina portițele sau scutiri arbitrare. CASS-ul va fi aplicat inclusiv la pensiile mari, iar impozitul pe dividende și proprietate va fi ajustat astfel încât să fie corelat cu prețurile din piața imobiliară și pentru a îndeplini jaloanele asumate prin PNRR”, se arată în draftul Programului de guvernare 2025 - 2028.
O altă măsură prin care viitorul guvern intenționează să diminueze evaziunea fiscală este introducerea obligatiei de publicare a tuturor informatiilor / autorizatiilor, date de identificare a societatii care vinde online sub anumite platforme (ex. Emag, Altex, Facebook Market etc) similar magazinelor cu desfacere fizica a produselor si de inregistrare a rezidentei fiscale pentru fiecare magazin online care efectueaza acte de comert in Romania.
„Trasabilitate financiara pentru tranzactiile efectuate prin platforme online cu corelatie intre sistemul bancar, firmele de curierat si sistemul vamal. Declararea tuturor conturilor folosite in activitatea comerciala pe baza extrasului de cont”, conform documentului.
Amintim că, după aproape o lună de discuții privind împărțirea funcțiilor și măsurile fiscale ce urmează să fie implementate, luni, Coaliția a semnat acordul de guvernare.
Din noul Guvern condus de Bolojan vor face parte patru partide: PSD, PNL, USR și UDMR. Guvernul va avea 5 vicepremieri, 6 miniştri de la PSD, 4 de la PNL, 4 de la USR și 2 de la UDMR.
Lista membrilor noului guvern va fi supusă luni votului plenului reunit al Parlamentului, într-o procedură cu mai multe etape, care vor fi parcurse rapid, astfel încât viitorii miniștri să își preia oficial funcțiile cel mai târziu marți dimineață, conform HotNews.ro.
Consultă documentul privind Programul de guvernare 2025 - 2028: