Inspectorii ANAF au verificat, în noiembrie 2024, un român care, alături de o altă persoană, a cumpărat terenuri pe care au construit clădiri ce ulterior au fost vândute. Rapoartele instituției nu arată că ar fi fost verificat și celălalt român.
Motivul pare a ține de faptul că a fost „desemnat să exercite toate drepturile și să îndeplinească toate obligațiile”.
Cei de la Fisc au analizat o perioadă de 3,5 ani, respectiv 2021 – 2024 (doar primul semestru din acest ultim an).
Astfel, în cadrul inspecției, ANAF a constatat că în perioada 2022 – iunie 2024, cele două persoane au obținut venituri cu caracter de continuitate din vânzarea acelor bunuri, ceea ce înseamnă că ar fi trebuit să facă o SRL, PFA etc. Inspectorii au considerat că au realizat activitate economică.
În perioada respectivă au încheiat un număr de patru contracte de vânzare-cumpărare.
În urma analizării contractelor de vânzare-cumpărare, s-a constatat că acea persoană a depășit plafonul de scutire pentru TVA de 300.000 lei.
Reamintim că la depășirea acelui plafon ești obligat să depui formularul 300 Decont de TVA. Dacă ai și operațiuni intracomunitare, atunci mai este un formular: 390 Declarație recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare.
Practic, din martie 2022 trebuia să se înregistreze în scopuri de TVA, iar de la 1 aprilie să fie plătitor de TVA.
Organele de inspecție fiscală au stabilit, pentru perioada 1 aprilie 2022-30 iunie 2024, TVA colectată aferentă veniturilor totale realizate din înstrăinarea imobilelor construibile și au acordat drept de deducere a TVA pentru bunurile și serviciile efectuate aferente activității desfășurate, stabilind astfel taxa pe valoarea adăugată de plată. Din cauza secretului fiscal, ANAF nu oferă și valorile.
Pentru că acea persoană nu a solicitat înregistrarea ca plătitoare de TVA, organele de control fiscal au solicitat înregistrarea din oficiu.
Pe lângă faptul că a fost pusă la plata TVA, s-a constatat că acea persoană nu a plătit nici impozit pe venit, CAS și CASS. Astfel, inspectorii i-au calculat și acele sume pe care ar fi trebuit să le declare prin Declarația unică și să plătească.
Evident, la toate valorile stabilite se calculează dobânzi și penalități.
Modul de constatare a depășirii plafonului de TVA va fi modificat în acest an
Legat de plafonul de TVA, modul de constatare a depășirii plafonului de TVA va fi modificat în acest an.
„Acum micile întreprinderi stau până la sfârșitul lunii, până pe 10 ale lunii se înregistrează, mai aplică încă o lună scutirea, ceea ce nu va mai fi posibil. Probabil că tranzacția cu care se depășește plafonul va fi momentul depășirii”, a mai a declarat, recent, Mariana Vizoli, consultant fiscal independent, colaborator – Soter & Partners și cadru didactic asociat la Academia de Studii Economice (ASE).
Asta pentru se va transpune Directiva IMM-urilor (2020/285).
„În principiu, se modifică regimul special pentru mici întreprinderi. Va exista posibilitatea ca IMM-urile, inclusiv cele care sunt plătitoare de TVA, dar care nu au depășit plafonul național, să poată să aplice regimul de scutire și în alte state membre. E în curs de elaborare, din câte am înțeles”, a afirmat Vizoli.
---
Despre autor: Florin Bărbuță este consultant în comunicare economică/fiscală și jurnalist, cu o experiență de peste 17 ani în domeniu.