Numărul firmelor care intră în insolvență va continua să crească în următoarele luni, iar vârful ar putea fi atins în perioada ianuarie-martie 2027, avertizează compania de restructurare și administrare a insolvențelor Sierra Quadrant. Creșterea costurilor, scăderea consumului și blocajele financiare dintre companii riscă să împingă în dificultate inclusiv afaceri profitabile, dar care nu mai dispun de bani pentru plata datoriilor curente.
În primele opt luni din 2026, în România au intrat în insolvență 4.782 de firme și persoane fizice autorizate, cu aproape 5% mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Primul semestru a înregistrat 3.855 de proceduri noi, în creștere cu 12,4%, reprezentând cel mai ridicat nivel din ultimii opt ani.
După o încetinire temporară în august, când au fost înregistrate 357 de cazuri, septembrie a adus o nouă accelerare, cu 869 de proceduri deschise, cel mai ridicat nivel lunar din ultimii ani, potrivit analizei Sierra Quadrant.
Dacă tendința continuă, numărul insolvențelor ar putea depăși pragul de 7.000 până la sfârșitul anului 2026.
De ce ar putea urma cea mai dificilă perioadă pentru firme
Specialiștii Sierra Quadrant identifică o suprapunere a mai multor factori care pun presiune pe companii: facturile mai mari la energie, reducerea consumului, creditele scumpe și incertitudinile fiscale.
Prețurile angro ale gazelor naturale s-au dublat între februarie și septembrie, potrivit analizei, iar contractele pentru iarna 2026–2027 se tranzacționează în jurul valorii de 380 de lei/MWh.
În cazul energiei electrice, prețurile pentru primul trimestru din 2027 ajung la 861–905 lei/MWh pe piața la termen.
În paralel, consumul populației dă semne de slăbiciune. Cheltuielile gospodăriilor s-au redus cu 2,5% în primul semestru, iar vânzările din comerțul cu amănuntul au scăzut cu 5,7% în iulie, potrivit datelor citate de Sierra Quadrant.
„Sezonul sărbătorilor ar putea aduce un respiro temporar pentru comerț, dar primele luni ale anului sunt în mod tradițional cele mai slabe pentru HoReCa, retail și construcții. Exact sectoarele cele mai afectate intră astfel în perioada lor cea mai grea din an”, explică Ovidiu Neacșu, partener coordonator Sierra Quadrant.
La acestea se adaugă costul finanțării, într-un context în care dobânda-cheie a BNR este de 6,5%, dar și presiunile fiscale și întârzierile la plată.
Potrivit datelor incluse în analiză, la sfârșitul trimestrului al doilea, 48.028 de companii aveau datorii restante la stat în valoare totală de 77,6 miliarde de lei.
„Iarna aceasta adună toate presiunile într-un singur moment: facturi la energie mai mari, clienți care cumpără mai puțin, credite scumpe și un stat care nu a spus încă ce taxe va cere anul viitor. Firmele care au intrat în toamnă cu probleme de lichiditate nu mai au rezerve să treacă prin primul trimestru.
Ne așteptăm ca valul de insolvențe să atingă vârful între ianuarie și martie, iar diferența dintre firmele care vor supraviețui și cele care vor dispărea o va face viteza cu care reacționează acum, nu în primăvară”, spune Ovidiu Neacșu.
Restaurantele, transporturile și construcțiile, în prima linie. Insolvențele din HoReCa au crescut cu 233%
Cinci sectoare economice concentrează aproximativ trei sferturi din totalul insolvențelor.
În primele opt luni ale anului, comerțul a înregistrat 1.082 de cazuri, iar construcțiile 1.044. Raportat la numărul firmelor active, construcțiile reprezintă sectorul cu cel mai mare risc.
Agricultura a înregistrat cea mai rapidă creștere a numărului de insolvențe, de peste 52%, pe fondul secetei și al costurilor ridicate de producție. Transporturile și industria prelucrătoare se numără, de asemenea, printre domeniile vulnerabile.
Datele pentru luna septembrie arată însă o deteriorare mult mai accentuată în anumite activități. Insolvențele din restaurante și HoReCa au crescut cu 233%, cele din transportul rutier de mărfuri cu 73%, iar cele din construcțiile de clădiri cu 38%.
Potrivit Sierra Quadrant, dificultățile financiare din restaurante pot anticipa, cu una-două luni, probleme similare în comerț și în serviciile conexe.
Scăderea numărului de clienți reduce încasările restaurantelor, care încep să întârzie plățile către furnizori. Problemele se propagă ulterior către producători, distribuitori și transportatori.
Diferențe importante apar și la nivel regional.
Cele mai mari creșteri ale insolvențelor au fost înregistrate în Vaslui, unde numărul cazurilor a urcat cu 108%, Bistrița-Năsăud (+78%) și Vrancea (+69%). În schimb, județele Cluj, Bihor și Timiș au consemnat scăderi.
Riscul de domino: firmele se finanțează între ele prin facturi neplătite
Una dintre principalele vulnerabilități ale economiei românești este dependența companiilor de creditul comercial, respectiv de amânarea plăților către furnizori.
Potrivit analizei Sierra Quadrant, creditul bancar acordat companiilor reprezintă în România aproximativ 20% din PIB, comparativ cu circa 50% în Polonia, Cehia sau Ungaria.
În plus, finanțarea de la bănci și instituții financiare nebancare reprezintă doar 8,8% din totalul pasivelor companiilor, conform datelor BNR citate în analiză.
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană în privința ponderii creditului comercial dintre companii, susțin specialiștii Sierra Quadrant.
În aceste condiții, incapacitatea unui client important de a-și achita facturile poate declanșa un lanț de blocaje financiare, afectând inclusiv firme care au comenzi și activitate profitabilă.
Semnele de deteriorare sunt vizibile și în sistemul bancar. Rata creditelor neperformante în cazul companiilor nefinanciare a ajuns la 5,6%, cu 1,2 puncte procentuale peste nivelul de anul trecut și dublu față de media sistemului bancar, de 2,8%, arată analiza.
„Creșterea insolvențelor din HoReCa este doar partea vizibilă a problemei. Adevăratul risc este efectul de domino într-o economie în care firmele se finanțează una pe alta din facturi neplătite. Când un client mare nu mai plătește, furnizorul lui devine, la rândul lui, un rău platnic. De aceea, în următoarele luni, cele mai multe insolvențe nu vor veni din firme cu afaceri proaste, ci din firme sănătoase rămase fără lichiditate”, avertizează Ovidiu Neacșu.
O alternativă la insolvență, folosită încă de puține firme
Sierra Quadrant atrage atenția că multe companii ajung prea târziu să solicite protecție împotriva creditorilor, deși legislația le oferă posibilitatea restructurării datoriilor înainte de intrarea în insolvență.
Una dintre soluții este concordatul preventiv, procedură prin care o firmă aflată în dificultate poate negocia cu creditorii un plan de restructurare, păstrând controlul asupra activității.
În primul semestru din 2026 au fost deschise 98 de concordate preventive, față de 64 în perioada similară din 2025.
Cu toate acestea, pentru fiecare companie care încearcă o restructurare prin concordat, aproximativ 40 intră direct în insolvență.
Datele analizate de Sierra Quadrant arată și dificultățile acestui mecanism. Din 691 de cereri de concordat preventiv depuse între 2021 și iunie 2026, 459 au fost admise, însă numai 11 companii au încheiat procedura cu planul integral îndeplinit, fără să ajungă ulterior în insolvență.
În plus, dintre cele 2.222 de companii cu afaceri de peste 500.000 de euro care au intrat în insolvență în perioada 2020–2025, peste jumătate, respectiv 1.233, au ajuns deja în faliment.
Specialiștii recomandă antreprenorilor să urmărească atent fluxurile de numerar, întârzierile la încasare și situația financiară a principalilor parteneri comerciali, pentru a putea interveni înainte ca problemele de lichiditate să devină imposibil de gestionat.
„Testul pe care îl recomandăm antreprenorilor este simplu. Dacă în următoarele trei luni nu vezi de unde plătești toate datoriile scadente, dar afacerea în sine face bani, ești exact în fereastra în care concordatul are sens. Dacă activitatea pierde bani de la o lună la alta, renegocierea datoriilor doar amână închiderea”, explică Ovidiu Neacșu.