România produce tot mai multă energie din surse regenerabile, dar nu are încă suficiente capacități de stocare pentru a muta energia din orele în care este multă și ieftină către orele în care devine mai rară și mai scumpă.
Mecanismul poate fi văzut foarte simplu. Într-o zi însorită, fotovoltaicele produc mult în jurul prânzului, oferta crește, iar prețul energiei scade. Dacă producția depășește consumul intern, surplusul poate fi exportat. Seara, producția solară dispare, consumul rămâne ridicat, iar România poate ajunge să importe energie la prețuri mai mari.
Bateria este, în esență, depozitul care lipsește dintre aceste două momente: încarcă atunci când energia este ieftină și descarcă atunci când este scumpă.
Un exemplu din aprilie 2026 arată foarte bine problema. România a exportat energie electrică la prețuri medii de aproximativ 50 euro/MWh, iar în orele de vârf de seară a importat la prețuri care au urcat până la 250 euro/MWh. În relația cu Bulgaria, importurile au valorat aproximativ 33,4 milioane euro, în timp ce exporturile au însumat circa 5 milioane euro. Potrivit unei analize a Asociației Energia Inteligentă, o parte din energia respectivă a fost intermediată prin bateriile bulgărești.
Asta nu înseamnă că lipsa bateriilor este singura cauză a prețurilor mari din România. Sistemul energetic depinde de multe alte variabile: producția hidro și nucleară, disponibilitatea centralelor pe gaze și cărbune, consumul, interconexiunile și situația piețelor europene. Dar incapacitatea de a păstra suficientă energie ieftină produsă ziua pentru orele de seară este una dintre vulnerabilitățile evidente ale sistemului.
Paradoxul este că, pe hârtie, România nu duce deloc lipsă de baterii.
Datele transmise StartupCafe.ro de Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei arată că, la 1 august 2026, existau 822 de proiecte de stocare cu avize tehnice de racordare valabile, însumând 65,3 GW.
În realitate, la aceeași dată, sistemul electroenergetic avea la dispoziție doar 989 MW de capacități de stocare efectiv operaționale.
Diferența dintre cele două cifre explică mare parte din problema actuală.
Din 65,3 GW, doar o mică parte a ajuns aproape de construcție
Un aviz tehnic de racordare nu înseamnă o baterie construită.
Înseamnă că proiectul a intrat în procesul de conectare la rețea. Mai departe sunt necesare contractul de racordare, autorizațiile, finanțarea, construcția și punerea în funcțiune.
Cifrele furnizate StartupCafe.ro de ANRE permit să vedem cât de mult se subțiază lista pe măsură ce proiectele înaintează.
Din cei 65,3 GW cu ATR valabile, aproximativ 25 GW aveau contracte de racordare. Doar 12,15 GW aveau și autorizație de construire, iar numai 3,38 GW ajunseseră și la autorizația de înființare emisă de ANRE.
Asta înseamnă că numai aproximativ 5% din puterea totală a proiectelor cu ATR ajunsese la această etapă avansată.
ANRE avertizează, de altfel, explicit că nici ATR-ul și nici contractul de racordare nu reprezintă o garanție că proiectul va fi realizat. Punerea în funcțiune depinde de finanțare, autorizare, execuție și de alte etape care pot întârzia sau opri investiția.
Cum s-a umplut sistemul cu proiecte care există mai ales pe hârtie
Problema nu a apărut peste noapte.
În vechiul sistem, obținerea unei poziții în procesul de racordare putea avea valoare chiar înainte ca proiectul să fie suficient de matur financiar și tehnic. În timp, s-a acumulat un număr foarte mare de proiecte, dintre care o parte nu au ajuns mai departe.
ANRE recunoaște explicit fenomenul. Președintele instituției, George Niculescu, vorbea în februarie 2026 despre „ATR-uri fantomă” și spunea că în 2025 au expirat avize care însumau 9.248 MW. Autoritatea a suspendat atunci, în premieră, și o autorizație de înființare pentru un operator care nu a putut demonstra finanțarea proiectului.
Răspunsul transmis StartupCafe.ro merge în aceeași direcție: ANRE spune că a introdus termene, condiții de menținere a valabilității ATR și garanții financiare tocmai pentru a reduce riscul ca proiecte care nu avansează să blocheze capacitatea rețelei.
Dar schimbarea regulilor nu a șters proiectele deja existente.
Practic, autoritățile au pus un prag mai ridicat pentru proiectele noi, în timp ce proiectele care au intrat deja în sistem continuă până când sunt construite sau până când expiră.
De aici rezultă situația actuală: în aceeași statistică sunt amestecate proiecte care au finanțare și șanse mari de construcție cu proiecte aflate încă foarte departe de investiția efectivă.
Noua regulă poate opri apariția altor „fantome”, dar cele vechi dispar în timp
Din 2026, pentru proiectele mari, accesul la capacitatea disponibilă a rețelei intră într-un mecanism nou de alocare, inclusiv prin licitație atunci când cererea depășește ceea ce poate suporta rețeaua.
Procedura se aplică și instalațiilor de stocare de minimum 5 MW.
Prima rundă a noului mecanism oferă deja o imagine interesantă: solicitările centralizate de Transelectrica însumează doar 491 MW.
Cifra este foarte mică față de cei 65,3 GW existenți deja în evidențe, dar cele două valori nu măsoară același lucru. Cei 65,3 GW reprezintă proiectele acumulate în sistem, în timp ce cei 491 MW sunt doar cererile din prima rundă a noului mecanism.
Diferența sugerează însă cât de mult s-a schimbat accesul la rețea: noii investitori trebuie să demonstreze mai devreme că proiectul are substanță financiară și tehnică.
Pentru piață, partea bună este că în timp ar trebui să rămână mai multe proiecte reale și mai puține proiecte care ocupă capacitate fără să fie construite.
Partea mai dificilă este că acest proces nu se produce instantaneu.
Cât timp proiectele vechi rămân valabile, un investitor nou vede o piață în care există deja peste 65 GW de proiecte de baterii și nu poate ști doar din această cifră câtă capacitate de rețea este ocupată de proiecte care chiar vor fi construite și câtă ar putea fi eliberată ulterior.
Rețeaua este următorul filtru
Chiar dacă toate proiectele ar avea finanțare, mai există o limită fizică: rețeaua.
Transelectrica trebuie să poată prelua energia în zonele în care sunt construite bateriile, iar capacitatea disponibilă diferă de la o regiune la alta. De aceea, nu există un singur număr național care să spună câți GW de baterii mai poate primi România.
Compania are aprobat un plan de dezvoltare a rețelei pentru perioada 2024-2033 în valoare de 9,49 miliarde de lei, adică aproximativ 1,8 miliarde de euro, pentru modernizarea rețelei, integrarea noilor capacități de producție și creșterea interconectării.
Planul include inclusiv investiții pentru integrarea noilor capacități regenerabile și a centralelor noi din Dobrogea și Moldova, precum și pentru creșterea capacității de interconectare.
Dar construirea unei linii electrice sau modernizarea unei stații durează mult mai mult decât apariția unui nou proiect pe hârtie.
De aceea, întrebarea relevantă nu mai este doar câți investitori vor să construiască baterii, ci câți dintre ei au proiecte reale și câți pot fi conectați efectiv la rețea.
Pe 23 octombrie vom vedea mai clar cât loc există în rețea
Pentru 2026, Transelectrica trebuie să publice până la 23 octombrie studiul actualizat care va arăta, pentru fiecare zonă, capacitatea disponibilă și eventualele lucrări suplimentare necesare.
Licitațiile pentru capacitate sunt programate să înceapă din 30 octombrie 2026.
Atunci vom avea o fotografie mult mai utilă decât cifra brută de 65,3 GW: vom putea compara câtă capacitate cer investitorii cu cât poate oferi efectiv rețeaua.
Până atunci, datele obținute de StartupCafe.ro de la ANRE arată clar distanța dintre România energetică „de pe hârtie” și cea reală.
Avem proiecte de baterii de 65,3 GW, dar doar circa 1 GW funcționează efectiv. Iar din cei 65,3 GW înscriși în procesul de racordare, numai 3,38 GW ajunseseră la 1 august într-o etapă avansată de autorizare.
Între timp, în zilele cu producție solară mare, România continuă să aibă exact problema pe care bateriile ar trebui să o rezolve: poate exporta energie ieftină la prânz și să ajungă să importe energie mult mai scumpă seara.
Exemplul Bulgariei arată foarte vizibil cât valorează această diferență. Nu este suficient să produci energia. Trebuie să o poți păstra până în momentul în care ai nevoie de ea.