Amalia Mihălăchioiu a învățat disciplina înainte să știe ce înseamnă antreprenoriatul. A trecut prin centrul de gimnastică de la Deva, a lucrat într-o multinațională, apoi s-a întors acasă cu 2.000 de lei și cu hotărârea că nu mai vrea să fie angajată. Primul ei business a început într-un garaj. Au urmat Bucureștiul, 12 magazine, propria producție de haine și succesul. Până când un telefon avea să schimbe totul. Fondatoarea WIN – Women in Charge și-a spus povestea la cea mai recentă ediție I Love Failure Business.
Pe scena I Love Failure, Amalia Mihălăchioiu a ales să vorbească despre propria viață, pentru o bună parte a discursului, la persoana a treia. „Amalia” este copilul ajuns la gimnastică la Deva, tânăra care pleacă la facultate, angajata care decide să devină antreprenor și femeia care ajunge să construiască un business cu 12 magazine.
Povestea începe însă cu mult înainte de primul magazin.
Disciplina învățată la Deva
Amalia era foarte mică atunci când, pe fondul unui divorț dificil al părinților, a ajuns la centrul de gimnastică de la Deva. Privind în urmă, spune că s-a simțit abandonată acolo și că a fost obligată să învețe foarte devreme să se descurce singură.
Trebuia să spele, să calce și să aibă grijă de ea într-o perioadă în care alți copii încă depindeau aproape complet de părinți.
Experiența a fost grea, dar Amalia leagă astăzi acei ani de disciplina care avea să-i influențeze întreaga viață.
„Faptul că a fost foarte grea acea etapă a mea, când poate aveam nevoie de iubire, așa cum noi oferim astăzi copiilor noștri, m-a învățat exact ce înseamnă disciplina de astăzi”, a povestit ea.
Era un copil performant, iar antrenamentele și medaliile îi ofereau o formă de confirmare. Gimnastica nu avea însă să devină cariera ei. Îi plăceau cifrele și, împreună cu mama sa, a decis să se întoarcă la Drobeta-Turnu Severin.
Au urmat liceul economic și apoi facultatea, la Timișoara.
„Nu visam eu niciodată să fiu această femeie care sunt astăzi”, spune Amalia.
După facultate, a plecat la București și s-a angajat ca economist într-o multinațională. Muncea foarte mult și transferase în viața profesională disciplina învățată de copil. La un moment dat însă, spune ea, stresul și concentrarea aproape exclusivă asupra jobului au început să se reflecte asupra sănătății.
A decis să plece.
S-a întors acasă cu 2.000 de lei
Amalia s-a întors la Drobeta-Turnu Severin cu aproximativ 2.000 de lei și cu o hotărâre: nu mai voia să fie angajată.
„M-am dus la mama mea la școală și i-am zis: «Mamă, eu de astăzi niciodată nu mă mai întorc și nu mă mai angajez și vreau să-mi caut un loc al meu unde să dezvolt un business, oricât de mic».”
În aceeași zi, cele două au plecat prin oraș să caute un spațiu pe care Amalia și-l putea permite.
Au găsit un garaj.
Acolo a început primul ei business.
Amalia recunoaște că nu știa atunci prea multe despre fiscalitate sau despre toate regulile pe care avea să le presupună administrarea unei firme. Știa însă că vrea să construiască ceva al ei.
Businessul a crescut, iar la un moment dat Severinul a devenit prea mic pentru planurile sale. A urmat din nou Bucureștiul, unde a deschis primul magazin într-un centru comercial.
De la un garaj la 12 magazine
Primul magazin a fost urmat de altele. Amalia spune că a ajuns să aibă 12 magazine în complexul IDM, amplasate strategic la diferitele intrări pentru ca brandul să fie întâlnit de cât mai mulți dintre clienții centrului comercial.
Începuse și propria producție de haine pentru femei, iar businessul îi aducea bani, notorietate și acces la clienți cunoscuți din România și din străinătate.
În plan personal, se căsătorise și devenise mamă.
Era perioada în care, cel puțin din exterior, lucrurile păreau să se așeze exact așa cum și-ar fi dorit. Amalia ajunsese de la 2.000 de lei și un garaj la 12 magazine și propria producție.
Dar succesul avea și un cost.
„Prin succesul ei s-a instaurat nefericirea de acasă”, a spus ea pe scena I Love Failure, explicând că ajunsese să pună munca înaintea lucrurilor pe care avea să le considere mai târziu cu adevărat importante: iubirea și familia.
Și apoi a venit telefonul.
„Hai acasă!”
Era un apel diferit.
„Hai acasă!”, i s-a spus.
Amalia spune că tonul a făcut-o să înțeleagă că se întâmplase ceva grav. Când a ajuns acasă, i s-a cerut să se așeze.
„Trebuie să-ți spun ceva pentru care trebuie să fii pregătită.”
I-a fost pus în față rezultatul unei investigații medicale.
„Citește!”
Diagnosticul era cancer.
În acel moment, tot traseul de până atunci - munca, magazinele, producția, banii, planurile - a trecut brusc în plan secund.
Amalia avea un copil, o familie, afaceri și oameni care depindeau de ceea ce construise.
„O noapte n-am putut să mă ridic de la masa la care stăteam”, și-a amintit ea.
După șocul inițial, spune că a decis să nu se lase definită de diagnostic. Avea responsabilități față de familie și față de oamenii cu care lucra și și-a propus să continue, indiferent cât avea să dureze perioada care urma.
„S-au dus gențile, s-au dus pantofii”
Amalia spune că situația medicală fusese complicată și de modul în care fusese tratată inițial în România. A decis că va merge la primul centru oncologic din străinătate care îi va accepta dosarul.
Răspunsul a venit de la Paris.
Plecarea a schimbat radical perspectiva asupra lucrurilor care până atunci simbolizaseră succesul.
„S-au dus gențile, s-au dus pantofii”, povestește ea.
Pentru Paris și-a făcut bagajul cu lucrurile de care avea nevoie pentru tratament. Femeia care până atunci conducea afaceri și era recunoscută în mediul în care lucra ajungea, după propria formulare, „o nimeni într-o țară străină”.
A urmat o perioadă grea. Amalia vorbește despre chimioterapie, despre 36 de ședințe de radioterapie și despre experiența de a vedea cum unii dintre ceilalți pacienți pe care îi cunoscuse nu mai ajungeau până la capăt.
Dar businessul din România continua să existe.
Și Amalia a decis să nu-l lase să dispară.
Afacerea condusă din timpul tratamentului
În timpul tratamentului, spune ea, continua să vorbească la telefon și să urmărească ce se întâmpla cu afacerile sale din România.
„Am fost un om care vorbea la telefon, făcea chimioterapie”, povestește Amalia, explicând că a reușit să nu închidă businessurile pe care le construise.
Pentru antreprenoare, continuitatea afacerii nu era doar o miză financiară. Era legată și de oamenii care depindeau de companie, dar mai ales de ideea că viața sa de dinainte trebuia să continue.
Își repeta că trebuie să se întoarcă.
„Eu sunt mamă, eu trebuie să mă întorc la copilul meu, eu trebuie să fiu alături de oamenii care cred în mine.”
Credința, pe care spune că o descoperise prin mama sa, a devenit un alt punct de sprijin în perioada tratamentului.
„Doamne, te rog, Tu ești singurul care poate să mă ajute ca eu să merg mai departe!”, își amintește că spunea în momentele grele.
De la bârna de gimnastică la echilibrul din business
La finalul discursului, Amalia s-a întors la imaginea de la care pornise totul: bârna de gimnastică.
Mai întâi fusese bârna de la Deva. Apoi au venit alte forme de echilibru: primul job, decizia de a demisiona, cei 2.000 de lei cu care s-a întors acasă, garajul în care și-a început afacerea, cele 12 magazine, familia și, mai târziu, tratamentul.
Firul care leagă toate aceste etape este disciplina.
Nu doar disciplina de a munci mult, ci capacitatea de a continua atunci când planul inițial nu mai funcționează.
În cazul Amaliei, reziliența antreprenorială nu a însemnat numai salvarea unui business aflat într-o perioadă dificilă. A însemnat să păstreze businessul în funcțiune în timp ce ea însăși trecea prin cea mai dificilă perioadă a vieții sale.
Astăzi, Amalia Mihălăchioiu este fondatoarea WIN – Women in Charge, comunitate dedicată femeilor antreprenor și profesionistelor.
La I Love Failure, și-a încheiat povestea cu un mesaj care a depășit zona de business:
„Oricât de grea este viața, oricâte încercări avem în viață, orice tip de antreprenor suntem, credința face totul posibil și dragostea face totul mai ușor”.
Povestea ei începe cu disciplina învățată pe o bârnă la Deva și trece printr-un garaj, 12 magazine și un salon de Oncologie. Dincolo de toate acestea, însă, este povestea unui antreprenor care a fost obligat de mai multe ori să o ia de la capăt - și care a continuat să construiască.