Startup-urile aflate în faza early-stage din Europa de Est, inclusiv din România, se pot înscrie până pe 11 septembrie 2026 în competiția Spotlight, parte a conferinței How to Web 2026, pentru a face parte din cele 20 de firme care își vor prezenta ideile de afaceri în fața unor investitori activi în Europa și SUA, potrivit unui comunicat transmis, joi, StartupCafe.ro.
Înscrierile se fac AICI. Pentru a fi eligibil pentru Spotlight, este necesară achiziționarea unui bilet de tip „Startup”.
Competiția se adresează startup-urilor early-stage din Europa de Est care:
- au mai puțin de 5 ani vechime;
- au atras sub 700.000 EUR până în prezent;
- au un produs lansat și deja o formă de tracțiune;
- au ambiția de a construi și scala global.
Cele 20 de startup-uri selectate în cadrul programului și competiției Spotlight vor fi anunțate mai târziu în luna septembrie, vor avea ocazia să își prezinte compania în fața unor investitori activi în Europa și SUA, să participe la întâlniri 1:1 și sesiuni de mentoring, să își prezinte produsul în Demo Area și să urce pe scena How to Web.
Programul combină accesul la capital și expertiză cu vizibilitatea în fața uneia dintre cele mai concentrate audiențe de profesioniști din tehnologie din regiune.
Programul competiției Spotlight
Programul Spotlight începe pe 6 octombrie, cu o sesiune de dry-run pitching, în care startup-urile își pregătesc și testează pitch-ul înainte de competiție.
Pe 7 octombrie, cele 20 de startup-uri semifinaliste își vor susține pitch-ul pe scena How to Web Conference. Pe baza evaluării juriului, cinci startup-uri vor fi selectate pentru finala din aceeași zi, unde vor reveni pe scenă pentru pitch-ul final.
Pe 8 octombrie, toți cei 20 de semifinaliști au acces la sesiuni de mentoring 1:1, construite în jurul nevoilor și provocărilor specifice fiecărui startup. Fondatorii vor primi feedback personalizat și vor avea ocazia să discute direct cu specialiști din companii precum BCR, Underline Ventures, Stripe, investitori și VCs, precum și speakeri ai conferinței care se alătură programului de mentoring. Este o oportunitate de a primi feedback personalizat de la oameni care au experiență relevantă pentru următorul pas al business-ului lor.
Pe parcursul conferinței, startup-urile selectate beneficiază de:
- întâlniri 1:1 cu investitori, pentru conversații relevante despre fundraising și următoarea etapă a companiei;
- mentoring cu fondatori, operatori și investitori cu experiență, pentru feedback aplicat asupra produsului și business-ului; vor fi prezenți reprezentanți de la BCR, Stripe, Underline Ventures, Smok Ventures, Portfolion, Cherry Ventures, Acurio Ventures, Kaya VC, Vest Ventures
- pitch pe scena How to Web Conference, cu oportunitatea de a-și prezenta compania în fața unei audiențe internaționale de tech;
- prezență în Demo Area, unde toate cele 20 de startup-uri primesc un booth dedicat pentru o zi, în una dintre cele mai vizitate zone ale conferinței. Aici își pot prezenta produsul în fața unui flux constant de fondatori, investitori, potențiali clienți și parteneri. În plus, prin networking app, își pot programa întâlniri direct de la booth cu potențiali clienți și parteneri, transformând prezența în Demo Area într-o oportunitate concretă de lead generation, business development și vânzări.
Spotlight are loc în cadrul How to Web Conference 2026, care aduce la București, între 6 și 8 octombrie, fondatori, investitori, operatori, lideri tech și profesioniști din întreaga industrie.
Pentru startup-urile din Spotlight, acest context înseamnă acces la o audiență mult mai largă decât cea a competiției propriu-zise: oameni care construiesc produse, iau decizii de business, investesc în tehnologie, caută soluții noi și urmăresc companiile care modelează următoarea etapă a industriei.
„Europa de Est are toate premisele să construiască următoarea generație de companii globale de tehnologie. Pentru asta, avem nevoie de fondatori care își setează ambiția dincolo de piața locală încă de la început și de un ecosistem care îi ajută să joace la acel nivel. Spotlight este felul nostru de a pune reflectorul pe companiile care au această ambiție și de a le aduce în conversația europeană și globală mai devreme. Pentru noi, succesul programului se vede în ce construiesc aceste companii mai departe, în piețele în care ajung și în relevanța pe care o câștigă internațional”, a spus Monica Zara, Head of Conference, How to Web.
La conferință vor fi prezenți reprezentanți ai celor mai mari fonduri de investiții, cum ar fi Atomico, Eurazeo, Creandum, Notion Capital, 20VC, Cherry Ventures, Credo Ventures, OTB Ventures, Dawn Capital, Inovo VC.