Un număr de 32 de companii românești participă, în perioada 20–24 aprilie, la Hannover Messe, târgul internațional dedicat industriei prelucrătoare de la Hanovra, se arată într-un comunicat transmis comunității antreprenoriale StartupCafe. Firmele vin din domenii precum energie, automatizări, soluții industriale și inginerie.
Companiile românești își prezintă produsele tehnologice în trei pavilioane, într-un context în care relațiile comerciale cu Germania continuă să crească.
Potrivit lui Sebastian Metz, director general al Camerei de Comerț Româno-Germane (AHK), schimburile comerciale cu bunuri între cele două țări au ajuns la 42,6 miliarde de euro anul trecut, în creștere cu 5,7% față de anul anterior. Importurile Germaniei din România s-au ridicat la 19,8 miliarde de euro, în urcare cu 9,2%.
Distribuția companiilor pe pavilioane
Participarea este împărțită între mai multe zone tematice. În pavilionul dedicat energiei sunt prezente șase firme, printre care Electrotel, ICPE Actel SA și ENEVO Group.
Pavilionul de automatizări reunește 12 companii, inclusiv Asti Automation, Ropardo și Wirtek. Alte 13 companii participă în zona soluțiilor industriale, printre acestea numărându-se Compa SA, Irum SA și Plasmaterm SA.
Platformă pentru tehnologii industriale
Hannover Messe este unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate tehnologiilor industriale, acoperind domenii precum automatizarea, digitalizarea și energia.
Organizatorii estimează pentru această ediție circa 123.000 de vizitatori din 150 de țări și aproximativ 4.000 de companii expozante.
Tema din 2026, „Together for a stronger Europe. Trust creates tomorrow”, pune accent pe cooperarea economică și dezvoltarea industrială la nivel european.