GoPro urmează acum să fie cumpărat de o altă companie americană, la un preț infim față de valoarea maximă la care ajunsese acum 12 ani, pe bursă, producătorul american de camere video.
Starman Optical, o companie americană nelistată pe bursă, a ajuns la un acord pentru a cumpăra 90% din GoPro pentru suma de 285 de milioane de dolari, reprezentând un preț de 1,14 dolari pe acțiune. Acționarii GoPro vor păstra restul de 10% din firmă. De asemenea, datoriile GoPro de 92 de milioane de dolari for fi achitate după achiziție.
Prețul de achiziție oferit pentru GoPro în anul 2026 este infim comparativ cu valoarea de piață de 4 miliarde de dolari pe care producătorul american de action cams o avea la listarea pe Bursa Nasdaq, în iunie 2014.
Valoarea totală actuală a GoPro, rezultată din achiziție, de 316 milioane dolari (pentru 100% din firmă) pare cu atât mai mică dacă o comparăm cu valoarea de piață maximă la care a ajuns compania, de 11 miliarde de dolari, în septembrie 2014.
GoPro a fost fondată în anul 2002, de Nick Woodman, și a devenit cunoscută mai ales pentru camerele sale video „de acțiune”, preferate de împătimiții sporturilor extreme. Compania americană a deschis și în România un centru, în 2017, care a ajuns până la 100 de angajați. StartupCafe a făcut, în 2019, un interviu cu Radu Apostoae, care a condus GoPro în România în perioada 2018-2021.
În 2016, GoPro a lansat dronele video Karma, care s-au confruntat cu probleme tehnice, iar compania s-a dus în picaj. Sub atacul produselor mai accesibile din China, precum DJI, GoPro nu și-a mai revenit.
Acum, GoPro speră în salvare, odată cu achiziționarea companiei de către Starman Optical, o firmă industrială aproape necunoscută, care se mândrește cu faptul că produce pe teritoriul SUA echipamente optice și fotonice, inclusiv dispozitive de emisie-recepție (transceiver) pentru centre de date destinate dezvoltării tehnologiilor de inteligență artificială.
Achiziția plasează GoPro în postura de a intra pe piețele centrelor de date AI și ale tehnologiilor de apărare și aerospațiale, potrivit unui comunicat oficial.
„Optica avansată și tehnologiile de imagistică sunt esențiale pentru inteligența artificială, securitatea națională și economie în ansamblu, însă o mare parte din echipamentele hardware vitale care stau la baza acestor tehnologii continuă să fie produse în străinătate. Combinarea cunoștințelor de clasă mondială ale GoPro în domeniul opticii și a brevetelor sale de invenție cu capacitățile avansate ale Starman în materie de transceivere și cu platforma sa de producție din SUA creează o ocazie unică. Împreună vrem să readucem producția acestor componente esențiale în SUA”, a declarat Charles Tebele, directorul general al Starman Holding.
„Ne așteptăm ca această fuziune să permită GoPro să se extindă pe piețele de consum, comerciale și de apărare, în calitate de companie americană lider în domeniul soluțiilor de imagistică și optică, contribuind la abordarea unor domenii importante pentru securitatea națională, legate de camerele video, optică și infrastructura de inteligență artificială. Suntem încântați să ne aliem cu echipa Starman pentru a valorifica această oportunitate și pentru a juca un rol important în viitorul Americii”, a declarat Nicholas Woodman, fondator și director general al GoPro.