Antreprenorii pot consulta un ghid publicat recent de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice (DGRFP) Ploiești, care prezintă regulile privind ieșirea din sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor.
Conform Codului fiscal, o microîntreprindere este o persoană juridică română care îndeplinește cumulativ la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent următoarele condiții:
- a realizat venituri care nu au depășit echivalentul în lei a 100.000 euro. Cursul de schimb pentru determinarea echivalentului în euro este cel valabil la închiderea exercițiului financiar în care s-au înregistrat veniturile. În aplicarea prevederilor referitoare la limita de 100.000 euro privind veniturile realizate se verifică luând în calcul veniturile realizate de persoana juridică română, cumulate cu veniturile întreprinderilor legate cu aceasta. Veniturile care se iau în calcul sunt cele care constituie cifra de afaceri definită potrivit reglementărilor contabile aplicabile.
- capitalul social al acesteia este deținut de persoane, altele decât statul și unitățile administrativ-teritoriale;
- nu se află în dizolvare, urmată de lichidare, înregistrată în registrul comerțului sau la instanțele judecătorești, potrivit legii;
- are cel puțin un salariat;
- are asociați/acționari care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot și este singura persoană juridică stabilită de către asociați/acționari să aplice prevederile referitoare la impozitul pe veniturilor microîntreprinderilor. În aplicarea acestor prevederi, asociații/acționarii persoanei juridice române care dețin, în mod direct sau indirect, peste 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare sau al drepturilor de vot, atât la persoana juridică română analizată, cât și la alte persoane juridice române care îndeplinesc condițiile pentru sistemul de impunere pe veniturile microîntreprinderilor, trebuie să stabilească, până la data de 31 martie inclusiv a anului fiscal următor, o singură persoană juridică română care aplica prevederile referitoare la impozitul microîntreprinderilor. Persoanele juridice române care nu au fost stabilite de către asociați/acționari, până la termenul de 31 martie, intră sub incidența prevederilor referitoare la impozitul pe profit.
- a depus în termen situațiile financiare anuale, dacă are această obligație potrivit legii. La verificarea condițiilor la data de 31 decembrie 2025 pentru a putea fi microîntreprindere în anul 2026, în ceea ce privește îndeplinirea condiției de depunere în termen a situațiilor financiare anuale, aceasta se referă la cazul în care persoana juridică a depus situațiile financiare anuale corespunzătoare anului 2024 și/sau anteriori acestui an din perioada de existență a persoanei juridice respective. Pentru aplicarea sistemului de impunere pe veniturile microîntreprinderii în anul fiscal 2026, condiția referitoare la depunerea situațiilor financiare anuale se consideră îndeplinită dacă acestea sunt depuse până la data de 31 martie 2026 inclusiv.
Accesează și descarcă ghidul cu informații complete: