Compania românească de spații de coworking Supertree lansează un concept de mini-birou semi-privat, destinat spațiilor de lucru în comun, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, StartupCafe.ro.
Modullo a fost dezvoltat în contextul dezvoltării pieței de spații flexibile, susținută de interesul antreprenorilor și companiilor pentru soluții care permit optimizarea costurilor și adaptarea rapidă a spațiului la dimensiunea echipei.
Solicitările vin în principal din partea antreprenorilor, profesioniștilor independenți și companiilor cu echipe de 1–3 persoane, inclusiv afaceri aflate la începutul operațiunilor în România, în special din IT, consultanță, servicii financiare, juridic, marketing și industriile creative.
Pe măsură ce echipele se dezvoltă, acestea trec, de regulă, către birouri private sau spații mai mari în cadrul Supertree, susținând creșterea suprafeței ocupate și retenția companiilor în ecosistem.
În București, stocul de flex office a crescut cu 8,1% în 2025, ajungând la aproximativ 74.000 mp în 48 de locații, iar livrările de noi spații flexibile au fost de peste trei ori mai mari față de anul anterior, potrivit datelor iO Partners.
„Piața de coworking devine tot mai puternică pe măsură ce antreprenorii și companiile caută mai multă flexibilitate și soluții pentru optimizarea costurilor. Această evoluție se vede și la nivelul Supertree, unde am ajuns la un grad de ocupare de 100% pentru birouri private în primul semestru din 2026.
În paralel, observăm o nouă tendință: pe lângă cererea constantă din partea echipelor medii, crește segmentul companiilor care încep cu unul sau doi oameni și al profesioniștilor care vor propriul spațiu fără să aibă nevoie de un birou privat complet. Costul este un factor important: o astfel de unitate poate fi de 3–5 ori mai eficientă din punct de vedere al costurilor decât un birou tradițional. Modullo a apărut ca răspuns direct la această schimbare a cererii”, declară Gianina Crăciun, Founder & CEO Supertree.
Conceptul de mini-birou este integrat în cei 2.200 mp de spații Supertree din Globalworth BOC Tower. Utilizatorii au acces la săli de meeting și conferințe, cabine izolate fonic pentru apeluri, recepție, zone lounge și de relaxare, coffee point și spații pentru lucru colaborativ.
În prima etapă, compania pune la dispoziție 23 de unități Modullo, fiecare cu aproximativ 4 mp de spațiu individual de lucru. Conceptul se poziționează între un desk de coworking și un birou privat tradițional, oferind mai multă intimitate și un spațiu dedicat, fără costurile și angajamentele unui birou convențional.

Fiecare Modullo este delimitat vizual pe toate laturile și include panouri textile acustice, blat individual de lucru, scaun ergonomic reglabil, iluminare proprie, prize și conexiune LAN, precum și spații de depozitare securizate.
Abonamentul poate include sediu social și punct de lucru, gestionarea corespondenței, acces la săli de meeting, internet de mare viteză, utilități, curățenie și suport administrativ. Tarifele pornesc de la 350 EUR + TVA/lună.
Prin includerea infrastructurii și serviciilor într-un singur cost lunar, formatul reduce investițiile inițiale și costurile operaționale asociate unui spațiu convențional.

Supertree Workspaces & More este o platformă de coworking de nouă generație, concepută ca un ecosistem complet de servicii, care oferă spații inteligente cu utilizări multiple, consultanță de business și servicii integrate de management al evenimentelor.
Situat în Globalworth BOC Tower din Pipera, Supertree se adresează comunității de business din București, punând la dispoziție spații flexibile de lucru, birouri partajate, săli de întâlnire corporate, consultanță multidisciplinară, servicii de dezvoltare a afacerilor, networking și management complet pentru evenimente corporate.