Firma americană de investiții Accel, care a ajutat UiPath să devină primul „unicorn” din România în urmă cu 8 ani, a anunțat acum că a atras 5 miliarde de dolari, pentru a acorda finanțări companiilor de inteligență artificială.
„Regulile după care se construiesc companiile se rescriu chiar acum, în timp real. Inteligența artificială a redus enorm distanța dintre o idee și transformarea ei într-un business care crește rapid, iar piața se extinde odată cu acest fenomen. În mijlocul acestei schimbări, credem că prind contur companiile care vor defini următorul deceniu.
Am atras 5 miliarde de dolari pentru investiții în companii aflate în etape avansate de dezvoltare, ceea ce arată cât de serios tratăm această transformare. Ne bazăm pe zeci de ani de experiență în lucrul cu startup-uri la început de drum și pe relații solide cu fondatorii, pentru a susține noul val de antreprenoriat”, a anunțat Accel, într-un comunicat transmis marți, 14 aprilie 2026.
Potrivit Bloomberg, firma de investiții intenționează să acorde runde de finanțare de câte 200 milioane dolari unor companii de AI aflate în stadiu avansat de dezvoltare, cu focus pe software, hardware, roboți, tehnologii pentru sectorul apărării și infrastructuri de centre de date.
De menționat că în biroul Accel pentru Europa, situat la Londra, activează și românul Andrei Brașoveanu, care este partener în cadrul firmei de investiții.
În cei 40 de ani de activitate, Accel a acordat investiții timpurii unor startup-uri care au devenit între timp giganți IT mondiali, ca Facebook, Dropbox sau Spotify.
În anul 2018, fondurile Accel Growth Fund, Kleiner Perkins Caufield & Byers și Capital G (fondul de investiții al Google) au acordat UiPath investiția de serie B în valoare de 153 de milioane de dolari, în urma căreia compania româno-americană a fost evaluată la 1,1 miliarde de dolari, devenind atunci primul „unicorn” născut în România.