Start-Up Nation: Câte firme și-au primit banii, la un an de la demararea programului - Finantari - StartupCafe.ro
Claudiu Zamfir

Start-Up Nation: Câte firme și-au primit banii, la un an de la demararea programului

Thumbnail

Mai puțin de un sfert dintre cele 8.444 de firme câștigătoare în programul Start-Up Nation 2017 și-au primit fondurile nerambusrabile de maximum 200.000 de lei fiecare, până acum, la un an de la înscrierea în linia de finanțare.

Până la data de 6 iulie 2018, firmele aflate în implementarea planurilor de afaceri au depus pentru decont 3.819 dosare, la nivel național. Dintre acestea:

  • 1497 se află în verificări,
  • 220 în certificări,
  • 2102 deconturi sunt plătite.

Informațiile au fost transmise, vineri, de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, într-un comunicat remis StartupCafe

„Astăzi am ajuns aproape la jumătate,  în ceea ce privește numărul deconturilor depuse de  beneficiarii programului Start-Up Nation 2017. Le mulțumesc celor 3819 întreprinzători care au dat curs rugăminții noastre și au depus dosarele de decont”, a declarat, la Cluj, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, Radu Ștefan Oprea.

La Agenția Cluj au fost depuse 1021 de deconturi, din care 638 au fost aprobate și 618 plătite, pentru Start-Up Nation 2017.

Termenul pentru depunerea dosarelor de decont este 29 septembrie 2018, iar ultima plată către beneficiarii programului va fi efectuată până la sfârșitul lunii decembrie 2018.

Termenul de lansare a programului Start-Up Nation 2018 va fi influențat în principal de rapiditatea efectuării plăților aferente etapei din anul 2017.

„Ne dorim să depună cât mai repede aceste deconturi și ceilalți beneficiari ai ediției de anul trecut ca să putem să lansăm cât mai repede ediția 2018. Colegii din Agențiile regionale țin permanent legătura cu cei care trebuie să își ia banii pentru a grăbi depunerile. Banii sunt în conturi și îi așteaptă”, a mai spus Oprea.

Parerea ta despre articol
Vizualizari
3902
Conţinut
Adauga comentariu

Atrage clienți noi

Google AdWords Express

Primești 200 de lei bonus pentru promovare online.