ANAF a semnat un protocol cu Academia de Studii Economice (ASE) pentru realizarea unui studiu privind gap-ul de TVA, a anunțat președintele instituției, Adrian Nica, completând că vor urma acțiuni ale Fiscului în industriile cu probleme de colectare.
„Am semnat un protocol cu Academia de Studii Economice. Va face un studiu legat de GAP-ul de TVA. Va fi o împărțire a GAP-ului pe fiecare industrie în parte. Va fi public. Fiecare va ști dacă acționează într-o industrie cu GAP mare, iar acolo vor urma acțiuni ANAF. Vom transparentiza tot ce facem la structurile de control”, a spus Adrian Nica la Seminarul de Fiscalitate organizat de CCF..
Șeful Fiscului a vorbit și despre modul în care se derulează în prezent controalele fiscale.
„Avem structuri Antifraudă operative care fac control pe documente fix ca în inspecție. Stau în control un an. În contextul ăsta nu înțeleg funcționalitatea Antifraudei. Structura Antifraudei trebuie să vină, să confiște și să meargă în depozit”, a spus el.
Totodată, Adrian Nica a declarat că „inspecția fiscală trebuie reorganizată din temelii”.
„Trebuie să avem o analiză de risc centralizată unde selectăm contribuabilii pe riscurile pe care le identificăm în bazele de date. Trimitem punctual controlul pe speța respectivă. Astăzi, fiecare județ are propriul plan de control, propria analiză de risc”, a mai spus el.