Cifra de afaceri B2C din e-commerce-ul european a depășit €842 de miliarde în 2024, înregistrând o creștere de 7% față de anul anterior, potrivit European E-Commerce Report 2025. Estimările pentru 2025 proiectează un ritm similar, care ar urca piața spre pragul de €900 de miliarde. Cel mai alert avans vine din Europa de Est (+18% în 2024) lucru care arată că piețele emergente din regiune sunt departe de a fi saturate. Creșterile din regiune sunt susținute în principal de penetrarea smartphone-urilor și a internetului, dar și de consolidarea logisticii transfrontaliere.
În paralel, profilul cumpărătorului s-a schimbat. Peste 70% dintre consumatorii europeni fac achiziții online cel puțin o dată pe lună, potrivit McKinsey & Company. Loialitatea față de platforme crește pe măsură ce experiența de cumpărare devine mai fluidă, lucru care presupune personalizare algoritmică, livrare rapidă și modalități comode de retur. Astăzi, diferența dintre un magazin online obișnuit și unul care se scalează eficient nu mai ține de doar de ofertă și preț, ci mai de grabă de infrastructură și date.
Tocmai de aceea, companiile care operează simultan în zeci de piețe europene au, din punct de vedere structural, un avantaj greu de replicat și anume că, pot distribui costurile fixe (tehnologie, logistică, marketing de brand) la o bază de clienți mult mai largă. Pot testa mai rapid ce funcționează, pot redistribui stocuri între piețe și pot construi un scor de satisfacție a clienților (Net Promoter Score - NPS) consistent indiferent de țara în care operează.
Notino, 27 de piețe în 20 de ani

Notino, retailerul ceh de produse de beauty și îngrijire personală fondat în anul 2004, ajuns astăzi să opereze în 27 de țări europene, cu o cifră de afaceri de €1,58 miliarde în anul fiscal 2024.
Creșterea nu a fost liniară, dar a fost consistentă. Un an înainte, în FY2023, compania raportase deja un record de €1,138 miliarde, o creștere de aproape 30% față de exercițiul precedent. Ritmul cel mai rapid de creștere: Estonia (+108%) și Elveția (+82%) în același an fiscal. Cele mai mari piețe ale grupului rămân Polonia (15% din total) și Cehia (14%).
Motorul acestei creșteri nu este exclusiv comercial. Notino s-a poziționat de la început ca o companie orientată spre tehnologie, lansând numeroase instrumentele proprii bazate pe Inteligența Artificială. Oglinda Virtuală, Fragrance Finder sau Skin Analyzer sunt câteva dintre instrumentele care îl ajută pe retailerul ceh să-și diferențieze experiența de cumpărare.
Totodată, compania raportează un NPS de peste 83% pe termen lung, având o bază de 29 de milioane de clienți activi.
România, o piesă din puzzle-ul logistic european
Din perspectiva volumului de vânzări, România este a patra cea mai importantă piață din portofoliul Notino, având o pondere de aproximativ 8% din cifra de afaceri totală a grupului. Pentru a deservi eficient această piață, și implicit livrările spre Grecia și Bulgaria, compania a investit 3 milioane de euro într-un centru logistic de 7.000 de metri pătrați din București. Depozitul gestionează, în mod obișnuit, circa 5.000 de colete pe zi, cu vârfuri de 15.000 în perioada Black Friday și de Crăciun.

Această infrastructură locală este rezultatul unei strategii mai ample de descentralizare logistică: în 2023, Notino a deschis un centru de distribuție semi-automatizat la Milano, care acoperă sudul Europei, și un alt depozit la Łódź, în Polonia, pentru consolidarea poziției pe cea mai mare piață externă a companiei.
În 2023, grupul a atras și o rundă de finanțare de €280 de milioane destinată exclusiv extinderii externe, semn că strategia de scalare paneuropeană nu se susține doar din cashflow operațional.
Modelul pe care îl ilustrează Notino nu e neapărat replicabil pentru orice jucător din e-commerce. Dar logica din spatele lui, bazată pe investiție timpurie în infrastructură locală, tehnologie proprie și creștere graduală piață cu piață, rămâne unul dintre puținele pattern-uri care funcționează la scară europeană.
Articol susținut de Notino