Bursa de Valori București (BVB) pregătește o nouă Piață de Creștere dedicată IMM-urilor, unde companiile vor putea atrage bani de la investitori prin acțiuni sau obligațiuni. Accesul va fi condiționat de un sistem de scoring care va lua în calcul, între altele, free-float-ul, numărul de investitori, istoricul companiei, situațiile financiare și guvernanța corporativă. Noua piață va funcționa separat de actuala piață AeRO și ar urma să aibă inclusiv propriul indice bursier, care ar putea sta ulterior la baza unor ETF-uri.
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a aprobat noul Cod al Sistemului Multilateral de Tranzacționare al Bursei de Valori București, prin care este creată Piața de Creștere pentru IMM, un segment nou destinat companiilor aflate în dezvoltare și accelerare.
Noua piață nu este însă încă operațională. BVB spune că lansarea va avea loc după finalizarea etapelor tehnice și operaționale, iar data intrării în vigoare a noului Cod va fi anunțată ulterior.
AeRO se împarte: apare o treaptă pentru companiile în creștere
Schimbarea este mai amplă decât simpla apariție a unui nou nume pe Bursa de Valori.
Noul Cod reorganizează Sistemul Multilateral de Tranzacționare în trei piețe distincte: Piața de Creștere pentru IMM, destinată companiilor aflate în expansiune, Piața de Bază - AeRO Market, pentru emitenții care nu sunt încadrați în Piața de Creștere, și SMT Internațional, pentru instrumentele financiare admise la tranzacționare pe alte piețe reglementate sau sisteme multilaterale echivalente.
Practic, BVB introduce o categorie superioară în interiorul sistemului alternativ de tranzacționare, destinată companiilor care pot îndeplini standarde mai ridicate de transparență și guvernanță și care se pot pregăti ulterior pentru accesul pe Piața Reglementată.
BVB spune explicit că noua Piață de Creștere va pune accent pe calitatea emitentului și încrederea investitorilor, printr-un model de scoring, guvernanță corporativă, transparență financiară consolidată, monitorizarea continuă a emitenților și un rol mai important pentru Consultantul Autorizat.
Cum va funcționa scoringul pentru firmele care vor să intre
Pentru companiile care vor să își listeze acțiunile pe Piața de Creștere după un plasament privat, Codul BVB stabilește un punctaj minim de 60 de puncte din 100.
Pentru atingerea pragului sunt luate în calcul condiții precum un free-float de minimum 10%, cel puțin 30 de acționari în free-float, o capitalizare anticipată a free-float-ului de minimum 250.000 EUR, cel puțin doi ani de funcționare și activitate, precum și ultimele două situații financiare anuale auditate, o situație semestrială neauditată și o balanță de verificare lunară recentă.
Companiile pot obține puncte suplimentare din criterii care țin de guvernanța corporativă și transparență, inclusiv existența unui consiliu de administrație, a unui administrator independent sau a unor mecanisme de audit intern.
În cazul obligațiunilor admise după un plasament privat, punctajul minim este de 44 de puncte. Printre condițiile de bază se numără o emisiune de minimum 200.000 EUR, cel puțin 20 de obligatari și prezentarea documentației financiare cerute de BVB.
Cu alte cuvinte, noua Piață de Creștere nu va selecta companiile doar după dimensiune. Sistemul încearcă să măsoare și cât de pregătită este o firmă pentru relația cu investitorii, raportarea financiară și cerințele de guvernanță ale unei companii tranzacționate public.
IMM-urile vor putea atrage bani prin acțiuni sau obligațiuni
Companiile admise pe Piața de Creștere vor putea obține finanțare atât prin emisiuni de acțiuni, cât și prin obligațiuni, prin oferte publice sau plasamente private.
BVB prezintă noul segment și ca pe o etapă de pregătire pentru companiile care vor să ajungă ulterior pe Piața Reglementată.
„Prin crearea Pieței de Creștere oferim IMM-urilor, coloana vertebrală a economiei românești, și companiilor cu potențial un parcurs clar către finanțare, vizibilitate și maturizare, iar investitorilor un cadru bazat pe transparență, guvernanță corporativă și standarde ridicate de calitate”, a declarat Remus Vulpescu, director general al Bursei de Valori București.
Noua structură se înscrie în modelul european al piețelor dedicate finanțării IMM-urilor, BVB afirmând că urmărește alinierea la practicile europene privind așa-numitele Piețe de Creștere.
Companiile de pe AeRO se vor putea muta pe noua piață
Piața de Creștere nu va porni de la zero.
BVB spune că cei mai reprezentativi emitenți aflați deja pe AeRO vor putea opta pentru reîncadrarea pe Piața de Creștere, dacă îndeplinesc criteriile stabilite prin noul Cod.
De altfel, și structura noului Cod arată că cele două segmente vor funcționa ca trepte diferite: pentru Piața de Bază sunt prevăzute inclusiv reguli privind promovarea emitenților de acțiuni și obligațiuni în Piața de Creștere, iar pentru Piața de Creștere există reguli privind reîncadrarea instrumentelor financiare în Piața de Bază dacă nu mai sunt îndeplinite criteriile aplicabile.
Asta înseamnă că delimitarea nu este doar una de marketing. Companiile vor putea urca sau coborî între cele două segmente în funcție de nivelul la care se încadrează.
Noua piață va avea propriul indice. Următorul pas ar putea fi ETF-urile
BVB pregătește și un indice de referință dedicat Pieței de Creștere.
Inițial, acesta ar urma să includă cei mai reprezentativi emitenți de pe AeRO care vor opta pentru trecerea pe noua piață și vor îndeplini criteriile stabilite.
Indicele ar putea fi folosit ulterior ca bază pentru dezvoltarea unor produse de investiții care să îi urmărească performanța, inclusiv ETF-uri.
Pentru investitori, asta ar putea crea în timp posibilitatea de a obține printr-un singur instrument expunere la un coș de companii românești mici și mijlocii selectate după criteriile Pieței de Creștere.
Când va putea intra efectiv o firmă pe noua piață
Deocamdată, antreprenorii nu pot solicita imediat admiterea pe noul segment.
ASF a aprobat Codul, dar data intrării sale în vigoare și data lansării efective a Pieței de Creștere vor fi anunțate ulterior de BVB.
BVB spune că mai trebuie finalizate etapele tehnice și operaționale necesare lansării.
Pentru firmele care iau în calcul finanțarea prin bursă, noua structură conturează însă un traseu mai clar: acces pe piața alternativă AeRO, trecere pe segmentul destinat companiilor în creștere și, pentru emitenții care ajung la dimensiunea și maturitatea necesare, eventualul transfer ulterior pe Piața Reglementată.