Un program Pepco, care a ajuns la a șasea ediție în România, finanțează 50 de proiecte educaționale și comunitare în țară, cu o parte din granturile în valoare totală de aproximativ 250.000 EUR la nivel european, potrivit unui comunicat transmis, vineri, StartupCafe.ro.
În România, Pepcoland, susținut de Pepco și implementat la nivel național de Asociația Pastel, a înregistrat un nivel ridicat de implicare din partea comunităților locale și al angajaților companiei. Au fost înregistrate 327 de aplicații, dintre care 254 au intrat în etapa de evaluare. Fiecare proiect a fost analizat de doi evaluatori diferiți, rezultând 508 evaluări individuale, pentru a asigura un proces de selecție cât mai echitabil, transparent și obiectiv.
În urma unui proces atent de evaluare și deliberare, au fost selectate pentru finanțare 50 de proiecte câștigătoare. Aceste inițiative vor intra în etapa de implementare și vor fi puse în practică în lunile următoare prin tabere educaționale, ateliere creative, activități de dezvoltare personală și experiențe menite să sprijine bunăstarea emoțională și încrederea în sine a copiilor.
Propunerile primite includ o gamă largă de inițiative, precum evenimente locale dedicate familiilor (inclusiv celebrarea Zilei Copilului), competiții sportive, excursii de grup, activități de învățare prin joc, ateliere terapeutice și modernizarea locurilor de joacă.
În ediția anterioară, peste 11.500 de copii și tineri din România au beneficiat de proiectele Pepcolandia, primind nu doar educație și sprijin, ci și oportunitatea de a-și lărgi orizonturile și de a privi cu mai multă încredere spre viitor.
„Pepcolandia reflectă modul în care Pepco România își dorește să rămână aproape de comunitățile locale și nevoile acestora. Programul este construit împreună cu angajații și ONG-urile locale, oameni care înțeleg provocările din mediul lor și care transformă ideile în proiecte concrete, fiind implicați direct în implementarea acestora. Creșterea constantă a numărului de aplicații de la an la an evidențiază impactul pe care inițiativele locale îl pot avea în momentul în care li se oferă instrumentele și spațiul potrivit”, spune Raul Ciungu-Iordate, Country Manager, Pepco România.
În România, în perioada 2021–2026, au fost finanțate 232 de proiecte, la care se adaugă alte 50 susținute în acest an. Împreună, aceste inițiative au ajuns la 24.445 de beneficiari, iar suma totală a donațiilor investite în comunitățile locale se ridică la 382.344 EUR.