Progresul economic al României depinde în mod esențial de un cadru de guvernanță stabil și predictibil, susțin cei mai importanți investitori internaționali, reprezentați de Consiliul Investitorilor Străini (FIC), într-un comunicat transmis, luni, StartupCafe.ro.
Criza politică prelungită apare într-un moment dificil: consolidarea fiscală frânează deja creșterea economică și consumul, iar deficitele bugetare și de cont curent rămân ridicate. Astfel, economia devine mai vulnerabilă la orice formă de incertitudine.
Redăm restul comunicatului:
Pe fondul unui climat economic internațional fragil, accentuat de tensiuni geopolitice, FIC subliniază că stabilitatea, predictibilitatea și un dialog instituțional real sunt esențiale pentru a menține încrederea investitorilor în România. Totodată, sunt necesare măsuri ferme pentru stabilizarea bugetului de stat, reducerea birocrației și continuarea reformelor.
Continuitatea activității economice trebuie menținută: FIC este o organizație nepartizană a mediului de afaceri, însă obiectivul nostru este protejarea climatului investițional. În perioade de tranziție politică și de intensificare a declarațiilor publice, comunitatea de afaceri are nevoie de un mediu funcțional și previzibil, care să permită planificarea pe termen lung și alocarea eficientă a capitalului.
România și-a demonstrat în mod repetat potențialul de a atrage și păstra investițiile străine atunci când stabilitatea, predictibilitatea și cooperarea sunt prezente. Abordarea provocărilor actuale prin guvernanță responsabilă și dialog deschis este esențială pentru protejarea rezilienței economice și susținerea dezvoltării durabile în perioada următoare.
Pentru a consolida competitivitatea României, FIC evidențiază trei piloni esențiali:
Predictibilitatea instituțională: Stabilitatea politicilor este esențială. Schimbările frecvente din peisajul politic duc adesea la modificări bruște ale cadrului fiscal și legislativ. Investitorii au nevoie de reguli stabile și previzibile pentru a avea încredere în piața locală, cu atât mai mult cu cât percepția riscului în regiune rămâne ridicată, iar condițiile de finanțare sunt deja restrictive. Conform celui mai recent sondaj FIC Business Sentiment Index, 53% dintre companii raportează o deteriorare a predictibilității legislative, în timp ce 68% o identifică ca o preocupare majoră. În plus, 46% dintre investitori percep România ca fiind mai puțin atractivă decât concurenții regionali, subliniind legătura directă dintre predictibilitate și competitivitate. De asemenea, studiile FIC indică faptul că fluxurile de investiții directe străine reacționează la incertitudinea fiscală și politică; de exemplu, în prima jumătate a anului 2023, investițiile străine directe au scăzut cu 13%.
Responsabilitate fiscală: România are nevoie de un plan credibil de consolidare fiscală. O administrare strictă a bugetului ajută la menținerea ratingului suveran și la păstrarea costurilor de finanțare la un nivel sustenabil, atât pentru stat, cât și pentru sectorul privat. Datoria publică a depășit 60% din PIB, iar randamentele titlurilor de stat se numără printre cele mai ridicate din Europa, pe fondul combinației dintre evoluțiile internaționale și vulnerabilitățile interne.De aceea, este important ca agențiile de rating să-și mențină încrederea în România. Consolidarea fiscală trebuie însoțită de măsuri structurale, inclusiv continuarea reformei anunțate privind eficientizarea și reducerea cheltuielilor publice.
Fereastră strategică de oportunitate: Este esențial ca administrația să se concentreze pe accelerarea absorbției fondurilor UE, inclusiv prin implementarea programelor PNRR și SAFE, precum și pe avansarea procesului de aderare la OECD. Aceste direcții sunt repere apolitice și fundamentale pentru dezvoltarea României.
Impactul economic al incertitudinii
Istoria a arătat că perioadele de volatilitate politică sporită pot duce la o abordare de tip „așteaptăm și vedem” în rândul investitorilor globali. În cazul României, fluxurile nete de investiții directe străine, care au fost în medie de aproximativ 6–7 miliarde EUR anual în ultimii ani, ar putea fi afectate dacă incertitudinea persistă. Astfel de întârzieri în luarea deciziilor pot duce la:
- Reducerea fluxului de capital: Întârzieri în proiectele de infrastructură, energie și tehnologie, inclusiv cele cofinanțate prin instrumente UE.
- Volatilitatea pieței: presiune asupra monedei naționale și creșterea costurilor de împrumut, mai ales în condițiile în care randamentele titlurilor de stat sunt deja ridicate
- Pierderea competitivității: alte piețe din regiune pot atrage investițiile care ar fi putut ajunge în România, dacă țara nu oferă o direcție economică clară și predictibilă, mai ales într-un moment în care competiția pentru capital în Europa Centrală și de Est se intensifică
FIC rămâne un partener de încredere al autorităților române și este pregătit să ofere expertiză tehnică pentru inițiative legislative solide, elaborate în dialog strâns cu mediul de afaceri și susținute de evaluări de impact riguroase.
Consiliul Investitorilor Străini (FIC) este o asociație care reunește cei mai importanți investitori cu capital străin din România, aproximativ 110 dintre cele mai mari companii din țară, cu o cifră de afaceri cumulată care reprezintă aproximativ 26% din PIB și care au o contribuție semnificativă la bugetul de stat. În cei peste 25 ani de la înființarea organizației, companiile membre FIC au susținut importanța dialogului între comunitatea de afaceri și autorități.