Firmele de formare profesională din toată România vor putea obține granturi de câte 60.000-500.000 EUR pe proiect, printr-o linie de finanțare care urmează să se deschidă în luna martie 2026, în cadrul Programului de Tranziție Justă (PTJ) 2021-2027.
Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a publicat recent Ghidul solicitantului pentru acțiunea „Sprijinirea tranziției forței de muncă”, Componenta „Sprijin pentru modernizarea și consolidarea instituțiilor și serviciilor pieței forței de muncă – Formare profesională – furnizori acreditați”.
Printre altele, vor putea accesa fonduri europene firmele de formare profesională, ONG-urile sau patronatele din toată România, în anumite condiții.
Acestea vor trebui, însă, să ofere servicii de formare persoanelor fizice din județele eligibile: Gorj, Dolj, Galați, Prahova, Mureș, Hunedoara, precum și Valea Jiului.
Proiectele se vor depune în sistemul electronic MySMIS 2021 în perioada 03/03/2026, ora 16:00 - 03/07/2026, ora 14:00. Autoritatea de management poate prelungi termenul de depunere în funcție de solicitările primite, de rata de contractare a proiectelor, deciziile de realocare a unor fonduri sau alte considerente.
În cadrul apelului de proiecte, solicitanţii de finanţare eligibili sunt:
- Furnizori de servicii de ocupare și/sau furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă;
- Furnizori de formare profesională continuă (FPC) autorizați, publici sau privați, conform legislației în vigoare;
- Furnizori de servicii de evaluare și certificare a competențelor profesionale dobândite pe alte căi decât cele formale, în conformitate cu reglementările aplicabile.
Solicitanții pot fi persoane juridice de drept public sau privat (alții decât AJOFM), autorizați/acreditați, după caz, la data depunerii Cererii de finanțare.
Astfel, tipurile de entități eligibile sunt:
- Unități de învățământ
- Societăți comerciale
- Fundații/asociații/organizații non-guvernamentale
- Instituții publice
- Federații patronale/sindicale
- Alte entități autorizate/acreditate, conform legislației aplicabile.
Câți bani se dau pentru firme, ONG-uri și alte organizații de formare profesională
Linia de finanțare are la dispoziție un buget total de 17 milioane EUR, susținut din Fondul de tranziție justă, parte a Politicii de Coeziune a Uniunii Europene, dar și cu fonduri de la bugetul de stat.
- Gorj 3.789.242 EUR
- Hunedoara 2.380.412 EUR
- ITI Valea Jiului 1.282.722 EUR
- Dolj 3.106.652 EUR
- Galați 2.252.692 EUR
- Prahova 2.232.342 EUR
- Mureș 1.949.632 EUR
Valoarea totală eligibilă a cererii de finanțare se încadrează între 60.000 euro și 500.000 euro. În cazul în care valoarea eligibilă a proiectului depășește valorile maxime eligibile, solicitantul poate include diferența în categoria cheltuielilor neeligibile.
Valoarea contribuției eligibile a beneficiarului este de minim 2% din valoarea cheltuielilor eligibile.
Ce fac formatorii cu banii europeni
- Activitățile eligibile la finanțare, conform Ghidului oficial sunt.
- Activități de cercetare și fundamentare a caracteristicilor pieței muncii în regiunea vizată de proiect, a efectelor tranziției pe piața muncii din respectivele regiuni, de identificare a profilelor, abilităților și intereselor grupului țintă vizat, de identificare a nevoilor de resurse umane a angajatorilor din regiunea unde se derulează proiectul - activitate de bază;
- Analiza pieței muncii la nivel regional prin cercetare, documentare și evaluarea nevoilor angajatorilor și ale grupului țintă - activitate de bază;
- Activități de furnizare de servicii specializate pentru creşterea şanselor de ocupare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă și a persoanelor active în industrii afectate de tranziția energetică: informare și consiliere profesională, servicii de mediere a muncii pe piaţa internă (sprijin în integrarea pe piața muncii, legătura cu angajatori și servicii de ocupare precum și evaluarea impactului formării asupra parcursului profesional), servicii de acompaniere socio-profesională pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă cu dificultăți de ocupare, identificați în urma unei cercetări proprii realizate de aplicant, precum și pentru tinerii cu risc de marginalizare socială - activitate de bază;
- Furnizarea de servicii specializate pentru ocupare, precum consiliere profesională, mediere, acompaniere socio-profesională și intervenții de tip upskilling (dezvoltarea și perfecționarea competențelor existente ale unei persoane pentru a răspunde mai bine cerințelor actuale ale locului de muncă). - activitate de bază;
- Activități de sprijin pentru participarea la programele de FP (formare profesională) prin măsuri integrate și flexibile: informare și consiliere profesională, tutorat, sprijin logistic și financiar (decontarea transportului, mesei sau cazării, subvenții sau stimulente pentru participare, servicii precum programe destinate copiilor sau dependenților/însoțitorilor în vederea asigurării premiselor de participare a femeilor și îngrijitorilor la activitățile de formare (unde este cazul), acces la echipamente și materiale didactice, inclusiv laboratoare mobile, adaptarea programelor de formare (orar flexibil, on-line sau cu prezență fizică, personalizarea modulelor), evaluare și certificare a competențelor (recunoașterea competențelor dobândite informal), monitorizare și mentorat post-formare - activitate de bază;
- Activități de furnizare de programe profesionale: organizarea și derularea de programe de formare profesională a adulților prin cursuri de inițiere, calificare, recalificare, perfecționare sau specializare, acreditate sau neacreditate - activitate de bază;
- Activități de evaluarea și certificare a competențelor profesionale obținute pe alte căi decât cele formale, respectiv non-formale și/sau informale (Ordinul comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării și al Ministrului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei nr. 4543/2004, respectiv nr. 468/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, cu modificările și completările ulterioare) - activitate de bază;
- Furnizarea de servicii de acompaniere socio-profesională, alături de cele de ocupare, pentru categorii de persoane dezavantajate în piața muncii, inclusiv pentru tinerii NEETs (evaluarea profilului profesional și identificarea nevoilor individuale, consiliere vocațională și orientare în carieră, sprijin pentru redactarea CV-ului, pregătirea pentru interviuri și accesarea platformelor de joburi, mediere pe piața muncii, inclusiv conectarea cu angajatori locali, monitorizare post-angajare pentru a asigura stabilitatea locului de muncă). Servicii de sprijin în găsirea unui loc de munca/ mediere/ integrare pe piața muncii. - activitate de bază.