68% dintre utilizatorii de internet din România, adică aproximativ 7,9 milioane de persoane, se joacă cel puțin o dată pe lună, număr în ușoară scădere față de anul 2022, conform unui studiu realizat de Asociația Dezvoltatorilor de Jocuri Video din România (RGDA) şi Banca Transilvania și transmis, joi, StartupCafe.ro.
Cea mai folosită platformă pentru gaming în România este, în continuare, PC-ul sau laptopul, 62% dintre jucătorii activi menționând-o. Totodată, 42% din respondenti, în special bărbați, au indicat că PC-ul este dispozitivul preferat pentru gaming.
Mobilul sau tableta sunt pe locul 2 în topul celor mai folosite platforme pentru jocuri video, cu o utilizare de 55% dintre respondenți, fiind preferate de 20% din utilizatori, în special de femei.

Consolele sunt folosite de 46% dintre jucătorii activi, ceea ce indică o creştere față de anii anteriori, iar 30% le preferă ca platformă principală. În medie, un jucător român utilizează 2,8 platforme pentru gaming.
42% dintre jucătorii pe PC se joacă zilnic, la fel și 48% dintre cei care folosesc dispozitivele mobile. În ceea ce privește achizițiile, 67% dintre jucătorii activi investesc lunar în jocuri pentru consolă.
Magazinele digitale precum Steam sau Epic Store rămân principalele surse de achiziție, însă înregistrează o ușoară scădere față de 2022. Pirateria este în scădere, iar motivația principală rămâne prețul ridicat al jocurilor, deși tot mai mulți jucători declară că plătesc de fiecare dată când un joc este cu plată.
Tehnologiile bazate pe inteligență artificială sunt privite cu optimism. Astfel, 80% dintre respondenți cred că AI va facilita dezvoltarea jocurilor, iar 74% anticipează apariția de conținut nou generat automat. În același timp, 57% dintre jucători folosesc aplicații bancare pentru a gestiona plățile în jocuri, iar 79% nu au întâmpinat probleme legate de pierderi financiare, mai arată studiul.
7 din 10 jucători activi (73%) urmăresc zilnic conținut despre jocuri, în special pe YouTube, care rămâne platforma dominantă. O treime dintre respondenți au participat la evenimente precum East European Comic Con, Bucharest Gaming Week, Gaming Marathon sau Esports Kings, semnalând o consolidare a comunității locale de gaming.

„Vedem jucători tot mai implicați, care explorează jocurile nu doar ca mijloc de relaxare, ci și ca formă de expresie, socializare și chiar dezvoltare personală. Consecvent cu datele din studiile precedente, publicul din 2025 reflectă o cultură de gaming care a depășit barierele de vârstă, gen sau format. De asemenea, aproape jumătate dintre consumatori plătesc lunar pentru jocuri sau conținut suplimentar, iar tot mai mulți participă la evenimente dedicate gamingului. Avem de-a face cu o formă de divertisment mainstream, un fenomen cultural, social și educațional”, a declarat Cătălin Butnariu, membru al Consiliului Director RGDA şi coordonator al studiului.
Generația Z este cea mai activă: 22% dintre tineri petrec peste patru ore pe zi în jocuri, preferă consolele și PC-ul, și cumpără jocuri digital. Millenials preferă jocurile de strategie și sunt activi pe mai multe platforme, în timp ce Generația X se joacă mai puțin, preferă dispozitivele mobile și Facebook, și investește mai puțin în jocuri.
„Banca Transilvania se alătură studiului „Jocurile video în România”, dedicat utilizatorilor de jocuri din țară, reafirmând susținerea pentru inovație și creativitate. Credem în puterea trendurilor care modelează viitorul, iar gamingul este unul dintre cele mai dinamice domenii ale momentului. Implicarea noastră reflectă și dorința de a fi conectați la aceste evoluții”, afirmă reprezentanții Băncii Transilvania.
Studiul a fost realizat pe două eșantioane: unul reprezentativ național, format din 1043 de respondenți cu vârste între 15 și 64 de ani, și unul axat pe jucători activi, cu 1038 de respondenți care se joacă frecvent pe cel puțin una dintre platformele PC/laptop, consolă, mobil sau tabletă. Acesta este disponibil AICI.