Contribuabilii pot participa și în octombrie 2025 la seminarele online organizate de ANAF, unde vor fi abordate teme de actualitate fiscală, precum modificările privind cotele de TVA, actualizarea plafonului de scutire de TVA, contribuțiile sociale obligatorii (CASS) și alte reglementări fiscale recente.
ANAF a actualizat lista webinarelor programate pentru luna octombrie 2025, fiecare seminar având o durată de 2 ore și o capacitate maximă de 500 de participanți.
Iată calendarul seminarelor online organizate de ANAF în octombrie:
- Stabilirea rezidenței fiscale pentru persoanele fizice - miercuri 15 octombrie, ora 10.00
- Contribuția de asigurări sociale de sănătate datorată de către persoanele fizice care optează pentru plata contribuției - joi, 16 octombrie, ora 12.00
- Înregistrarea contractelor de locaţiune, conform prevederilor Ordinului nr. 2031/2022 privind modificarea și completarea Ordinului președintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 114/2019 pentru aprobarea Procedurii de înregistrare a contractelor de locaţiune, precum și a modelului și conţinutului formularului ”Cerere de înregistrare a contractelor de locaţiune” - vineri, 17 octombrie, ora 12.00
- Impozitarea veniturilor obținute din România de nerezidenți, potrivit Cap. I, Titlul VI din Legea nr. 227/215 privind Codul fiscal - marți, 21 octombrie, ora 10.00
- Modificări aduse Codului fiscal cu privire la TVA prevăzute în Legea nr. 141/2025 precum și în O.G. Nr. 22/2025 - miercuri, 22 octombrie, ora 11.00
- Impozitarea veniturilor obţinute din meditații acordate în particular de persoanele fizice - joi, 23 octombrie, ora 10.00
- Tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute din prestarea activităților în domeniul asistenței medicale/stomatologice - vineri, 24 octombrie, ora 9.30
- Modificări privind TVA prevăzute de OG nr. 22/2025 pentru modificarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal - marți, 28 octombrie, ora 12.00
Înscrierile sunt deschise (vezi AICI) până la ora începerii fiecărui eveniment, în limita locurilor disponibile.