Piaţa smartwatch-urilor a scăzut anul trecut pentru prima de când există, pe fondul scăderii vânzărilor de Apple Watch, potrivit News.ro.
În 2024, au fost vândute cu 7% mai puţine smartwatch-uri decât în anul precedent, arată o analiză Counterpoint, care subliniază faptul că este pentru prima oară când această piaţă înregistrează o scădere la nivel de an.
Apple şi-a păstrat poziţia de lider, dar vânzările de Apple Watch au scăzut anul trecut cu 19%. Scăderea este pusă pe seama concurenţei mai acerbe şi a faptului că oamenii îşi schimbă mai rar ceasurile inteligente.
Dintre producătorii din top 5, Apple a fost singurul care a scăzut anul trecut. Dincolo de Samsung, care a crescut cu un modest 3%, toţi ceilalţi producători au înregistrat creşteri importante.
Huawei, al doilea jucător al pieţei, a crescut cu 35%. Xiaomi, care se situează pe al patrulea loc, după Samsung, s-a bucurat de o creştere de nu mai puţin de 135%. Iar al cincilea producător al pieţei, Imoo şi-a văzut vânzările crescând cu 22%.
Singurul segment al acestei pieţe care a crescut per ansamblu în 2024 a fost cel al ceasurilor pentru copii.